DECLARAŢIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI (EXTRAS)
PACTUL INTERNAŢIONAL CU PRIVIRE LA DREPTURILE CIVILE ŞI POLITICE (EXTRAS)
CONVENŢIA ÎMPOTRIVA TORTURII ŞI ALTOR PEDEPSE ORI TRATAMENTE CU CRUZIME, INUMANE SAU DEGRADANTE
CONVENŢIA EUROPEANĂ PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE (EXTRAS)
CONSTITUŢIA REPUBLICII MOLDOVA (EXTRAS)
CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA (EXTRAS)
CODUL CONTRAVENŢIONAL AL REPUBLICII MOLDOVA (EXTRAS)
LEGEA CU PRIVIRE LA AVOCATUL POPORULUI (OMBUDSMANUL)
LEGEA CU PRIVIRE LA ACTIVITATEA POLIŢIEI ŞI STATUTUL POLIŢISTULUI (EXTRAS)
LEGEA PRIVIND AZILUL ÎN REPUBLICA MOLDOVA (EXTRAS)
LEGEA PRIVIND REGIMUL STRĂINILOR ÎN REPUBLICA MOLDOVA (EXTRAS)
DECLARAŢIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI
(extras)
Adoptata la 10 decembrie 1948 la New York
(Republica Moldova a aderat prin Hotărîrea Parlamentului RM № 217-XII din 28.07.1990)
Articolul 5
Nimeni nu va fi supus la tortură, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.
PACTUL INTERNAŢIONAL CU PRIVIRE LA
DREPTURILE CIVILE ŞI POLITICE
(extras)
Adoptat şi deschis spre semnare de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966
(Republica Moldova a aderat prin Hotărîrea Parlamentului RM № 217-XII din 28.07.1990)
Articolul 7
Nimeni nu va fi supus torturii şi nici unor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. În special, este interzis ca o persoană să fie supusă, fără consimţămîntul său, unei experienţe medicale sau ştiinţifice.
CONVENŢIA ÎMPOTRIVA TORTURII ŞI ALTOR PEDEPSE
ORI TRATAMENTE CU CRUZIME, INUMANE SAU DEGRADANTE
Adoptată la 10 decembrie 1984 la New York
(Republica Moldova a aderat prin Hotărîrea Parlamentului RM
№ 473-XIII din 31. 05.1995)
Statele părţi la prezenta Convenţie,
Considerînd că, în conformitate cu principiile proclamate în Carta Naţiunilor Unite, recunoaşterea unor drepturi egale şi inalienabile pentru toţi membrii familiei umane constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume,
Recunoscînd că aceste drepturi decurg din demnitatea inerentă persoanei umane,
Avînd în vedere obligaţia statelor, decurgînd din Cartă, îndeosebi din articolul 55, de a încuraja respectarea universală şi efectivă a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
Ţinînd seamă de articolul 5 al Declaraţiei universale a drepturilor omului şi de articolul 7 al Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice care ambele prevăd că nimeni nu va fi supus la tortură şi nici la pedepse sau tratamente cu cruzime, inhumane sau degradante,
Ţinînd seamă de asemenea de Declaraţia asupra protecţiei tuturor persoanelor împotriva torturii şi altor pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată de Adunarea generală la 9 decembrie 1975,
Dorind să sporească eficienţa luptei împotriva torturii şi a altor pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante în întreaga lume,
Au convenit cele ce urmează:
PARTEA ÎNTÎI
Articolul 1
1. În scopul prezentei Convenţii, termenul „tortură” desemnează orice act prin care se provoacă unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, de natură fizică sau psihică, în special cu scopul de a obţine, de la această persoană sau de la o persoană terţă, informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis sau este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiune asupra unei terţe persoane, sau pentru orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci cînd o asemenea durere sau suferinţă sunt provocate de către un agent al autorităţii publice sau orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial, sau la instigarea sau cu consimţămîntul expres sau tacit al unor asemenea persoane. Acest termen nu se referă la durerea ori suferinţele rezultînde exclusiv din sancţiuni legale, inerente acestor sancţiuni sau ocazionate de ele.
2. Acest articol nu afectează instrumentele internaţionale sau legile naţionale care conţin sau ar putea conţine prevederi cu character mai larg.
Articolul 2
1. Fiecare stat parte va lua măsuri legislative, administrative, judiciare şi alte măsuri eficiente pentru a împiedica comiterea unor acte de tortură pe teritoriul de sub jurisdicţia sa.
2. Nici o împrejurare excepţională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de starea de război sau ameninţare cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de excepţie, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura.
Articolul 3
1. Nici un stat parte nu va expulza, respinge şi nici extrăda o persoană către un alt stat, cînd există motive serioase de a crede că acolo aceasta riscă să fie supusă în tortură.
2. Pentru a stabili existenţa unor asemenea motive, autorităţile competente vor ţine seamă de toate împrejurările pertinente, inclusiv, dacă va fi cazul, de existenţa în statul respectiv a unei situaţii caracterizată prin încălcări sistematice, grave, flagrante şi de proporţii ale drepturilor omului.
Articolul 4
1. Fiecare stat parte va veghea ca toate actele de tortură să constituie infracţiuni din punctul de vedere al dreptului penal. Se va proceda la fel în privinţa tentativei de a practica tortura sau orice act săvîrşit de oricare persoană şi care ar constitui complicitate sau participare la tortură.
2. Fiecare stat parte va sancţiona aceste infracţiuni cu pedepse corespunzătoare, ţinînd seamă de gravitatea lor.
Articolul 5
1. Fiecare stat parte va lua măsurile necesare pentru a-şi stabili competenţa în legătură cu infracţiunile vizate la articolul 4, în cazurile următoare:
a) Cînd infracţiunea a fost comisă pe teritoriul aflat sub jurisdicţia sa sau la bordul aeronavelor sau al navelor înmatriculate în acel stat;
b) Cînd autorul prezumat al infracţiunii este un resortisant al acelui stat;
c) Cînd victima este un resortisant al acelui stat, iar acesta consideră că este oportun.
2. Fiecare stat parte va lua, de asemenea, măsurile necesare pentru a-şi stabili competenţa cu privire la aceste infracţiuni în cazul în care autorul prezumat al acestora se găseşte pe teritoriul aflat sub jurisdicţia sa şi cînd acest stat nu-l extrădează în conformitate cu articolul 8 către alt stat vizat la paragraful 1 al prezentului articol.
3. Prezenta Convenţie nu îndepărtează nici o competenţă penală exercitată în conformitate cu legile naţionale.
Articolul 6
1. Dacă apreciază că împrejurările o justifică, după ce va fi examinat informaţiile de care dispune, fiecare stat parte pe teritoriul căruia se găseşte o persoană bănuită de a fi săvîrşit o infracţiune vizată la articolul 4 va asigura reţinerea acestei persoane sau va lua orice alte măsuri juridice necesare pentru a asigura prezenţa acesteia.
Această reţinere şi aceste măsuri trebuie să fie conforme cu legislaţia acestui stat; ele nu pot fi menţinute decît pe o durată de timp necesară declanşării urmăririi penale sau a unei proceduri de extrădare.
2. Statul menţionat mai sus va proceda imediat la o anchetă preliminară în vederea constatării faptelor.
3. Orice persoană reţinută în aplicarea paragrafului 1 al prezentului articol poate comunica imediat cu reprezentantul calificat cel mai apropiat al statului a cărui cetăţenie o are sau, în cazul unei persoane apatride, cu reprezentantul statului în care ea îşi are în mod obişnuit reşedinţa.
4. Dacă un stat a reţinut o persoană, în conformitate cu prevederile prezentului articol, el va informa de îndată statele vizate la paragraful 2 al articolului 5 despre această detenţie şi împrejurările care o justifică. Statul care procedează la ancheta preliminară vizată la paragraful 2 al prezentului articol va comunica fără întîrziere concluziile statelor respective şi le va preciza dacă este dispus să-şi exercite competenţa.
Articolul 7
1. Statul parte, avînd jurisdicţia asupra teritoriului pe care este descoperit autorul prezumat al unei infracţiuni vizate la articolul 4, dacă nu-l extrădează pe acesta, va supune problema, în cazurile vizate la articolul 5, autorităţilor sale competente pentru exercitarea acţiunii penale.
2. Aceste autorităţi vor lua decizia în aceleaşi condiţii ca pentru orice infracţiune gravă de drept comun, în conformitate cu legislaţia statului respectiv. În cazurile vizate la paragraful 2 al articolului 5, cerinţele privind dovezile necesare urmăririi penale şi condamnării nu vor fi în nici un caz mai puţin severe decît cele care se aplică în cazurile vizate la paragraful 1 al articolului 5.
3. Orice persoană urmărită pentru vreuna din infracţiunile vizate la articolul 4 beneficiază de garanţia unui tratament echitabil în toate fazele procedurii.
Articolul 8
1. Infracţiunile vizate la articolul 4 vor fi considerate ca fiind incluse de drept în orice tratat de extrădare existent între statele părţi. Statele părţi se angajează să includă aceste infracţiuni în orice tratat de extrădare pe care îl vor încheia între ele.
2. Dacă un stat parte care subordonează extrădarea existenţei unui tratat este sesizat cu o cerere de extrădare din partea unui alt stat parte cu care el nu este legat printr-un tratat de extrădare, el poate considera prezenta Convenţie drept bază juridică a extrădării în ceea ce priveşte aceste infracţiuni. Extrădarea este subordonată celorlalte condiţii prevăzute de legislaţia statului care urmează să extrădeze.
3. Statele părţi care nu subordonează extrădarea existenţei unui tratat recunosc aceste infracţiuni drept cazuri de extrădare între ele în condiţiile prevăzute de legislaţia statului care extrădează.
4. Între statele părţi, infracţiunile respective vor fi considerate, în scopul extrădării, ca fiind săvîrşite atît la locul comiterii lor cît şi pe teritoriul aflat sub jurisdicţia statelor obligate să-şi stabilească competenţa în virtutea paragrafului 1 al articolului 5.
Articolul 9
1. Statele părţi îşi vor acorda asistenţa juridică cea mai largă posibil în orice procedură penală referitoare la infracţiunile vizate la articolul 4, inclusiv în ceea ce priveşte transmiterea tuturor elementelor de probă de care dispun şi care sunt necesare în scopul procedurii.
2. Statele părţi se vor achita de obligaţiile care le revin în virtutea paragrafului 1 al prezentului articol în conformitate cu orice tratat de asistenţă judiciară care ar putea exista între ele.
Articolul 10
1. Fiecare stat parte va lua măsuri pentru a introduce cunoştinţe şi informaţii despre interdicţia torturii în programele de formare a personalului civil sau militar însărcinat cu aplicarea legilor, a personalului medical, a agenţilor autorităţii publice şi a altor persoane care pot fi implicate în paza, interogarea sau tratamentul oricărui individ supus oricărei forme de arest, deţinere sau închisoare.
2. Fiecare stat parte va include această interdicţie printer regulile emise în ceea ce priveşte obligaţiile şi atribuţiile acestor persoane.
Articolul 11
Fiecare stat parte va exercita o supraveghere sistematică asupra regulilor, instrucţiunilor, metodelor şi practicilor privind interogatoriul şi asupra prevederilor privind paza şi tratamentul persoanelor supuse oricărei forme de arest, deţinere sau închisoare pe teritoriul aflat sub jurisdicţia sa, în vederea prevenirii oricărui caz de tortură.
Articolul 12
Fiecare stat parte va lua măsuri pentru ca autorităţile sale competente să procedeze imediat la o anchetă imparţială, ori de cîte ori există motive întemeiate de a crede că pe teritoriul aflat sub jurisdicţia sa a fost comis un act de tortură.
Articolul 13
Fiecare stat parte va lua măsuri pentru ca orice persoană care pretinde că a fost supusă torturii pe teritoriul aflat sub jurisdicţia sa să aibă dreptul de a prezenta o plîngere în faţa autorităţilor competente ale statului respectiv, care vor proceda imediat, în mod imparţial, la examinarea cazului. Se vor lua măsuri pentru a se asigura protecţia reclamantului şi a martorilor împotriva oricărei maltratări sau intimidări datorită plîngerii depuse sau dovezii furnizate.
Articolul 14
1. Fiecare stat parte va garanta, în sistemul său juridic, victimei unui act de tortură dreptul de a obţine reparaţie şi de a fi despăgubită în mod echitabil şi adecvat, inclusiv mijloacele necesare pentru readaptarea sa cît mai completă posibil. În cazul decesului victimei ca urmare a unui act de tortură, persoanele aflate în întreţinerea acesteia au dreptul la compensaţie.
2. Prezentul articol nu exclude dreptul la compensaţie pe care ar putea să-l aibă victima sau orice altă persoană în virtutea legislaţiei naţionale.
Articolul 15
Fiecare stat parte va face în aşa fel încît orice declaraţie, în privinţa căreia s-a stabilit că a fost obţinută prin tortură, să nu poată fi invocată ca element de probă în nici o procedură, cu excepţia cazului cînd este folosită împotriva persoanei acuzate de tortură pentru a se stabili că o declaraţie a fost într-adevăr făcută.
Articolul 16
1. Fiecare stat parte se angajează să interzică, pe teritoriul aflat sub jurisdicţia sa, şi alte acte care constituie pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante care nu sunt acte de tortură aşa cum aceasta este definită la articolul 1, cînd asemenea acte sunt săvîrşite de către un agent al autorităţii publice sau orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau la instigarea sau cu consimţămîntul expres sau tacit al acesteia. Îndeosebi, obligaţiile enunţate la articolele 10, 11, 12, şi 13 sunt aplicabile altor forme de pedepse cu cruzime, inumane sau degradante.
2. Prevederile prezentei Convenţii nu afectează prevederile oricărui alt instrument internaţional sau lege naţională care interzic pedepsele sau tratamentele cu cruzime, inumane sau degradante, sau care se referă la extrădare sau la expulzare.
PARTEA A DOUA
Articolul 17
1. Se înfiinţează un Comitet împotriva torturii (denumit în continuare „Comitetul”) care are funcţiile definite mai jos. Comitetul este compus din zece experţi de înaltă moralitate şi care posedă o competenţă recunoscută în domeniul drepturilor omului, care vor funcţiona cu titlu personal. Experţii sunt aleşi de către statele părţi, ţinînd seama de repartizarea geografică echitabilă şi de interesul pe care îl prezintă participarea la lucrările Comitetului a unor persoane care au experienţă juridică.
2. Membrii Comitetului vor fi aleşi prin vot secret de pe o listă de candidaţi desemnaţi de către statele părţi. Fiecare stat parte poate desemna un candidat ales dintre resortisanţii săi.
Statele părţi vor ţine seamă de interesul de a desemna candidaţi care să fie în acelaşi timp membri ai Comitetului drepturilor omului instituit în virtutea Pactului internaţional referitor la drepturile civile şi politice şi care sunt dispuşi să facă parte din Comitetul împotriva torturii.
3. Membrii Comitetului sunt aleşi în cursul unor reuniuni bienale ale statelor părţi convocate de către Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. La aceste reuniuni, la care cvorumul este constituit din două treimi din statele părţi, vor fi aleşi ca membri ai Comitetului candidaţii care vor obţine cel mai mare număr de voturi şi majoritatea absolută a voturilor reprezentanţilor statelor părţi prezenţi şi votanţi.
4. Primele alegeri vor avea loc cel mai tîrziu la şase luni de la data intrării în vigoare a prezentei Convenţii. Cu cel puţin patru luni înainte de data fiecărei alegeri, Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va trimite o scrisoare statelor părţi pentru a le invita să-şi prezinte candidaturile într-un termen de trei luni. Secretarul general întocmeşte o listă în ordine alfabetică a tuturor candidaţilor astfel desemnaţi, indicînd statele care i-au desemnat, şi o comunică statelor părţi.
5. Membrii Comitetului sunt aleşi pentru un mandat de patru ani. Totuşi, mandatul a cinci din membrii aleşi cu ocazia primelor alegeri va lua sfîrşit după 2 ani; imediat după primele alegeri, numele celor cinci membri vor fi trase la sorţi de către preşedintele reuniunii menţionate la paragraful 3 al prezentului articol.
6. Dacă un membru al Comitetului decedează, demisionează sau nu mai este în măsură din vreun motiv oarecare să se achite de atribuţiile sale în Comitet, statul parte care l-a desemnat va numi dintre resortisanţii săi un alt expert care va funcţiona pînă la expirarea mandatului, sub rezerva aprobării majorităţii statelor părţi. Se va considera că aprobarea este dată în afară de cazul cînd cel puţin jumătate dintre statele părţi vor exprima o opinie defavorabilă într-un termen de şase săptămîni de la data cînd acestea au fost informate de către Secretarul general al ONU despre numirea propusă.
7. Statele părţi vor prelua cheltuielile membrilor Comitetului pe perioada cînd aceştia îşi îndeplinesc funcţiunile în Comitet.
Articolul 18
1. Comitetul îşi alege biroul pe o perioadă de doi ani. Membrii biroului sunt reeligibili.
2. Comitetul îşi stabileşte propriul său regulament interior; acesta va trebui, totuşi, să cuprindă prevederile următoare:
a) Cvorumul este de şase membri;
b) Deciziile Comitetului sunt luate cu majoritatea membrilor prezenţi.
3. Secretarul general al ONU va pune la dispoziţia Comitetului personalul şi instalaţiile materiale care îi sunt necesare pentru a se achita în mod eficient de funcţiunile care i-au fost încredinţate în virtutea prezentei Convenţii.
4. Secretarul general al ONU va convoca membrii Comitetului pentru prima reuniune. După prima sa reuniune, Comitetul se va întruni în conformitate cu prevederile regulamentului său interior.
5. Statele părţi vor suporta cheltuielile ocazionate de ţinerea reuniunilor statelor părţi la Convenţie, rambursînd ONU toate cheltuielile, aşa cum sunt cele pentru personal şi costul instalaţiilor materiale, pe care Organizaţia le va fi făcut în conformitate cu prevederile paragrafului 3 al prezentului articol.
Articolul 19
1. Statele părţi vor prezenta Comitetului, prin intermediul Secretarului general al ONU, rapoarte asupra măsurilor pe care le vor lua pentru a îndeplini angajamentele asumate în virtutea prezentei Convenţii, într-un termen de un an de la intrarea în vigoare a Convenţiei pentru statul parte interesat.
În Continuare, statele părţi vor prezenta rapoarte suplimentare, la fiecare patru ani, cu privire la toate măsurile noi luate, precum şi orice alte rapoarte cerute de către Comitet.
2. Secretarul general al ONU va transmite rapoartele tuturor statelor părţi.
3. Fiecare raport va fi studiat de Comitet, care va putea face comentariile de ordin general asupra raportului pe care le consideră potrivite şi va transmite aceste comentarii statului parte în cauză. Acest stat parte va putea transmite Comitetului observaţiile pe care le va considera utile.
4. Comitetul va putea decide cînd va aprecia necesar, să reproducă în raportul anual, pe care îl va întocmi în conformitate cu articolul 24, comentariile pe care el le va formula în virtutea paragrafului 3 al prezentului articol, însoţite de observaţiile primite în această privinţă de la statul parte interesat. Dacă statul parte interesat o va cere, Comitetul va putea reproduce şi raportul în baza paragrafului 1 al prezentului articol.
Articolul 20
1. Dacă Comitetul primeşte informaţii demne de crezare care i se par că ar conţine informaţii întemeiate în sensul că tortura este practicată în mod sistematic pe teritoriul unui stat parte, el va invita statul respectiv să coopereze în examinarea informaţiilor şi, în acest scop, să-i facă cunoscute observaţiile sale în această privinţă.
2. Ţinînd seama de observaţiile pe care ar putea să le prezinte statul parte interesat şi de orice alte informaţii pertinente de care va dispune, Comitetul va putea, dacă va considera că se justifică, să însărcineze unul sau mai mulţi membri ai săi să procedeze la o anchetă confidenţială şi să-i facă de urgenţă un raport.
3. Dacă se face o anchetă în virtutea paragrafului 2 al prezentului articol, Comitetul va solicita cooperarea statului parte interesat. În acord cu acest stat parte, ancheta va putea comporta şi o vizită în teritoriul acestui stat.
4. După ce va fi examinat concluziile membrului sau membrilor, care îi vor fi fost supuse în conformitate cu paragraful 2 al prezentului articol, Comitetul va transmite aceste concluzii statului parte interesat, împreună cu comentariile sau sugestiile pe care le consideră necesare ţinînd seama de situaţie.
5. Toate lucrările Comitetului menţionate la paragrafele 1-4 ale prezentului articol sunt confidenţiale şi, în toate etapele lucrărilor, vor fi depuse eforturi pentru a se obţine cooperarea statului parte. După ce lucrările referitoare la o anchetă întreprinsă în virtutea paragrafului 2 se vor fi încheiat, Comitetul va putea decide, după consultări cu statul parte interesat, includerea unei relatări succinte asupra rezultatelor lucrărilor în raportul anual pe care îl va întocmi în conformitate cu articolul 24.
Articolul 21
1. Orice stat parte la prezenta Convenţie va putea, în virtutea prezentului articol, să declare în orice moment că recunoaşte competenţa Comitetului de a primi şi examina comunicări în care un stat parte pretinde că un alt stat parte nu-şi îndeplineşte obligaţiile ce decurg din prezenta Convenţie. Aceste comunicări nu vor putea fi primite şi examinate în conformitate cu prezentul articol decît dacă acestea emană de la un stat parte care a făcut o declaraţie prin care recunoaşte, în ceea ce îl priveşte, competenţa Comitetului. Comitetul nu va primi nici o comunicare referitoare la un stat parte care nu a făcut o asemenea declaraţie. În privinţa comunicărilor primite în virtutea prezentului articol, se va aplica următoarea procedură:
a) Dacă un stat parte la prezenta Convenţie consideră că un alt stat care este şi el parte la convenţie, nu aplică prevederile acesteia, el va putea, printr-o comunicare scrisă, să atragă atenţia acestui stat asupra chestiunii respective. În termen de trei luni de la data primirii comunicării, statul destinatar va prezenta statului care i-a adresat comunicarea, explicaţii sau orice alte declaraţii scrise care clarifică chestiunea şi care vor trebui să cuprindă, pe cît posibil şi util, indicaţii cu privire la regulile de procedură şi căile de recurs care au fost deja folosite, fie pendinte, fie deschise încă;
b) Dacă în termen de şase luni de la primirea comunicării iniţiale de către statul destinatar, chestiunea nu a fost soluţionată în mod satisfăcător pentru cele două state interesate, oricare dintre ele are dreptul să o supună Comitetului, adresîndu-i acestuia o notificare, precum şi celuilalt stat interesat;
c) Comitetul nu va putea lua în examinare o chestiune care îi este supusă în virtutea prezentului articol decît după ce s-a asigurat că toate căile interne de recurs disponibile au fost utilizate şi epuizate, în conformitate cu principiile de drept internaţional unanim recunoscute. Această regulă nu se aplică în cazurile în care procedurile de recurs depăşesc termene rezonabile şi nici în cazurile în care este puţin probabil că procedurile de recurs ar putea da satisfacţie persoanei care este victimă a violării prezentei Convenţii;
d) Comunicările prevăzute în prezentul articol vor fi examinate de către Comitet în şedinţe închise;
e) Sub rezerva prevederilor alineatului c), Comitetul va oferi bunele sale oficii statelor părţi interesate, cu scopul de a se ajunge la o soluţie amiabilă a chestiunii, întemeiată pe respectarea obligaţiilor prevăzute de prezenta Convenţie. În acest scop, Comitetul va putea, dacă consideră oportun, să stabilească o Comisie de conciliere ad-hoc;
f) În orice chestiune care îi va fi supusă în virtutea prezentului articol, Comitetul va putea cere statelor părţi interesate, vizate la alineatul b), să-i prezinte orice informaţie pertinentă;
g) Statele părţi interesate, vizate la alineatul b), au dreptul să fie reprezentate cu ocazia examinării chestiunii de către Comitet şi să prezinte observaţii orale sau scrise, sau sub orice altă formă;
h) Comitetul trebuie să prezinte un raport într-un termen de 12 luni de la data cînd el a primit notificarea menţionată la alineatul b):
i) Dacă s-a putut găsi o soluţie în conformitate cu prevederile alineatului e), Comitetul se va limita, în raportul său, la o scurtă prezentare a faptelor şi a soluţiei la care s-a ajuns;
ii) Dacă nu s-a putut găsi o soluţie în conformitate cu prevederile alineatului e), în raportul său Comitetul se va limita la o scurtă expunere a faptelor; textul observaţiilor scrise, şi procesul-verbal cuprinzînd observaţiile orale prezentate de către statele părţi interesate vor fi anexate la raport. Pentru fiecare caz, raportul va fi comunicat statelor părţi interesate.
2. Prevederile prezentului articol vor intra în vigoare cînd cinci state părţi la prezenta Convenţie vor fi făcut declaraţia prevăzută la paragraful 1 al prezentului articol. Această declaraţie va fi depusă de către statul parte respectiv Secretarului general al O.N.U., care va transmite copii de pe aceasta celorlalte state părţi. O declaraţie poate fi retrasă în orice moment printr-o notificare adresată Secretarului general. Această retragere nu va aduce atingere examinării oricărei chestiuni care face obiectul unei comunicări deja transmise în virtutea prezentului articol; nici o altă comunicare a unui stat parte nu va fi primită în virtutea prezentului articol după ce Secretarul general va fi primit notificarea de retragere a declaraţiei, în afară de cazul cînd statul parte interesat va fi făcut o nouă declaraţie.
Articolul 22
1. Orice stat parte la prezenta Convenţie, poate, în virtutea prezentului articol, să declare în orice moment că recunoaşte competenţa Comitetului de a primi şi examina comunicări prezentate de către sau în numele unor persoane particulare care ţin de jurisdicţia sa şi care pretind că sunt victime ale unei violări, de către un stat parte, a prevederilor Convenţiei. Comitetul nu va primi nici o comunicare interesînd un stat parte care nu a făcut o asemenea declaraţie.
2. Comitetul va declara inadmisibilă orice comunicare supusă în virtutea prezentului articol, care este anonimă sau cînd el consideră că aceasta este un abuz al dreptului de a prezenta asemenea comunicări, sau că este incompatibilă cu prevederile prezentei Convenţii.
3. Sub rezerva prevederilor paragrafului 2, orice comunicare care va fi prezentată Comitetului în virtutea prezentului articol va fi adusă de către acesta la cunoştinţa statului parte la prezenta Convenţie care a făcut o declaraţie în virtutea paragrafului 1 şi în privinţa căruia se afirmă că a încălcat o prevedere a Convenţiei. Acest stat, în termen de şase luni, va prezenta Comitetului, în scris, explicaţii, indicînd, dacă va fi cazul, măsurile pe care le va fi luat pentru remedierea situaţiei.
4. Comitetul va examina comunicările primite în virtutea prezentului articol ţinînd seama de toate informaţiile care îi sunt prezentate de către sau în numele persoanei respective şi de către statul interesat.
5. Comitetul nu va examina nici o comunicare a unei persoane particulare în conformitate cu prezentul articol decît după ce s-a asigurat că:
a) Aceeaşi chestiune nu a fost sau nu este în curs de examinare în faţa unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de reglementare;
b) Persoana respectivă a epuizat toate căile de recurs interne disponibile; această regulă nu se aplică dacă procedurile de recurs depăşesc termene rezonabile sau dacă este puţin probabil ca ele să dea satisfacţie persoanei care este victimă a violării prezentei Convenţii.
6. Comunicările prevăzute în prezentul articol vor fi examinate de către Comitet în şedinţe înschise.
7. Comitetul informează statul parte interesat şi persoana în cauză despre constatările sale.
8. Prevederile prezentului articol vor intra în vigoare atunci cînd cinci state părţi la prezenta Convenţie vor fi făcut declaraţia prevăzută la paragraful 1 al prezentului articol. Această declaraţie va fi depusă de către statul respectiv Secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va transmite copii de pe aceasta celorlalte state părţi. O declaraţie poate fi retrasă în orice moment printr-o notificare adresată Secretarului general. Această retragere nu va aduce atingere examinării oricărei chestiuni care face obiectul unei comunicări deja transmise în virtutea prezentului articol; nici o altă comunicare prezentată de către o persoană particulară sau în numele ei nu va fi primită în virtutea prezentului articol după ce Secretarul general va fi primit notificare despre retragerea declaraţiei, în afară de cazul cînd statul parte interesat va fi făcut o nouă declaraţie.
Articolul 23
Membrii Comitetului şi membrii comisiilor de conciliere ad-hoc care vor fi numiţi în conformitate cu alineatul e) al paragrafului 1 al articolului 21 au dreptul la facilităţile, privilegiile şi imunităţile recunoscute experţilor aflaţi în misiune în contul Organizaţiei Naţiunilor Unite, aşa cum acestea sunt enunţate în secţiunile pertinente ale Convenţiei asupra privilegiilor şi imunităţilor Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Articolul 24
Comitetul va prezenta statelor părţi şi Adunării generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite un raport anual asupra activităţilor desfăşurate în aplicarea prezentei Convenţii.
PARTEA A TREIA
Articolul 25
1. Prezenta Convenţie este deschisă semnării de către toate statele.
2. Prezenta Convenţie este supusă ratificării. Instrumentele de ratificare vor fi depuse la Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Articolul 26
Orice stat poate adera la prezenta Convenţie. Aderarea se va face prin depunerea unui instrument de aderare la Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Articolul 27
1. Prezenta Convenţie va intra în vigoare în cea de-a treizecea zi după data depunerii la Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de-al douăzecilea instrument de ratificare sau de aderare.
2. Pentru fiecare stat care va ratifica prezenta Convenţie sau va adera după depunerea celui de-al douăzecilea instrument de ratificare sau aderare, Convenţia va intra în vigoare în cea de-a treizecea zi după data depunerii de către acest stat a instrumentelor sale de ratificare sau aderare.
Articolul 28
1. Fiecare stat va putea, în momentul cînd va semna sau ratifica prezenta Convenţie sau cînd va adera la ea, să declare că nu recunoaşte competenţa acordată Comitetului potrivit art. 20.
2. Fiecare stat parte care va fi formulat o rezervă conform prevederilor paragrafului 1 al prezentului articol va putea în orice moment să retragă această rezervă printr-o notificare adresată Secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Articolul 29
1. Orice stat parte la prezenta Convenţie va putea propune un amendament şi depune propunerea sa Secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Secretarul general va comunica propunerea de amendament statelor părţi, cerîndu-le să-i facă cunoscut dacă sunt în favoarea organizării unei conferinţe a statelor părţi în vederea examinării propunerii şi punerii ei la vot. Dacă în termen de patru luni de la data unei asemenea comunicări, cel puţin o treime din statele părţi se vor pronunţa în favoarea ţinerii acestei conferinţe, Secretarul general va convoca conferinţa sub auspiciile O.N.U. Orice amendament adoptat de majoritatea statelor părţi, prezente şi votante la conferinţă, va fi supus de către Secretarul general acceptării tuturor statelor părţi.
2. Un amendament adoptat conform prevederilor paragrafului 1 al prezentului articol va intra în vigoare atunci cînd două treimi din statele părţi la prezenta Convenţie vor fi notificat Secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite că l-au acceptat în conformitate cu procedurile lor constituţionale respective.
3. Cînd vor intra în vigoare, amendamentele vor avea forţă obligatorie pentru acele state părţi care le vor fi acceptat, celelalte state părţi rămînînd legate prin prevederile prezentei convenţii şi prin amendamentele pe care ele le vor fi acceptat anterior.
Articolul 30
1. Orice diferend între două sau mai multe state părţi cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentei Convenţii, care nu va putea fi rezolvat pe calea negocierilor, va fi supus arbitrajului, la cererea uneia dintre ele. Dacă în termen de şase luni de la data cererii de arbitraj părţile nu reuşesc să se pună de acord asupra organizării arbitrajului, oricare dintre ele va putea supune diferendul Curţii Internaţionale de Justiţie, printr-o cerere în conformitate cu statutul Curţii.
2. Fiecare stat va putea, în momentul în care va semna sau ratifica prezenta Convenţie sau va adera la ea, să declare că el nu se consideră legat de prevederile paragrafului 1 al prezentului articol. Celelalte state părţi nu vor fi legate prin prevederile respective faţă de orice stat parte care va fi formulat o asemenea rezervă.
3. Orice stat parte care va fi formulat o rezervă în conformitate cu prevederile paragrafului 2 al prezentului articol va putea în orice moment să retragă această rezervă printr-o notificare adresată Secretarului general al O.N.U.
Articolul 31
1. Un stat parte va putea denunţa prezenta Convenţie printr-o notificare scrisă adresată Secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Denunţarea va produce efecte după un an de la data cînd notificarea va fi fost primită de Secretarul general.
2. O asemenea denunţare nu va libera statul parte de obligaţiile care îi incumbă în virtutea prezentei Convenţii în ceea ce priveşte orice act sau orice omisiune săvîrşită înainte de data la care denunţarea va produce efecte; ea nu va putea în nici un fel împiedica continuarea examinării oricărei chestiuni cu care Comitetul a fost deja sesizat la data la care denunţarea a produs efecte.
3. De la data la care denunţarea de către un stat a produs efecte, Comitetul nu va începe examinarea nici unei chestiuni noi privind acest stat.
Articolul 32
Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va notifica tuturor statelor membre ale O.N.U. şi tuturor statelor care vor fi semnat prezenta Convenţie sau vor fi aderat la ea:
a) Semnăturile, ratificările şi aderările primite în aplicarea articolelor 25 şi 26;
b) Data intrării în vigoare a Convenţiei în aplicarea articolului 27 şi data intrării în vigoare a oricărui amendament în aplicarea articolului 29;
c) Denunţările primite în aplicarea articolului 31.
Articolul 33
1. Prezenta Convenţie, ale cărei texte în limbile engleză, arabă, chineză, spaniolă, franceză şi rusă sunt în mod egal autentice, va fi depusă la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
2. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va transmite tuturor statelor cîte o copie certificată conformă a prezentei Convenţii
PROTOCOLUL OPŢIONAL LA CONVENŢIA ÎMPOTRIVA TORTURII ŞI A ALTOR PEDEPSE ORI TRATAMENTE CU CRUZIME, INUMANE SAU DEGRADANTE
Adoptat la 18 decembrie 2002 în cadrul celei de-a cincizeci şi şaptea sesiuni a Adunării Generale a Naţiunilor Unite prin rezoluţia 57/199
(Republica Moldova a semnat Protocolul Opţional la Convenţia ONU Împotriva Torturii la 16 septembrie 2005 şi l-a ratificat la 30 martie 2006)
PREAMBUL
Statele-Părţi la prezentul Protocol,
Reafirmând faptul că tortura şi pedepsele sau tratamentele inumane sau degradante sunt interzise şi constituie încălcări grave ale drepturilor omului,
Cu convingerea că este în continuare necesară luarea de măsuri pentru a realiza scopurile Convenţiei împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante (denumită în continuare Convenţia) şi a consolida protecţia persoanelor private de libertate, împotriva torturii şi a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante,
Reamintind că articolele 2 şi 16 din Convenţie obligă pe fiecare Stat-Parte să ia măsuri efective în vederea prevenirii actelor de tortură şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante pe orice teritoriu aflat sub jurisdicţia sa,
Recunoscând faptul că statele sunt primele care răspund de punerea în practică a acelor articole, că consolidarea protecţiei oferite persoanelor private de libertate şi respectarea integrală a drepturilor omului faţă de acestea este o responsabilitate comună a tuturor şi că organele internaţionale de implementare completează şi consolidează măsurile luate la nivel naţional,
Reamintind că prevenirea efectivă a torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante presupune educare şi o combinaţie de diverse măsuri legislative, administrative, judiciare şi de altă natură,
Reamintind de asemenea că Conferinţa Mondială privind Drepturile Omului a declarat ferm că eforturile de eradicare a torturii ar trebui să se concentreze mai întâi să asupra prevenirii şi a solicitat adoptarea unui protocol opţional la Convenţie, menit să stabilească un sistem preventiv de vizite sistematice la locurile de detenţie,
Având convingerea că protecţia persoanelor private de libertate, împotriva torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante poate fi consolidată prin mijloace nejudiciare de natură preventivă, bazate pe vizitele sistematice la locurile de detenţie, Au convenit după cum urmează:
PARTEA I. PRÎNCIPII GENERALE
Articolul 1
Obiectivul prezentului Protocol este stabilirea unui sistem de vizite sistematice întreprinse de către organe independente internaţionale şi naţionale la locurile în care persoanele sunt private de libertate, în vederea prevenirii torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.
Articolul 2
1. Prin prezentul Protocol se înfiinţează un Subcomitet de Prevenire a Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante, în cadrul Comitetului pentru Prevenirea Torturii (denumit în continuare Subcomitetul de Prevenire), care va avea atribuţiile prevăzute de prezentul Protocol.
2. Subcomitetul de Prevenire îşi desfăşoară activitatea în cadrul reprezentat de Carta Naţiunilor Unite şi va fi călăuzit de scopurile şi principiile exprimate în aceasta, precum şi de normele Organizaţiei Naţiunilor
3. În egală măsură, Subcomitetul de Prevenire se va călăuzi pe principiile confidenţialităţii, imparţialităţii, non-selectivităţii, universalităţii şi obiectivităţii.
4. Subcomitetul de Prevenire şi Statele-Părţi cooperează în vederea punerii în aplicare a prezentului Protocol.
Articolul 3
Fiecare Stat-Parte înfiinţează, desemnează sau menţine la nivel naţional unul sau mai multe organisme de vizitare pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (denumite în continuare mecanisme naţionale de prevenire).
Articolul 4
1. Fiecare Stat-Parte va permite efectuarea vizitelor, în conformitate cu prezentul Protocol, de către mecanismele prevăzute la articolele 2 şi 3, la orice loc aflat sub jurisdicţia sa şi control şi în care persoanele sunt sau ar putea fi private de libertate, fie în baza unui ordin al unei autorităţi publice sau la cererea acesteia sau cu acordul sau acordul tacit al acesteia (denumite în continuare locuri de detenţie).
Aceste vizite se întreprind în scopul consolidării, dacă este necesar, a protecţiei acestor personae împotriva torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.
2. În sensul prezentului Protocol, privarea de libertate înseamnă orice formă de detenţie sau închisoare, sau plasarea unei persoane într-un loc public sau privat de reţinere din pe care nu îi poate părăsi după voia sa, prin ordinul oricărei autorităţi judiciare, administrative sau de altă natură.
PARTEA II. SUBCOMITETUL DE PREVENIRE
Articolul 5
1. Subcomitetul de Prevenire va fi compus din zece membri. După cea de-a cincizecea ratificare sau aderare la prezentul Protocol, numărul membrilor Subcomitetului de Prevenire va creşte până la douăzeci şi cinci.
2. Membrii Subcomitetului de Prevenire vor fi aleşi dintre persoane cu înalt caracter moral, cu experienţă profesională dovedită în domeniul administrării justiţiei, mai ales în domeniul dreptului penal, administrării
penitenciarelor sau a poliţiei, sau în alte domenii pertinente pentru tratamentul persoanelor private de libertate.
3. La stabilirea componenţei Subcomitetului de Prevenire vor fi avute în vedere distribuirea geografică echitabilă şi reprezentarea diverselor forme de civilizaţie şi a sistemelor juridice ale Statelor-Părţi.
4. De asemenea, se va lua în considerare reprezentarea echilibrată din punctul de vedere al sexelor pe baza principiilor egalităţii şi nediscriminării.
5. Subcomitetul de Prevenire nu poate avea în componenţa sa doi membri care sunt cetăţeni ai aceluiaşi stat.
6. Membrii Subcomitetului de Prevenire îşi vor desfăşura activitatea în calitate de persoane fizice, vor fi independenţi şi imparţiali şi vor acţiona, în mod eficient, la dispoziţia Subcomitetului de Prevenire.
Articolul 6
1. Fiecare Stat-Parte poate desemna, în conformitate cu alineatul 2 din prezentul Articol, până la doi candidaţi care posedă calificările şi îndeplinesc cerinţele prevăzute la Articolul 5, asigurând în acelaşi timp informaţii detaliate privind calificările celor desemnaţi.
2. (a) Persoanele desemnate trebuie să aibă cetăţenia unui Stat-Parte la prezentul Protocol;
invitâ(b) cel puţin unul dintre cei doi candidaţi trebuie să aibă cetăţenia Statului-Parte care l-a desemnat;
(c) Nu pot fi desemnaţi mai mult de doi cetăţeni ai unui singur Stat-Parte;
(d) Orice Stat-Parte este obligat ca, înainte de a nominaliza un cetăţean al altui Stat-Parte, să solicite şi să obţină acordul acelui Stat-Parte.
3. Cu cel puţin cinci luni înainte de data reuniunii Statelor-Părti în cadrul căreia vor avea loc alegerile, Secretarul General al Naţiunilor Unite va trimite o scrisoare fiecărui Stat-Parte, ndu-l să transmită nominalizările în termen de trei luni. Secretarul General va depune o listă alfabetică a tuturor persoanelor astfel desemnate, specificând Statele-Părţi care le-au desemnat.
Articolul 7
1. Membrii Subcomitetului de Prevenire vor fi aleşi în următorul mod:
(a) în primul rând se va lua în considerare îndeplinirea cerinţelor şi criteriilor de la Articolul 5 din prezentul Protocol;
(b) Alegerile iniţiale vor avea loc în termen de şase luni de la intrarea în vigoare a prezentului Protocol;
(c) Statele-Părţi vor alege prin vot secret membrii Subcomitetului de Prevenire;
(d) Alegerea membrilor Subcomitetului de Prevenire va avea loc în cadrul reuniunilor bienale ale Statelor-Părţi, convocate de către Secretarul General al Naţiunilor Unite. În cadrul acestor reuniuni, la care prezenţa a două treimi dintre Statele-Părţi va fi considerată quorum, persoanele alese ca membri ai Subcomitetului de Prevenire vor fi cele care au obţinut cel mai mare număr de voturi şi majoritatea absolută a voturilor reprezentanţilor Statelor-Părţi care sunt prezenţi şi votează.
2. Dacă, în cadrui procesului de alegere, doi cetăţeni ai aceluiaşi Stat-Parte au devenit eligibili ca membri ai Subcomitetului de Prevenire, candidatul care a primit cel mai mare număr de voturi va fi ales ca membru al Subcomitetului de Prevenire. Dacă cei doi cetăţeni au primit acelaşi număr de voturi, se aplică următoarea procedură:
(a) Dacă numai unul dintre ei a fost desemnat de către Statul-Parte al cărui cetăţean este, acel cetăţean va fi ales ca membru al Subcomitetului de Prevenire;
(b) Dacă ambii candidaţi au fost desemnaţi de către Statul-Parte ai cărui cetăţeni sunt, se va desfăşura un al doilea vot secret separat pentru a stabili care dintre aceştia va deveni membru;
(c) Dacă nici unul dintre cei doi candidaţi nu a fost desemnat de către Statul-Parte al cărui cetăţean este, se va desfăşura un vot secret separat pentru a stabili care candidat va fi membru.
Articolul 8
Dacă un membru al Subcomitetului de Prevenire decedează sau demisionează, sau din orice alt motiv nu îşi mai poate îndeplini atribuţiile, Statul-Parte care l-a desemnat va desemna pe o altă persoană eligibilă care posedă calificările şi îndeplineşte cerinţele prevăzute la Articolul 5, ţinând cont de necesitatea existenţei unui echilibru adecvat în rândul diverselor domenii de competenţă. Această persoană va îndeplini funcţia de membru până la următoarea reuniune a Statelor-Părţi, sub rezerva aprobării de către majoritatea Statelor-Părţi. Aprobarea se consideră acordată cu excepţia cazului în care jumătate sau mai multe dintre Statele-Păiîi răspund negativ în termen de şase săptămâni de la momentul când au fost informate de către Secretarul General al Naţiunilor Unite despre propunerea de numire.
Articolul 9
Membrii Subcomitetului de Prevenire vor fi aleşi pentru un mandat de patru ani. Ei pot fi realeşi o singură dată, dacă sunt nominalizaţi din nou. Mandatele a jumătate dintre membrii aleşi în cadrul primelor alegeri vor expira după doi ani; imediat după primele alegeri, numele membrilor respectivi vorfi alese prin tragere la sorţi de către Preşedintele reuniunii la care se referă Articolul 7, alineatul 1 (d).
Articolul 10
1. Subcomitetul de Prevenire îşi alege biroul pentru o perioadă de doi ani. Membrii biroului pot fi realeşi.
2. Subcomitetul de Prevenire îşi stabileşte propriile reguli de procedură. Aceste reguli trebuie să prevadă,
printre altele, că:
(a) Jumătate plus unu din totalul membrilor constituie quorum-ul;
(b) Deciziile Subcomitetului de Prevenire se iau cu votul majorităţii membrilor prezenţi;
(c) Subcomitetul de Prevenire se reuneşte în şedinţă secretă.
3. Secretarul General al Naţiunilor Unite convoacă reuniunea iniţială a Subcomitetului de Prevenire. După reuniunea iniţială, Subcomitetul de Prevenire se reuneşte conform orarului prevăzut de regulile de procedură proprii. Subcomitetul de Prevenire şi Comitetul pentru Prevenirea Torturii se reunesc simultan cel puţin o dată pe an.
PARTEA III. ATRIBUŢIILE SUBCOMITETULUI CTE PREVENIRE
Articolul 11
1. Subcomitetul de Prevenire va avea următoarele atribuţii:
(a) Vizitarea locurilor la care se referă Articolul 4 şi emiterea de recomandări către Statele-Părţi referitor la protecţia persoanelor private de libertate, împotriva torturii şi pedepselor sau tratamentelor inumane sau
degradante;
(b) în ceea ce priveşte mecanismele naţionale de prevenire:
(i) Asigură consiliere şi asistenţă Statelor-Părţi, atunci când este necesar, în vederea stabilirii acestor mecanisme;
(ii) Menţine contactul direct, şi, dacă este necesar, confidenţial, cu mecanismele naţionale de prevenire şi le oferă pregătire şi asistenţă tehnică pentru a le consolida capacităţile;
(iii) Le îndrumă şi asistă în cadrul activităţii de evaluare a necesităţilor şi a mijloacelor necesare de consolidare a protecţiei persoanelor private de libertate, împotriva torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante;
(iv) Face recomandări şi observaţii către Statele-Părţi în vederea consolidării capacităţii şi a atribuţiilor mecanismelor naţionale de prevenire pentru prevenirea torturii şi pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante;
(c) Cooperează, pentru prevenirea torturii în general, cu organele şi mecanismele competente ale Naţiunilor Unite, precum şi cu instituţiile sau organizaţiile internaţionale, regionale şi naţionale care activează în domeniul consolidării protecţiei tuturor persoanelor împotriva torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.
Articolul 12
Pentru a permite Subcomitetului de Prevenire să îşi îndeplinească atribuţiile conform prevederilor Articolului 11, Statele-Părţi se angajează:
(a) Să primească Subcomitetul de Prevenire pe teritoriul tor şi să îi acorde acces la locurile de detenţie în sensul Articolului 4 din prezentul Protocol;
(b) Să furnizeze toate informaţiile pertinente pe care le solicită Subcomitetul de Prevenire cu scopul de a evalua necesităţile şi măsurile de adoptat pentru consolidarea protecţiei persoanelor private de libertate, împotriva torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante;
(c) Să încurajeze şi să faciliteze legăturile dintre Subcomitetul de Prevenire şi mecanismele naţionale de prevenire;
(d) Să examineze recomandările Subcomitetului de Prevenire şi să dialogheze cu acesta pe tema eventualelor măsuri de punere în aplicare.
Articolul 13
1. Subcomitetul de Prevenire stabileşte, mai întâi prin tragere la sorţi, un program de vizite sistematice în Statele-Părţi în vederea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la Articolul 11.
2. După consultări, Subcomitetul de Prevenire notifică programul său Statelor-Părţi, pentru ca acestea să poată neîntârziat să facă aranjamentele practice necesare pentru desfăşurarea vizitelor.
3. Vizitele se întreprind de către cel puţin doi membri ai Subcomitetului de Prevenire. Aceşti membri pot fi însoţiţi, după caz, de către experţi cu experienţă profesională dovedită şi care posedă cunoştinţe în domeniile cu care se ocupă prezentul Protocol. Aceşti experţi vor fi selectaţi dintr-un nomenclator al experţilor întocmit pe baza propunerilor Statelor-Părţi, ale Oficiului înaltului Comisar pentru Drepturile Omului al Naţiunilor Unite şi ale Centrului Naţiunilor Unite pentru Prevenirea Criminalităţii Internaţionale. La pregătirea nomenclatorului, Statele-Părţi interesate propun nu mai mult de cinci experţi naţionali. Statul-Parte interesat se poate opune includerii în vizită a unui anumit expert, caz în care Subcomitetul de Prevenire va propune un alt expert.
4. Dacă consideră că este adecvat, Subcomitetul de Prevenire poate propune efectuarea unei scurte vizite de evaluare, după vizita propriu-zisă.
Articolul 14
1. Pentru a permite Subcomitetului de Prevenire să îşi îndeplinească atribuţiile, Statele-Părţi la prezentul Protocol se angajează să îi acorde:
(a) Acces neîngrădit la toate informaţiile referitoare la numărul persoanelor private de libertate în locurile de detenţie în sensul Articolului 4, precum şi la numărul acestor locuri şi amplasarea acestora;
(b) Acces neîngrădit la toate informaţiile ce privesc tratamentul aplicat acelor persoane, precum şi condiţiile de detenţie;
(c) Sub rezerva alineatului 2 de mai jos, accesul neîngrădit la toate locurile de detenţie şi la instalaţiile şi amenajările acestora;
(d) Posibilitatea de a avea întrevederi cu persoanele private de libertate, fără martori, fie personal, fie cu un interpret dacă se consideră necesar, precum şi cu orice altă persoană despre care Subcomitetul de Prevenire consideră că poate furniza informaţii pertinente;
(e) Libertatea de a alege locurile pe care doreşte să le viziteze şi persoanele cu care doreşte să aibă întrevederi.
2. Orice obiecţie referitoare la vizitarea unui anumit loc de detenţie se poate formula numai din motive urgente şi imperative ce ţin de apărarea naţională, siguranţa publică, calamităţi sau tulburări grave la locul de vizitat, care împiedică în mod temporar desfăşurarea vizitei. Existenţa unei stări de urgenţă delcarate nu poate fi invocată de către un Stat-Parte ca motiv de a obiecta la efectuarea unei vizite.
Articolul 15
Nici o autoritate şi nici un funcţionar nu va dispune, aplica, permite sau tolera vreo sancţiune împotriva vreunei persoane sau organizaţii pentru fapta de a fi comunicat Subcomitetului de Prevenire sau delegaţilor acestuia orice informaţie, fie ea adevărată sau falsă, şi nici una dintre aceste persoane sau organizaţii nu poate fi prejudiciată în vreun alt mod.
Articolul 16
1. Subcomitetul de Prevenire comunică în mod confidenţial recomandările şi observaţiile sale Statului-Parte şi, dacă este cazul, mecanismului naţional de prevenire.
2. Subcomitetul de Prevenire publică raportul său, împreună cu orice comentarii ale Statului-Parte interesat, la cererea acelui Stat-Parte. Dacă Statui-Parte face publică o parte din raport, Subcomitetul de Prevenire poate publica raportul, integral sau parţial. Totuşi, nu se pot publica date cu caracter personal fără consimţământul expres al persoanei respective.
3. Subcomitetul de Prevenire prezintă un raport public anual referitor la activităţile sale Comitetului pentru Prevenirea Torturii.
4. Dacă Statul-Parte refuză să coopereze cu Subcomitetul de Prevenire conform articolelor 12 şi 14, sau să ia măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei în lumina recomandărilor Subcomitetului de Prevenire, Comitetul pentru Prevenirea Torturii poate, la cererea Subcomitetului de Prevenire, să decidă, cu majoritatea membrilor, după ce Statul-Parte a avut posibilitatea de a-şi exprima opinia, să facă o declaraţie publică în aceasta privinţă sau sâ publice raportul Subcomitetului de Prevenire.
PARTEA IV. MECANISMELE NAŢIONALE DE PREVENIRE
Articolul 17
Fiecare Stat-Parte va menţine, nominaliza sau înfiinţa, cel mai târziu la un an de la intrarea în vigoare a prezentului Protocol sau de la ratificarea sau aderarea la acesta, unul sau mai multe mecanisme naţionale de prevenire, independente, pentru prevenirea torturii la nivel naţional. Mecanismele înfiinţate de către unităţi descentralizate pot fi desemnate ca mecanisme naţionale de prevenire în sensul prezentului Protocol dacă se conformează prevederilor acestuia.
Articolul 18
1. Statele-Părţi garantează independenţa funcţională a mecanismelor naţionale de prevenire, precum şi independenţa personalului acestora.
2. Statele-Părţi iau măsurile necesare pentru a se asigura că experţii din cadrul mecanismului naţional de prevenire au aptitudinile şi cunoştinţele profesionale necesare. Ele se vor strădui să asigure echilibrul în ceea ce priveşte reprezentarea sexelor şi reprezentarea adecvată a grupurilor etnice şi minoritare din ţară.
3. Statele-Părţi se angajează să pună la dispoziţie resursele necesare funcţionării mecanismelor naţionale de prevenire.
4. La înfiinţarea mecanismelor naţionale de prevenire, Statele-Părţi iau în considerare Principiile referitoare la statutul instituţiilor naţionale de promovare şi apărare a drepturilor omului.
Articolul 19
Mecanismele naţionale de prevenire vor avea cel puţin următoarele atribuţii:
(a) Examinarea în mod regulat a tratamentului aplicat persoanelor private de libertate în locurile de detenţie în sensul Articolului 4, în vederea consolidării, dacă este cazul, a protecţiei asigurate acestora împotriva torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante;
(b) Formularea de recomandări către autorităţile competente, în vederea îmbunătăţirii tratamentului şi condiţiilor persoanelor private de libertate şi a prevenirii torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inhumane sau degradante, luând în considerare normele pertinente ale Naţiunilor Unite;
(c) Formularea de propuneri şi observaţii privind legislaţia existentă sau proiectele legislative.
Articolul 20
Pentru a permite mecanismelor naţionale de prevenire să îşi îndeplinească atribuţiile, Statele-Părţi la prezentul Protocol se angajează să le acorde acestora:
(a) Acces la toate informaţiile referitoare la numărul persoanelor private de libertate în locurile de detenţie în sensul Articolului 4, precum şi la numărul acestor locuri şi amplasarea acestora;
(b) Acces la toate informaţiile ce privesc tratamentul aplicat acelor persoane, precum şi condiţiile de detenţie;
(c) Acces la toate locurile de detenţie şi la instalaţiile şi amenajările acestora;
(d) Posibilitatea de a avea întrevederi cu persoanele private de libertate, fără martori, fie personal, fie cu un interpret dacă se consideră necesar, precum şi cu orice altă persoană despre care mecanismul naţional de prevenire consideră că poate furniza informaţii pertinente;
(e) Libertatea de a alege locurile pe care doresc să le viziteze şi persoanele cu care doresc să aibă întrevederi;
(f) Dreptul de a menţine legătura cu Subcomitetul de Prevenire, de a-i trimite acestuia informaţii şi de a se întâlni cu acesta.
Articolul 21
1. Nici o autoritate şi nici un funcţionar nu va dispune, aplica, permite sau tolera vreo sancţiune împotriva vreunei persoane sau organizaţii pentru fapta de a fi comunicat mecanismului naţional de prevenire sau delegaţilor acestuia orice informaţie, fie ea adevărată sau falsă, şi nici una dintre aceste persoane sau organizaţii nu poate fi prejudiciată în vreun alt mod.
2. Informaţiile confidenţiale strânse de către mecanismul naţional de prevenire sunt privilegiate. Datele cu caracter personal nu se pot publica fără consimţământul expres al persoanei respective.
Articolul 22
Autorităţile competente ale Statului-Parte interesat examinează recomandările mecanismului naţional de prevenire şi dialoghează cu acesta în vederea eventualelor măsuri de punere în aplicare.
Articolul 23
Statele-Părţi la prezentul Protocol se angajează să publice şi să disemineze rapoartele anuale ale mecanismelor naţionale de prevenire.
PARTEA V. DECLARAPA
Articolul 24
1. La momentul ratificării, Statele-Părţi pot face o declaraţie prin care amână punerea în aplicare a obligaţiilor lor prevăzute fie în partea III, fie în partea IV din prezentul Protocol.
2. Această amânare este valabilă pe o perioadă de cel mult trei ani. După prezentarea argumentelor de către Statul-Parte şi în urma consultării cu Subcomitetul de Prevenire, Comitetul pentru Prevenirea Torturii poate prelungi această perioadă cu încă doi ani.
PARTEA VI. PREVEDERI FINANCIARE
Articolul 25
1. Cheltuielile făcute de Subcomitetul de Prevenire în legătură cu punerea în aplicare a prezentului Protocol se suportă de către Naţiunile Unite.
2. Secretarul General al Naţiunilor Unite asigură personalul şi spaţiile necesare îndeplinirii efective a atribuţiilor de către Subcomitetul de Prevenire, conform prevederilor prezentului Protocol.
Articolul 26
1. Se înfiinţează un Fond Special potrivit procedurilor pertinente ale Adunării Generale, care va fi administrat în conformitate cu reglementările financiare şi regulile Naţiunilor Unite, cu scopul de a ajuta la finanţarea punerii în aplicare a recomandărilor Subcomitetului de Prevenire formulate în urma unei vizite într-un Stat-Parte, precum şi la finanţarea unor programe educaţionale ale mecanismelor naţionale de prevenire.
2. Fondul Special poate fi finanţat din contribuţii voluntare făcute de Guverne, organizaţii interguvernamentale sau neguvernamentale şi alte entităţi private sau publice.
PARTEA VII. PREVEDERI FINALE
Articolul 27
1. Prezentul Protocol este deschis spre semnarea de către orice stat care a semnat Convenţia.
2. Prezentul Protocol este supus ratificării de către oricare stat care a ratificat sau a aderat la Convenţie. Instrumentele de ratificare se depun la Secretarul General al Naţiunilor Unite.
3. Prezentul Protocol este deschis spre aderarea de către orice stat care a ratificat sau a aderat la Convenţie.
4. Aderarea se face prin depunerea la Secretarul General al Naţiunilor Unite a instrumentului de aderare.
5. Secretarul General al Naţiunilor Unite aduce la cunoştinţa tuturor statelor semnatare ale prezentului Protocol sau care au aderat la acesta, depunerea fiecărui instrument de ratificare sau aderare.
Articolul 28
1. Prezentul Protocol intră în vigoare în cea de-a treizecea zi de după data depunerii la Secretarul General al Naţiunilor Unite a celui de-al douăzecilea instrument de ratificare sau aderare.
2. Pentru fiecare stat care ratifică prezentul Protocol sau aderă la acesta după depunerea la Secretarul General al Naţiunilor Unite a celui de-al douăzecilea instrument de ratificare sau aderare, prezentul Protocol intră în vigoare în cea de-a treizecea zi de după data depunerii propriului instrument de ratificare sau aderare.
Articolul 29
Prevederile prezentului Protocol se aplică tuturor părţilor statelor federale, fără limitări sau excepţii.
Articolul 30
Nu se pot formula rezerve privind prezentul Protocol.
Articolul 31
Prevederile prezentului Protocol nu afectează obligaţiile Statelor-Părţi aşa cum decurg din orice convenţie regională care instituie un sistem de vizitare a locurilor de detenţie. Subcomitetul de Prevenire şi organele înfiinţate în baza acestor convenţii regionale sunt încurajate să se consulte şi să coopereze pentru a evita paralelismele şi pentru a promova în mod eficient obiectivele prezentului Protocol.
Articolul 32
Prevederile prezentului Protocol nu afectează obligaţiile Statelor-Părţi aşa cum decurg din cele patru Convenţii de la Geneva din 12 august 1949 şi din Protocoalele Adiţionale la acestea din 8 iunie 1977, şi nici posibilitatea oricărui Stat-Parte de a autoriza Comitetul Internaţional al Crucii Roşii să viziteze locurile de detenţie în situaţii care nu sunt prevăzute de dreptul umanitar internaţional.
Articolul 33
1. Oricare Stat-Parte poate denunţa prezentul Protocol în orice moment, prin notificare scrisă către Secretarul General al Naţiunilor Unite, care informează ulterior pe toate celelalte State-Părţi la prezentul Protocol şi la Convenţie. Denunţarea intră în vigoare după un an de la data primirii notificării de către Secretarul General.
2. Această denunţare nu produce efectul de a scuti Statul-Parte de obligaţiile sale prevăzute de prezentul Protocol în legătură cu orice act sau situaţie care poate avea loc înainte de data la care denunţarea intră în vigoare, sau cu acţiunile pe care Subcomitetul de Prevenire a decis sau poate decide să le întreprindă cu privire la respectivul Stat-Parte. De asemenea, denunţarea nu prejudiciază în nici un mod continuarea consideraţiilor asupra oricărei chestiuni luate deja în considerare de către Subcomitetul de Prevenire înainte de data la care denunţarea intră în vigoare.
3. După data la care intră în vigoare denunţarea de către Statul-Parte, Subcomitetul de Prevenire nu poate începe să ia în considerare nici o chestiune nouă legată de acel stat.
Articolul 34
1. Oricare Stat-Parte la prezentul Protocol poate propune o modificare pe care o depune la Secretarul General al Naţiunilor Unite. Secretarul General comunică apoi Statelor-Părţi la prezentul Protocol modificarea propusă, solicitându-le să îi notifice dacă sunt pentru desfăşurarea unei conferinţe a Statelor-Părţi în scopul examinării şi votuiui asupra propunerii. în cazul în care, în termen de patru luni de la data acestei comunicări cel puţin o treime dintre Statele-Părţi sunt pentru desfăşurarea unei astfel de conferinţe, Secretarul General convoacă conferinţa sub auspiciile Naţiunilor Unite. Orice modificare adoptată de către majoritatea de două treimi din Statele-Părţi prezente şi care votează la conferinţă va fi trimisă de către Secretarul General al Naţiunilor Unite Statelor-Părţi spre acceptare.
2. O modificare adoptată în conformitate cu alineatul 1 al prezentului Articol intră în vigoare atunci când a fost acceptată de către o majoritate de două treimi din Statele-Părţi la prezentul Protocol în conformitate cu procesele constituţionale ale acestora.
3. După ce intră în vigoare, modificările sunt obligatorii pentru Statele-Părţi care le-au acceptat, iar celelalte State-Părţi sunt obligate numai de prevederile prezentului Protocol şi de eventualele modificări anterioare pe care le-au acceptat.
Articolul 35
Membrilor Subcomitetului de Prevenire şi ai mecanismelor naţionale de prevenire li se acordă privilegiile şi imunităţile necesare pentru a-şi exercita atribuţiile în mod independent. Membrilor Subcomitetului de Prevenire li se acordă privilegiile şi imunităţile specificate la secţiunea 22 din Convenţia privind Privilegiile şi Imunităţile Naţiunilor Unite din 13 februarie 1946, sub rezerva prevederilor secţiunii 23 din respectiva Convenţie.
Articolul 36
Când vizitează un Stat-Parte, membrii Subcomitetului de Prevenire sunt obligaţi, fără a afecta prevederile şi scopurile prezentului Protocol şi privilegiile şi imunităţile de care se bucură:
(a) Să respecte legile şi reglementările statului vizitat;
(b) Să se abţină de la orice acţiune sau activitate incompatibilă cu natura imparţială şi internaţională a îndatoririlor lor.
Articolul 37
1. Prezentul Protocol, ale cărui versiuni în limbile arabă, chineză, engleză, franceză, rusă şi spaniolă sunt egal autentice, se depune la Secretarul General al Naţiunilor Unite.
2. Secretarul General al Naţiunilor Unite transmite tuturor statelor copii certificate ale prezentului Protocol.
ANSAMBLUL MINIM DE REGULI ALE NAȚIUNILOR UNITE PENTRU TRATAMENTUL DEȚINUȚILOR (REGULILE NELSON MANDELA)
(Rezoluția adoptată de Adunarea Generală la 17 decembrie 2015)
Observația introductivă 1
Regulile următoare nu au ca obiectiv de a descrie, în special, un sistem penitenciar model. Ele nu urmăresc decât a stabili, bazându-se pe concepțiile, în general admise, ale zilelor noastre și pe elementele esențiale ale celor mai adecvate sisteme contemporane, și a descrie principiile și practicile tratamentului deținuților și gestionării penitenciarelor.
Observația introductivă 2
1. Este evident că nu toate regulile pot fi aplicate în toate locurile și în orice timp, dată fiind marea varietate de condiții juridice, sociale, economice și geografice care se întâlnesc în lume. Ele trebuie, în același timp, să servească pentru a stimula efortul constant care urmărește depășirea dificultăților practice care se opun la aplicarea lor, având în vedere faptul că ele reprezintă, în ansamblul lor, condiții minime care sunt admise de către Națiunile Unite.
2. Pe de altă parte, aceste reguli se referă la un domeniu în care gândirea este în evoluție constantă. Ele nu tind să excludă posibilitatea de experiență și de practici, presupunând că acelea ar fi în acord cu principiile și urmăresc scopurile care derivă din textul Ansamblului de reguli. În acest spirit, administrația penitenciară centrală va fi întotdeauna împuternicită să aprobe excepții la reguli.
Observația introductivă 3
1. Partea I a Ansamblului de reguli tratează reguli cuprinzând administrarea generală a penitenciarelor și este aplicabilă tuturor categoriilor de deținuți, criminali sau de drept comun, preveniți sau condamnați, inclusiv deținuții care fac obiectul unor „măsuri de siguranță” sau al măsurilor reeducative ordonate de către judecător.
2. Partea II conține reguli care nu sunt aplicabile decât categoriilor de deținuți vizați de către fiecare secțiune. Totodată, regulile secțiunii A, aplicabile deținuților condamnați, vor fi, în egală măsură, aplicabile categoriilor de deținuți vizați în secțiunile B, C și D, cu condiția ca ele să nu fie în contradicție cu regulile care reglementează acele categorii și cu condiția ca ele să fie în favoarea acestor deținuți.
Observația introductivă 4
1. Ansamblul de reguli nu are ca profil de a determina organizarea instituțiilor pentru delicvenți tineri, cum sunt unitățile de detenție pentru minori sau școli reeducative. În general, prima parte a Ansamblului de reguli poate fi considerată ca aplicabilă în aceeași măsură și acestor instituții.
2. Categoria tinerilor deținuți trebuie să cuprindă cel puțin minorii care depind de jurisdicția instanțelor de judecată specializate pe examinarea cauzelor cu implicarea minorilor. De regulă, acești tineri delicvenți nu ar trebui să fie condamnați la pedepse cu închisoarea.
- REGULI DE APLICARE GENERALĂ
Principii fundamentale
Regula 1
Toți deținuții trebuie să fie tratați cu respect, dată fiind demnitatea și valoarea lor inerentă în calitate de ființe umane. Nici un deținut nu va fi supus, și toți deținuții vor fi protejați de tortură și alte tratamente ori pedepse crude, inumane sau degradante, pentru care nu pot fi invocate nici un fel de circumstanțe justificatoare. Siguranța și securitatea deținuților, angajaților, prestatorilor de servicii și a vizitatorilor trebuie să fie asigurată permanent.
Regula 2
1. Prezentele reguli trebuie să fie aplicate în mod imparțial. Nu este îngăduit să se facă diferențieri de tratament bazate pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice și de altă natură, naționalitate sau origine socială, proprietate, naștere sau orice alt statut. Credințele religioase și percepțiile morale ale deținuților trebuie să fie respectate.
2. Pentru a asigura aplicarea practică a principului de nediscriminare, administrația penitenciarelor trebuie să ia în considerație necesitățile individuale ale deținuților, în special, ale celor mai vulnerabile categorii din cadrul penitenciarelor. Sunt necesare măsuri de protecție și promovare a drepturilor deținuților cu necesități speciale, care nu vor fi interpretate ca fiind discriminatorii.
Regula 3
Privațiunea de libertate și alte măsuri care rezultă din izolarea persoanelor de lumea exterioară sunt agravate de privarea acestor persoane de dreptul la auto-determinare prin privarea lor de libertate. Drept urmare, sistemul penitenciar, cu excepția cazurilor de izolare justificată sau aplicare a izolării pentru menținerea disciplinei, nu trebuie să agraveze suferința specifică într-o atare situație.
Regula 4
1. Scopurile sentinței privative de libertate sau ale măsurilor similare care privează o persoană de libertate sunt, în primul rând, de a proteja societatea de infracțiuni și de a reduce recidivismul. Scopurile date pot fi atinse doar dacă perioada de detenție este aplicată pentru a asigura, în măsura posibilă, reintegrarea unor atare persoane în societate după eliberare, astfel încât ele să ducă un mod de viață în conformitate cu legea și să se poată întreține.
2. În acest scop, administrația penitenciarelor și alte autorități competente trebuie să asigure studiile, instruirea profesională și munca, precum și alte forme oportune și aplicabile de asistență, inclusiv cele cu caracter recuperativ, moral, spiritual, social, medical și sportiv. Toate programele, activitățile și serviciile date trebuie să fie asigurate în raport cu necesitățile individuale de tratament al deținuților.
Regula 5
1. Regimul de detenție trebuie să urmărească minimizarea oricăror diferențe între viața din penitenciar și viața în libertate, care au tendința de a diminua responsabilitatea deținuților sau respectul față de demnitatea lor în calitate de ființe umane.
2. Administrația penitenciarelor trebuie să întreprindă toate măsurile rezonabile de cazare și ajustări pentru a asigura ca deținuții cu dezabilități fizice, mentale sau alte dezabilități să beneficieze pe bază egală de acces deplin și eficient la viața din cadrul penitenciarului.
Gestionarea dosarului deținutului
Regula 6
În toate locurile în care există persoane deținute trebuie să se țină la zi un sistem standardizat de gestionare a dosarelor. Un atare sistem poate fi o bază de date electronica a înregistrărilor sau un registru cu pagini numerotate și semnate. Vor fi instituite proceduri care să asigure trasabilitatea sigură și să prevină accesul neautorizat la sau modificarea oricărei informații din sistem.
Regula 7
Nici o persoană nu poate fi admisă într-un penitenciar fără un mandat de deținere valabil. La sosirea fiecărui deținut, în sistemul de gestionare a dosarului deținutului va fi introdusă următoarea informație:
(a) Informație exactă care să permită determinarea identității sale unice, respectând genul său auto-perceput;
(b) Motivele deținerii sale și autoritatea competentă, pe lângă data, ora și locul arestării;
(c) Ziua și ora primirii și a ieșirii, precum și a oricăror transferuri;
(d) Orice vătămări vizibile și plângeri privind relele tratamente anterioare;
(e) Un inventar al proprietății sale personale;
(f) Numele membrilor familiei sale, inclusiv, după caz, al copiilor săi, vârsta copiilor, locația și statutul de curatelă sau tutelă;
(g) Date de contact pentru cazuri de urgență și informație despre cele mai apropiate rude.
Regula 8
După caz, următoarea informație va fi introdusă în sistemul de gestionare a dosarului deținutului în perioada de detenție:
(a) Informație despre procesul judiciar, inclusiv despre datele ședințelor de judecată și reprezentarea legală;
(b) Rapoartele inițiale de evaluare și clasificare;
(c) Informație despre comportament și disciplină;
(d) Solicitări și plângeri, inclusiv declarații privind pretinsele torturi sau alte tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, cu excepția cazurilor când acestea au caracter confidențial;
(e) Informație despre aplicarea sancțiunilor disciplinare;
(f) Informație despre circumstanțele și cauzele oricăror vătămări sau decese și, în caz de deces, despre destinația rămășițelor.
Regula 9
Toate înregistrările specificate în regulile 7 și 8 vor fi confidențiale și vor fi puse la dispoziția doar a persoanelor ale căror responsabilități profesionale implică accesul la atare înregistrări.
Fiecare deținut va fi asigurat cu accesul la înregistrările despre el sau ea cu revizuirile permise de legislația națională, precum și va dispune de dreptul de a primi o copie oficială a înregistrărilor după punerea sa în libertate.
Regula 10
Sistemele de gestionare a dosarelor deținuților vor fi, de asemenea, utilizate pentru a genera date credibile despre caracteristicile și tendințele legate de populația penitenciarului, inclusiv, ratele de ocupare, pentru a crea o bază pentru un proces de luare a deciziilor bazat pe probe.
Separarea categoriilor
Regula 11
Diferitele categorii de deținuți trebuie să fie introduse în instituții sau secții din instituții, separat, ținându-se cont de sexul lor, de vârsta lor, de antecedentele lor, de motivele legale ale detenției lor și de necesitățile tratamentului lor. Astfel:
(a) Bărbații și femeile trebuie să fie ținuți, pe măsura posibilității, în instituții diferite; într-o instituție care primește în același timp bărbați și femei, ansamblul încăperilor destinate femeilor trebuie să fie complet separate;
(b) Deținuții în prevenție trebuie să fie separați de condamnați;
(c) Persoanele închise pentru datorii sau condamnați la o altă formă civilă de închisoare, trebuie să fie separați de deținuții pentru infracțiuni penale;
(d) Deținuții tineri trebuie să fie separați de adulți.
Regula 12
1. Celule sau camerele destinate izolării nocturne nu vor fi ocupate decât de un singur deținut. Dacă pentru motive speciale, cum ar fi din cauza unei supraaglomerări temporare, administrația centrală a penitenciarului trebuie să facă excepție de la această regulă, va trebui să se evite ca să stea doi deținuți în câte o celulă sau cameră individuală.
2. În caz că se recurge la dormitoare, acestea trebuie să fie ocupate de către deținuți selecționați cu îngrijire și recunoscuți apți să fie cazați în aceste condiții. Noaptea ei vor fi supuși unei supravegheri regulate, adaptată tipului de penitenciar respectiv.
Regula 13
Toate încăperile de deținere și în special acele care sunt destinate deținuților în timpul nopții, trebuie să corespundă tuturor exigențelor de igienă, ținându-se cont de climă, mai ales în ceea ce privește cubajul de aer, suprafața minimă, iluminatul, încălzirea și ventilația.
Regula 14
În orice încăpere în care deținuții trebuie să trăiască și să muncească:
(a) Ferestrele trebuie să fie suficient de mari pentru ca deținuții să poată citi și munci la lumina naturală, amplasarea acestor ferestre trebuie să permită pătrunderea de aer proaspăt și aceasta chiar dacă este sau nu ventilație artificială;
(b) Lumina artificială trebuie să fie suficientă pentru a permite deținutului să citească sau să muncească fără să-și strice vederea.
Regula 15
Instalațiile sanitare trebuie să-i permită deținutului să-și satisfacă nevoile naturale în momentul dorit, într-un mod curat și decent.
Regula 16
Instalațiile de baie și duș trebuie să fie suficiente pentru ca fiecare deținut să aibă posibilitatea și să fie obligat să le folosească la o temperatură adecvată climatului și atât de des pe cât o cere igiena generală conform anotimpului și regiunii geografice, dar cel puțin o dată pe săptămână într-o climă temperată.
Regula 17
Toate încăperile frecventate regulat de deținuți trebuie menținute permanent în perfectă stare și curate.
Igiena personală
Regula 18
1. Trebuie să se pretindă deținuților curățenia personală; în acest scop ei trebuie să dispună de apă și de articole de toaletă necesare sănătății lor și curățeniei lor.
2. Pentru a se putea permite deținuților să se prezinte într-o ținută corespunzătoare și să-și păstreze respectul față de ei înșiși, trebuie să se asigure condiții pentru buna întreținere a părului și a bărbii, iar bărbații trebuie să poată să se bărbierească în mod regulat.
Îmbrăcămintea și așternutul
Regula 19
1. Fiecare deținut care nu are dreptul să poarte hainele sale personale, trebuie să primească îmbrăcămintea care să fie adecvată climatului și în cantitate și calitate suficientă pentru a-l menține sănătos. Această îmbrăcăminte nu are voie să fie în nici un fel degradată sau umilitoare.
2. Toate hainele trebuie să fie curate și în bună stare. Lenjeria de corp trebuie să fie schimbată și spălată atât de des cât este necesar pentru menținerea igienei.
3. În cazuri excepționale, când deținutul iese din penitenciar cu aprobare, trebuie să i se permită să poarte îmbrăcămintea sa personală sau haine care nu atrag atenția.
Regula 20
Dacă deținuților li s-a permis să poarte hainele lor personale, trebuie să se dea ordin în momentul intrării acestora în penitenciar, pentru a se lua măsuri ca acestea să fie curate și utilizabile.
Regula 21
Fiecare deținut trebuie să dispună, în conformitate cu uzanțele locale sau naționale, de un pat individual cu așternut separat și suficient, curat în momentul eliberării, bine întreținut și schimbat suficient de des pentru a fi asigurată curățenia acestuia.
Alimentația
Regula 22
1. Fiecare deținut trebuie să primească de la administrația penitenciarului, la orele obișnuite, o hrană de valoare nutritivă suficientă pentru menținerea sănătății și a forțelor sale, de o calitate foarte bună și bine preparată și servită.
2. Fiecare deținut trebuie să aibă posibilitatea de a avea apă potabilă la dispoziție oricând este necesar.
Exerciții fizice și sport
Regula 23
1. Fiecărui deținut care nu este ocupat cu o muncă în aer liber, i se va asigura, dacă vremea o permite, cel puțin o oră pe zi, pentru exerciții fi zice, adecvate, în aer liber.
2. Tinerii deținuți și ceilalți deținuți cărora vârsta și condiția fizică le permit, trebuie să primească în timpul perioadei rezervate exercițiilor fizice, o educație fizică și recreativă. În acest scop, li se vor pune la dispoziție terenul, instalațiile și echipamentul.
Asistența medicală
Regula 24
1. Prestarea serviciilor medicale pentru deținuți reprezintă o responsabilitate a Statului. Deținuții trebuie să beneficieze de aceleași standarde de sănătate care sunt puse la dispoziția comunității și să dispună în mod gratuit de acces la serviciile de îngrijire medicală necesare fără discriminarea bazată pe statutul lor legal.
2. Serviciile medicale trebuie să fie organizate în strânsă legătură cu administrația generală a sănătății publice, precum și într-un mod care să asigure continuitatea tratamentului și a îngrijirii, inclusiv în cazurile de îmbolnăvire cu HIV, tuberculoză și alte boli infecțioase, dar și în cazul de dependență de droguri.
Regula 25
1. Fiecare penitenciar trebuie să dispună de un serviciu de asistență medicală responsabil pentru evaluarea, promovarea, protecția și îmbunătățirea sănătății fizice și mentale a deținuților, o atenție deosebită fiind acordată deținuților cu necesități speciale de îngrijire medicală sau cu probleme de sănătate care împiedică reabilitarea lor.
2. Serviciul de asistență medicală trebuie să includă o echipă interdisciplinară cu personal calificat suficient, care acționează în mod independent și care dispune de experiență suficientă în psihologie și psihiatrie. Orice deținut trebuie să beneficieze de îngrijirile unui dentist calificat.
Regula 26
1. Serviciul de asistență medicală trebuie să întocmească și să mențină fișe individuale corecte, actualizate și confidențiale pentru toți deținuții, care ar trebui să dispună, la solicitare, de acces la fișele lor. Un deținut poate numi o persoană terță care să-i acceseze fișa medicală.
2. Fișele medicale trebuie să fie transmise serviciului de asistență medicală al instituției care primește deținutul transferat și sunt supuse normelor de confidențialitate medicală.
Regula 27
1. Toate penitenciarele trebuie să asigure accesul prompt la îngrijire medicală în cazuri urgente. Deținuții care necesită tratament specializat sau operații chirurgicale trebuie să fie transferați în instituții specializate sau spitale. Dacă un penitenciar dispune de propriul spital, acesta trebuie să fie asigurat cu personalul medical și echipamentul corespunzător pentru a-i oferi deținuților transferați la spital tratamentul și îngrijirea necesară.
2. Deciziile clinice pot fi luate doar de profesioniștii din domeniul medical și nu pot fi anulate sau ignorate de personalul nemedical al penitenciarului.
Regula 28
În penitenciarele pentru femei trebuie să existe instalațiile speciale necesare pentru îngrijirea femeilor gravide și a celor care au născut. În măsura posibilităților, trebuie să se ia măsuri pentru ca nașterile să aibă loc într-un spital din afara penitenciarului. Dacă copilul se naște în închisoare este important ca în actul de naștere să nu fie trecut acest lucru.
Regula 29
1. Decizia de a-i permite copilului să stea în penitenciar cu părintele său se va baza pe interesul suprem al copilului respectiv. În cazul în care copiilor li se permite să rămână în penitenciar cu un părinte, se vor asigura următoarele:
(a) Încăperi interne sau externe de îngrijire a copiilor asigurate cu persoane calificate, în care copiii vor fi plasați atunci când nu se află sub îngrijirea părintelui lor;
(b) Servicii specifice destinate copiilor, inclusiv controlul sănătății la primire și monitorizarea permanentă a dezvoltării lor de către specialiști.
2. Copiii aflați în penitenciar împreună cu un părinte niciodată nu trebuie să fie tratați ca deținuți.
Regula 30
Un medic sau alți specialiști calificați în domeniul medicinii, indiferent de faptul dacă se subordonează sau nu medicului, trebuie să vadă, comunice și examineze fiecare deținut cât mai curând posibil după intrarea sa și, ulterior, atât de des cât este necesar. O atenție deosebită va fi acordată:
(a) Identificării necesităților de îngrijire medicală și întreprinderii măsurilor necesare pentru tratament;
(b) Identificării cazurilor de rele tratamente la care deținutul putea fi supus înainte de intrare;
(c) Identificării oricăror semne de stres psihologic sau de altă natură cauzate de privațiunea de libertate, inclusiv, dar nu limitându-se la, riscul de sinucidere sau automutilare și simptomele de retragere care rezultă din consumul de droguri, medicamente sau alcool; și întreprinderii tuturor măsurilor individualizate sau de tratament corespunzătoare;
(d) În cazurile în care deținuții sunt suspectați că ar suferi de boli contagioase, care presupun izolarea clinică și tratamentul adecvat al acelor deținuși în perioada infecțioasă;
(e) Determinării aptitudinii deținuților pentru muncă, exerciții și participare la alte activități, după caz.
Regula 31
Medicul sau, după caz, alți specialiști medicali calificați trebuie să dispună de acces zilnic la toți deținuții bolnavi, toți deținuții care se plâng de starea sănătății sale fizice sau mentale sau vătămări și la oricare deținut care îi atrage în mod deosebit atenția. Toate examinările medicale vor fi efectuate în strictă confidențialitate.
Regula 32
1. Relația dintre medic și alți specialiști medicali și deținuți trebuie să se bazeze pe aceleași standarde etice și profesionale, ca și relațiile aplicabile pacienților din comunitate, în special:
(a) Obligația de a ocroti sănătatea fizică și mentală a deținuților și prevenirea și tratamentul bolilor doar în baza motivelor clinice;
(b) Aderența la autonomia deținuților privind sănătatea lor și consimțământul informat în relația medic-pacient;
(c) Confidențialitatea informației medicale, cu excepția cazurilor când păstrarea confidențialității ar prezenta o amenințare reală și iminentă pentru pacient și celelalte persoane;
(d) Interdicția absolută de a se implica, activ sau pasiv, în acțiuni care reprezintă tortură sau alte tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, inclusiv în experimente medicale sau științifice care pot fi în detrimentul sănătății deținutului, cum ar fi eliminarea celulelor, țesuturilor sau organelor corpului deținutului.
2. Fără a prejudicia prevederile paragrafului 1 (d) al regulilor, deținuților li se poate permite, cu acordul lor scris și informat și în conformitate cu legea aplicabilă, să participe la probele clinice și alte investigații din domeniul medical accesibile în comunitate, dacă efectul scontat este de a aduce beneficii directe și semnificative sănătății lor, și să doneze unei rude celule, țesuturi sau organe ale corpului.
Regula 33
Medicul trebuie să prezinte un raport directorului, de fiecare dată când el sau ea consideră că sănătatea fizică sau psihică a unui deținut a fost sau va fi afectată de prelungirea detenției sau de o condiție oarecare a detenției.
Regula 34
Dacă, în cazul examinării unui deținut la intrare sau îngrijirii medicale ulterioare a unui deținut, specialiștii medicali observă orice semne de tortură sau alte tratamente ori pedepse crude, inumane sau degradante, ei trebuie să documenteze și să raporteze asemenea cazuri autorității medicale, administrative sau judiciare competente. Pentru a nu expune deținutul sau persoanele asociate unui risc previzibil de daună, trebuie să fie asigurate garanții procedurale corespunzătoare.
Regula 35
1. Medicul sau organul public de ocrotire a sănătății trebuie să execute inspecții regulate și să-l consilieze pe director în ceea ce privește:
(a) Cantitatea, calitatea, prepararea și distribuirea alimentelor;
(b) Igiena și curățenia instituției și a deținuților;
(c) Instalații sanitare, de încălzire, iluminat și ventilația penitenciarului;
(d) Calitatea și curățenia hainelor și a așternutului deținuților;
(e) Respectarea regulilor privind educația fizică și sportivă, când aceasta este organizată cu un personal nespecializat.
2. Directorul penitenciarului trebuie să ia în considerație rapoartele și sfaturile medicului bazate pe paragraful 1 al prezentelor reguli și regula 33 și să ia imediat măsurile pentru a aplica sfatul și recomandările din rapoarte. În cazul în care sfatul sau recomandările nu sunt de competența directorului penitenciarului sau dacă el sau ea nu este de acord cu acestea, directorul va transmite imediat autorităților superioare propriul său raport și sfaturile sau recomandările medicului sau organului public de ocrotire a sănătății.
Restricții, disciplină și pedepse
Regula 36
Ordinea și disciplina trebuie să fie menținute cu fermitate, dar fără a se aduce un plus de restricții față de cât este necesar pentru menținerea securității și a unei vieți în comun bine organizate.
Regula 37
Punctele următoarele vor fi autorizate prin lege sau prin dispozițiile autorității administrative competente:
(a) Comportamentul care reprezintă încălcare disciplinară;
(b) Tipurile și durata sancțiunilor care pot fi impuse;
(c) Autoritatea competentă să impună asemenea acțiuni;
(d) Orice formă de separare involuntară de populația generală a penitenciarului, cum ar fi încarcerarea, izolarea, segregarea, unitățile de îngrijire specială sau cazarea limitată, fie în calitate de sancțiune disciplinară, fie pentru menținerea ordinii și securității, inclusiv promulgarea politicilor și procedurilor care guvernează utilizarea și revizuirea, primirea și eliberarea de la orice formă de separare involuntară.
Regula 38
1. Administrația penitenciarelor este încurajată să utilizeze, în măsura posibilă, prevenirea conflictelor, medierea sau orice alte mecanisme alternative de soluționare a litigiilor pentru a preveni încălcările disciplinare sau pentru a soluționa conflictele.
2. Administrația penitenciarului trebuie să întreprindă măsurile necesare în privința deținuților care sunt sau au fost separați, care să diminueze potențialele efecte negative ale deținerii asupra lor și asupra comunității lor după eliberarea lor din penitenciar.
Regula 39
1. Nici un deținut nu va fi sancționat, cu excepția cazurilor prevăzute de lege sau dispozițiile specificate în regula 37 și principiile privind echitatea și procesul echitabil. Un deținut nu poate fi sancționat de două ori pentru aceeași faptă sau infracțiune.
2. Administrația penitenciarelor trebuie să asigure proporționalitatea între sancțiunea disciplinară și încălcarea pentru care a fost stabilită sancțiunea, și trebuie să țină evidența tuturor sancțiunilor disciplinare impuse.
3. Înainte de a impune sancțiuni disciplinare, administrația penitenciarelor trebuie să examineze modul în care boala mentală sau dezabilitatea de dezvoltare a deținutului ar fi putut contribui la comportamentul său sau la comiterea încălcării sau a faptei care a stat la baza sancțiunii disciplinare. Administrația penitenciarelor nu va sancționa nici un comportament al deținutului care este considerat un rezultat direct al bolii sale mentale sau al dizabilității intelectuale.
Regula 40
1. Nici un deținut nu va putea îndeplini în administrația penitenciarului o funcție cu puteri disciplinare.
2. Această regulă nu va putea fi un obstacol pentru buna funcționare a sistemelor pe bază de autoguvernare. Aceste sisteme implică, de fapt, ca unele activități sau responsabilități de ordin social, educativ sau sportiv să fie încredințate, sub control, deținuților grupați în vederea tratamentului lor.
Regula 41
1. Orice pretinsă încălcare disciplinară comisă de un deținut trebuie să fie raportată prompt autorității competente, care o va investiga fără întârziere.
2. Deținuții trebuie să fie informați, fără întârziere și într-o limbă pe care o înțeleg, despre caracterul acuzațiilor care li se aduc și li se va acorda timp suficient și încăperi pentru pregătirea apărării sale.
3. Deținuților li se va permite să se apere personal sau prin intermediul asistenței juridice, când o cer interesele justiției, în special, în cazurile care vizează acuzații disciplinare grave. Dacă deținuții nu înțeleg sau nu vorbesc limba vorbită la ședința disciplinară, ei vor fi asistați în mod gratuit de un interpret competent.
4. Deținuții vor beneficia de posibilitatea de a solicita revizuirea sancțiunilor disciplinare impuse împotriva lor.
5. În cazul în care încălcarea disciplinei este calificată ca și infracțiune, deținuții vor avea dreptul la toate garanțiile procedurale cuvenite aplicabile procesului penal, inclusiv accesul nelimitat la un apărător.
Regula 42
Condițiile generale de trai descrise în prezentele reguli, inclusiv condițiile legate de iluminare, ventilație, temperatură, condițiile sanitare, nutriție, apă potabilă, acces la aer liber și exerciții fizice, igiena personală, ocrotirea sănătății și spațiul personal adecvat, trebuie să fie aplicate tuturor deținuților fără excepție.
Regula 43
1. Nici într-un caz restricțiile sau sancțiunile disciplinare nu vor fi interpretate ca tortură sau tratament ori pedeapsă crudă, inumană sau degradantă. În special, vor fi interzise următoarele practici:
(a) Încarcerarea pe termen nedefinit;
(b) Încarcerarea îndelungată;
(c) Plasarea unui deținut într-o celulă întunecoasă sau iluminată permanent;
(d) Pedepsele corporale sau reducerea hranei sau apei potabile a deținutului;
(e) Pedepsele colective.
2. Măsurile de constrângere niciodată nu vor fi aplicate în calitate de sancțiune pentru încălcările disciplinare.
3. Sancțiunile disciplinare sau măsurile restrictive nu presupun interzicerea contactelor cu familia. Mijloacele de contact cu familia pot fi restricționate doar pentru o perioadă limitată și, în modul strict prevăzut pentru menținerea securității și ordinii.
Regula 44
Pentru scopul acestor reguli, încarcerarea presupune izolarea deținuților pentru 22 ore sau mai mult pe zi fără contact uman semnificativ. Încarcerarea îndelungată se referă la încarcerarea pentru o perioadă care depășește 15 zile consecutiv.
Regula 45
1. Încarcerarea se va aplica doar în cazuri excepționale în calitate de ultimă măsură pentru o perioadă cât mai scurtă și în baza unei revizuiri independente, și doar conform autorizației autorității competente. Măsura dată nu se va aplica în baza sentinței deținutului.
2. Aplicarea încarcerării trebuie să fie interzisă în cazul deținuților cu dezabilități mentale sau fizice, când starea lor ar fi agravată de asemenea măsuri. Interzicerea aplicării încarcerării și a măsurilor similare în cazurile în care sunt implicate femei și copii, potrivit prevederilor altor standarde și norme ale Națiunilor Unite pentru prevenirea criminalității și justiție penală, continuă să fie aplicată.
Regula 46
1. Personalul medical nu va avea nici un rol în procesul de aplicare a sancțiunilor disciplinare sau a altor măsuri de constrângere. Cu toate acestea, ei vor atrage o atenție deosebită stării de sănătate a condamnaților deținuți în orice formă de separare, inclusiv prin vizitarea zilnică a unor asemenea deținuți și acordarea asistenței medicale prompte și a tratamentului la solicitarea unor astfel de deținuți sau angajați ai penitenciarului.
2. Personalul medical trebuie să-i raporteze directorului penitenciarului, fără întârziere, orice efecte adverse ale sancțiunilor disciplinare sau ale altor măsuri restrictive asupra stării sănătății fizice sau mentale a unui deținut supus unor astfel de sancțiuni sau măsuri, precum și îi va oferi opinii dacă consideră necesar de a le înceta sau modifica din motive de sănătate fizică sau mentală.
3. Personalul medical va fi autorizat să revizuiască și să recomande schimbări la separarea involuntară a unui deținut pentru a asigura ca astfel de separare să nu agraveze starea sănătății sau dizabilitatea mentală sau fizică a deținutului.
Mijloace de constrângere
Regula 47
1. Lanțurile, fiarele sau alte instrumente de constrângere care sunt în mod inerent degradante sau dureroase sunt interzise.
2. Celelalte instrumente de constrângere nu pot fi folosite decât în condițiile legii și în următoare circumstanțe:
(a) Ca măsură de precauție împotriva evadării în timpul unui transfer, cu condiția ca să fie scoase imediat ce deținutul apare în fața unui organ judiciar sau administrativ;
(b) La ordinul directorului, dacă celelalte mijloace de a stăpâni un deținut au dat greș, pentru a-l împiedica de a-și produce o vătămare sau de a vătăma pe o altă persoană, sau de a produce pagube; în aceste cazuri directorul trebuie să consulte de urgență medicul și să raporteze autorității administrative superioare.
Regula 48
1. Când aplicarea metodelor de constrângere este autorizată în conformitate cu paragraful 2 din regula 47, vor fi aplicate următoarele principii:
(a) Mijloacele de constrângere se vor aplica doar în cazurile în care nici o altă formă de control mai blândă nu este mai eficientă pentru a face față riscurilor cauzate de deplasările nerestricționate;
(b) Metoda de constrângere trebuie să fie ultima metodă intruzivă necesară și disponibilă în mod rezonabil pentru a controla deplasarea deținutului, în baza nivelului și naturii riscurilor pe care le prezintă;
(c) Mijloacele de constrângere se vor aplica doar pentru perioada stabilită de timp și vor fi eliminate, cât de curând posibil, după ce riscurile pentru deplasările nerestricționate nu mai sunt prezente.
2. Mijloacele de constrângere niciodată nu vor fi aplicate față de femeie în timpul travaliului, nașterii și imediat după naștere.
Regula 49
Administrația penitenciarului trebuie să obțină acces la și să instruiască în utilizarea tehnicilor de control care ar preveni necesitatea aplicării mijloacelor de constrângere sau ar reduce caracterul lor intrusiv.
Percheziționarea deținuților și celulelor
Regula 50
Legile și regulamentele care reglementează percheziționarea deținuților și celulelor trebuie să fie în conformitate cu obligațiile prevăzute în legislația internațională și să ia în considerație standardele și normele internaționale, ținând cont de necesitatea de a asigura securitatea în penitenciar. Perchezițiile trebuie să se desfășoare cu respectarea demnității umane inerente și a intimității persoanei percheziționate, precum și a principiilor de proporționalitate, legalitate și necesitate.
Regula 51
Perchezițiile nu vor fi utilizate pentru a hărțui, intimida sau a interveni fără necesitate în intimitatea deținutului. Pentru a asigura evidența, administrația penitenciarului va duce evidența perchezițiilor, în special, a perchezițiilor corporale și a perchezițiilor celulelor, precum și a motivelor pentru percheziții, a identității persoanelor care le-au desfășurat și orice rezultate ale perchezițiilor.
Regula 52
1. Perchezițiile intruzive, inclusiv perchezițiile corporale, ar trebui să fie întreprinse doar în cazuri de strictă necesitate. Administrația penitenciarelor trebuie să fie încurajată să elaboreze și să utilizeze alternativele corespunzătoare ale perchezițiilor intruzive. Perchezițiile intruzive trebuie să se desfășoare în secret, de către personal instruit, de același gen cu deținutul.
2. Percheziționarea cavităților corpului trebuie să se desfășoare doar de specialiști medicali calificați alții decât cei direct responsabili pentru îngrijirea medicală a deținutului sau, cel puțin, de personalul instruit în modul corespunzător de personalul medical în standardele de igienă, sănătate și siguranță.
Regula 53
Deținuții vor avea acces la sau li se va permite să dețină, fără accesul administrației penitenciarului, documentele legate de procesul penal în care sunt vizați.
Informare și dreptul de a se plânge al deținuților
Regula 54
Când intră, fiecare deținut trebuie să primească informații scrise cu privire la:
(a) Legea cu privire la penitenciare și regulamentele penitenciare aplicabile;
(b) Drepturile sale, inclusiv metodele autorizate de căutare a informației, accesul la consiliere juridică, inclusiv prin scheme de asistență juridică, și procedurile de depunere a solicitărilor sau plângerilor;
(c) Obligațiile sale, inclusiv sancțiunile disciplinare aplicabile; și
(d) Orice alte aspecte care să-i permită deținutului să se adapteze la viața din cadrul penitenciarului.
Regula 55
1. Informația specificată în regula 54 trebuie să fie prezentată în cele mai răspândite limbi, în conformitate cu necesitățile populației din penitenciar. Dacă un deținut nu înțelege una dintre acele limbi, trebuie si fie asigurată asistența unui interpret.
2. Dacă un deținut este analfabet, aceste informări trebuie să i se facă oral. Deținuții cu dizabilități senzoriale trebuie să fie informat în modul corespunzător necesităților lor.
3. Administrația penitenciarului trebuie să afișeze sumarul informației în locurile corespunzătoare din penitenciar.
Regula 56
1. Fiecare deținut trebuie să aibă în fiecare zi lucrătoare ocazia de a prezenta cereri și reclamații directorului penitenciarului sau funcționarului din penitenciar autorizat să-l reprezinte.
2. Cereri sau reclamații vor putea fi prezentate inspectorului închisorii în cursul inspecțiilor. Deținutul va putea să se întrețină cu inspectorul sau cu oricare alt salariat însărcinat cu inspecția, în mod liber și confidențial, în lipsa directorului sau a altor membri ai personalului.
3. Orice deținut trebuie să aibă voie să adreseze, fără a fi cenzurat fondul, o cerere sau reclamație privind tratamentul său, administrației penitenciare centrale, autorității judiciare sau altor autorități competente, inclusiv autorității cu împuterniciri de revizuire sau remediere.
4. Drepturile specificate în paragrafele 1-3 ale prezentelor reguli se aplică apărătorului deținutului. In cazurile când nici deținutul, nici apărătorul său nu au posibilitatea de a exercita asemenea drepturi, un membru al familiei deținutului sau orice altă persoană care cunoaște cauza, le poate exercita.
Regula 57
1. Fiecare cerere sau reclamație trebuie să fie examinată prompt, iar răspunsul trebuie să fie prezentat fără întârziere. Dacă cererea sau reclamația este respinsă sau în cazul unei rețineri nejustificate, persoana care a depus cererea sau reclamația va fi în drept să o depună la autoritatea judiciară sau la o orice altă autoritate.
2. Trebuie să existe garanții care să asigure ca deținuții să-și depună cererile sau reclamațiile în mod sigur și, la solicitarea depunătorului de cerere sau reclamație, în mod confidențial. Un deținut sau orice altă persoană menționată în paragraful 4 din regula 56 nu trebuie să fie suspus nici unui fel de risc de răzbunare, intimidare sau altor consecințe ca urmare a depunerii cererii sau reclamației.
3. Declarațiile privind tortura ori alte tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante ale deținuților vor fi examinate imediat și vor rezulta într-o investigație promptă și imparțială efectuată de o autoritate națională independentă în conformitate cu paragrafele 1 și 2 din regula 71.
Legătura cu lumea exterioară
Regula 58
1. Deținuților trebuie să li se permită, sub supravegherea necesară, să comunice cu familiile lor și cu prietenii lor, la intervale regulate:
(a) Prin corespondență scrisă și prin utilizarea, după caz, a mijloacelor de telecomunicație, electronice, digitale și alte mijloace; și
(b) Primind vizita acestora.
2. În penitenciarele în care sunt permise vizitele conjugale, dreptul dat trebuie să fie aplicat fără discriminare, iar femeile deținute vor putea să-ți exercite acest drept în mod egal cu bărbații. Pentru a asigura accesul echitabil și egal trebuie să fie instituite proceduri și oferite încăperi ținând cont de siguranță și demnitate.
Regula 59
Deținuții trebuie să fie repartizați, în măsura posibilă, în penitenciarele amplasate în apropierea caselor lor sau a instituțiilor de reabilitare socială.
Regula 60
1. Accesul vizitatorilor în penitenciar va fi permis doar cu consimțământul vizitatorului de a fi percheziționat. Vizitatorul își poate retrage oricând consimțământul său; în acest caz administrația penitenciarului poate refuza accesul.
2. Procedurile de percheziționare și de acces aplicate vizitatorilor nu trebuie să fie degradante și urmează să se bazeze pe principiile, cel puțin, tot atât de protective, ca și principiile specificate în regulile 50-52. Percheziționarea cavităților corpului ar trebui să fie evitată și să nu fie aplicată copiilor.
Regula 61
1. Deținuților li se vor oferi posibilități egale, timp și încăperi adecvate pentru a fi vizitați și pentru a comunica sau a se consulta cu apărător selectat de ei sau de un avocat care acordă asistență juridică, fără întârziere, interceptare sau cenzură și în confidențialitate deplină, privind orice problemă juridică, în conformitate cu legislația națională aplicabilă. Consultațiile pot avea loc sub supravegherea vizuală a angajaților penitenciarului, însă fără a-i fi oferită posibilitatea de a asculta cele discutate.
2. În cazurile când deținuții nu vorbesc limba locală, administrația penitenciarului trebuie să faciliteze accesul la serviciile unui interpret competent și independent.
3. Deținuții trebuie să fie asigurați cu acces la asistență juridică eficientă.
Regula 62
1. Deținuților originari din țări străine trebuie să li se acorde înlesniri raționale pentru a comunica cu reprezentanții diplomatici și consulari ai statelor din care provin.
2. În ceea ce privește deținuții originari din state care nu au reprezentanți diplomatici sau consulari în țară, precum și refugiații și apatrizii, acestora trebuie să li se acorde aceleași înlesniri de a se adresa reprezentanților diplomatici ai statului care este însărcinat cu interesele lor sau oricărei autorități naționale sau internaționale care are misiunea de a-i proteja.
Regula 63
Deținuții trebuie să fie ținuți în mod regulat la curent cu evenimentele cele mai importante, fie prin lectura ziarelor zilnice, periodice sau a publicațiilor penale speciale, fie prin emisiuni radiofonice, conferințe sau orice alt mijloc analog, autorizat sau controlat de către administrație.
Biblioteca
Regula 64
Fiecare penitenciar trebuie să aibă o bibliotecă pentru uzul tuturor categoriilor de deținuți, dotată suficient cu cărți instructive și recreative. Deținuții trebuie să fie încurajați s-o folosească cât mai mult posibil.
Religia
Regula 65
1. Dacă penitenciarul cuprinde un număr suficient de deținuți aparținând aceleiași religii, trebuie să fie numit sau aprobat un reprezentant calificat al acelei religii. În caz că numărul deținuților o justifică și împrejurările o permit, măsura trebuie să fie permanentă.
2. Reprezentantul calificat sau aprobat conform paragrafului 1, trebuie să fie autorizat să organizeze periodic slujbe religioase și să facă, de fiecare dată când este indicat, vizite duhovnicești în particular deținuților care au religia sa.
3. Dreptul de a intra în legătură cu reprezentantul calificat al unei religii nu se va refuza niciodată nici unui deținut. Dimpotrivă, dacă un deținut se opune vizitei unui reprezentant al unei religii, trebuie să se respecte din plin atitudinea sa.
Regula 66
Fiecărui deținut trebuie să i se aprobe, pe măsura posibilităților, să-și satisfacă cerințele vieții sale religioase, participând la slujbe organizate în penitenciar și să aibă asupra sa cărțile de educație și instruire religioasă ale religiei sale.
Depunerea obiectelor aparținând deținuților
Regula 67
1. În caz că regulamentul nu-i dă voie deținutului să păstreze asupra sa bani, obiecte de valoare, haine și alte lucruri care îi aparțin, acestea trebuie să fie depuse la loc sigur, imediat după intrarea sa în penitenciar. Un inventar al acestora trebuie să fie semnat de deținut. Trebuie să se ia măsuri pentru a se păstra aceste lucruri în bună stare.
2. Toate aceste lucruri și banii trebuie să-i fie înapoiați deținutului la punerea sa în libertate, cu excepția banilor care a avut voie să-i cheltuiască, a obiectelor care a putut să le trimită în exterior sau a hainelor care a trebuit să fie distruse din motive de igienă. Deținutul trebuie să semneze o recipisă pentru obiectele și banii care i-au fost restituiți.
3. Banii sau lucrurile trimise din exterior deținutului sunt supuse acelorași reguli.
4. Dacă deținutul are asupra sa stupefiante sau medicamente în momentul intrării, medicul va decide asupra folosirii acestora.
Înștiințările
Regula 68
Fiecare deținut va avea dreptul și va fi asigurat cu capacitatea și mijloacele de a-și informa imediat membrii familiei sau orice altă persoană indicată ca persoană de contact, despre privarea sa de libertate, transferul său la o altă instituție și orice boală sau vătămare gravă. Divulgarea informației personale a deținuților este reglementată de legislația națională.
Regula 69
În caz de deces al deținutului, directorul penitenciarului trebuie să informeze imediat ruda cea mai apropiată a deținutului sau o persoană de contact pentru cazuri de urgență. Persoanele împuternicite de către deținut să primească informația despre starea sănătății sale, trebuie să fie înștiințate de către directorul instituției medicale în care a fost transferat deținutul sau în care i se tratează boala sau vătămările grave. Trebuie să fie respectată solicitarea explicită a deținutului de a nu-i fi informat/ă soțul/soția sau rudele apropiate în cazul unei boli grave sau vătămări.
Regula 70
Administrația penitenciarului trebuie să informeze imediat deținutul despre boala gravă sau decesul unei rude apropiate sau despre orice eveniment important. Dacă vor permite circumstanțele, deținutului i se poate permite să stea, sub escortă sau singur, lângă patul unei rude apropiate sau al partenerului de viață care este bolnav critic sau să participe la înmormântarea unei rude apropiate sau a partenerului de viață.
Investigațiile
Regula 71
1. În pofida inițierii investigației interne, directorul penitenciarului trebuie fără întârziere să-i raporteze orice cazuri de deces în penitenciar, dispariție sau vătămare gravă unei autorități judiciare sau oricărei alte autorități competente independente de administrația penitenciarului și împuternicite să desfășoare investigații prompte, imparțiale și eficiente a circumstanțelor și motivelor unor asemenea cazuri. Administrația penitenciarului trebuie să coopereze pe deplin cu acea autoritate și să asigure ca să fie păstrate toate probele.
2. Obligația prevăzută în paragraful 1 al prezentelor reguli se aplică în mod identic situațiilor când există motive justificate de a considera că în penitenciar a fost aplicat un tratament sau o pedeapsă crudă, inumană sau degradantă, indiferent de faptul dacă a fost primită o reclamație formală.
3. Când există motive justificate de a crede că a fost săvârșită o faptă specificată în paragraful 2 al prezentelor reguli, imediat trebuie să fie întreprinse măsuri pentru a asigura ca toate persoanele potențial vizate nu sunt implicate în investigație, precum și nu intră în contact cu martori, victima sau familia victimei.
Regula 72
Administrația penitenciarului trebuie să trateze corpul deținutului decedat cu respect și demnitate. Corpul deținutului decedat trebuie să fie returnat rudelor sale apropiate cât mai curând posibil, cel târziu, după finalizarea investigației. Administrația penitenciarului trebuie să faciliteze înmormântarea potrivit tradițiilor culturale în lipsa unei persoane responsabile sau capabile să o facă, precum și să ducă evidența unor astfel de evenimente.
Transferarea deținuților
Regula 73
1. În caz că deținuții sunt aduși în locul de deținere sau sunt scoși din acesta, ei trebuie să fie cît mai puțin expuși vederii publicului și trebuie luate măsuri pentru a-i proteja de insulte, curiozitatea publicului și de orice fel de publicitate.
2. Transportul deținuților în condiții proaste de aerisire sau iluminat sau prin orice mijloc care le-ar produce o suferință fizică trebuie interzise.
3. Transportul deținuților trebuie să se facă pe cheltuiala administrației penitenciarului și în condiții egale pentru toți deținuții.
Personalul de penitenciar
Regula 74
1. Administrația penitenciară trebuie să aleagă cu grijă personalul de toate gradele, deoarece de integritatea sa, de umanitatea sa, de capacitățile profesionale și aptitudinile personale depinde buna administrare a penitenciarelor.
2. Administrația penitenciară trebuie să se străduiască neîncetat să trezească și să mențină în concepția personalului și în opinia publică convingerea că această misiune este un serviciu social de mare importanță; în acest scop trebuie să fie folosite toate mijloacele adecvate pentru a informa publicul.
3. Pentru a se putea realiza cele de mai sus, membrii personalului trebuie să fie numiți în bază permanentă în calitate de cadre de penitenciare de profesie și să dețină statutul de funcționar public, precum și să fie asigurați de stabilitatea serviciului, care depinde de buna lor purtare, de eficacitatea muncii lor și de aptitudinile lor fizice. Remunerarea trebuie să fie suficientă, pentru a se putea recruta și menține în serviciu bărbați și femei capabile; avantajele carierii și condițiile serviciului trebuie să fie determinate ținând–se seama de natura exigentă a muncii.
Regula 75
1. Personalul penitenciarului trebuie să dețină studii adecvate standard și asigurat cu posibilitatea și mijloacele să-și desfășoare activitatea într-un mod profesionist.
2. Personalul penitenciarului trebuie să urmeze, înainte de a intra în serviciu, un curs de pregătire generală și specială, bazat pe cele mai bune practici contemporane bazate pe probe în știința penală. Doar candidații care au susținut cu succes probele teoretice și practice după finisarea instruirii vor putea intra în serviciu.
3. Administrația penitenciarului trebuie să asigure organizarea instruirii continue pentru a menține și perfecționa cunoștințele și capacitatea profesională a personalului său, după intrarea în serviciu și în cursul carierei.
Regula 76
1. Instruirea specificată în paragraful 2 al regulii 75 trebuie să includă, cel puțin, instruirea în următoarele domenii:
(a) Legislația, regulamentele și politicile naționale relevante, precum și documentele internaționale și regionale aplicabile, prevederile cărora trebuie să direcționeze activitatea și interacțiunea angajaților penitenciarului cu deținuții;
(b) Drepturile și obligațiile angajaților penitenciarului în exercitarea funcțiilor lor, inclusiv respectarea demnității umane a tuturor deținuților și interdicția de a avea un anumit comportament, în special, tortura și alte tratamente sau pedepse crude, inumane ori degradante;
(c) Securitatea și siguranța, inclusiv conceptul securități dinamice, aplicarea forței și mijloacelor de constrângere și confruntarea infractorilor violenți, luând în considerație tehnicile preventive și de neutralizare, precum sunt negocierea și medierea;
(d) Primul ajutor, necesitățile psihologice ale deținuților și dinamica corespunzătoare în mediul penitenciarului, precum și îngrijirea și asistența medicală, inclusiv depistarea precoce a problemelor de sănătate mentală.
2. Angajații penitenciarului responsabili pentru lucrul cu unele categorii de deținuți sau care îndeplinesc alte funcții specializate trebuie să fie instruiți în domeniile corespunzătoare.
Regula 77
Toți membrii personalului trebuie să se comporte în toate ocaziile și să-și îndeplinească sarcinile în așa fel, încât exemplul lor să aibă o influență bună asupra deținuților și să impună respectul.
Regula 78
1. Personalului i se va adăuga, după posibilități, un număr suficient de specialiști ca psihiatri, psihologi, lucrători sociali, profesori și instructori tehnici.
2. Munca lucrătorilor sociali, profesorilor și instructorilor tehnici trebuie să fie asigurată în mod permanent, fără a exclude munca auxiliarilor temporari sau a voluntarilor.
Regula 79
1. Directorul penitenciarului trebuie să fie suficient calificat pentru sarcina sa prin caracterul său, capacitățile sale administrative, o pregătire adecvată și experiența sa în acest domeniu.
2. Directorul penitenciarului trebuie să-și consacre tot timpul funcției sale oficiale; aceasta nu poate fi secundară. El trebuie să locuiască în încăperile penitenciarului sau în imediata apropiere a acestuia.
3. Când două sau mai multe penitenciare sunt sub conducerea unui singur director, acesta trebuie să le viziteze pe fiecare la intervale frecvente. Fiecare din aceste penitenciare trebuie să aibă în fruntea sa un cadru responsabil, care să locuiască acolo.
Regula 80
1. Directorul penitenciarului sau adjunctul său și majoritatea celorlalți membri ai personalului penitenciarului trebuie să vorbească limba majorității deținuților sau o limbă înțeleasă de majoritatea acestora.
2. Trebuie să se recurgă la serviciile unui interpret, de fiecare dată când aceasta este necesar.
Regula 81
1. Într-un penitenciar mixt, secția de femei trebuie să fie pusă sub conducerea unui cadru feminin de răspundere, care trebuie să aibă în păstrare toate cheile acestei secții a penitenciarului.
2. Nici un cadru de sex masculin nu are voie să pătrundă în secția de femei fără a fi însoțit de un membru feminin al personalului.
3. Numai cadre feminine au voie să asigure supravegherea femeilor deținute. Aceasta nu exclude, totuși, ca pentru motive profesionale, cadre de sex masculin și anume medici și profesori, să nu-și exercite funcțiile lor în penitenciarele sau secțiile rezervate femeilor.
Regula 82
1. Cadrele penitenciarului nu trebuie să utilizeze în raporturile lor cu deținuții forța, decât în caz de legitimă apărare, de tentativă de evadare sau de rezistență prin forță sau prin nemișcare la un ordin bazat pe legi sau regulamente. Cadrele penitenciarului care recurg la forță trebuie să limiteze folosirea acesteia la strictul necesar și să raporteze imediat incidentul directorului penitenciarului.
2. Membrii personalului de penitenciar trebuie să facă un antrenament fizic special care să le permită a stăpâni deținuții violenți.
3. Exceptând împrejurările speciale, agenții care asigură un serviciu care îi pune în contact direct cu deținuții nu trebuie să fie înarmați. De altfel, nu se va încredința niciodată o armă unui membru al personalului, fără ca acesta să fi fost instruit în mânuirea acesteia.
Inspecțiile interne și externe
Regula 83
1. În cadrul serviciilor penitenciare și penale trebuie să existe sisteme duble de inspecții regulate:
(a) Inspecțiile interne sau administrative efectuate de către administrația centrală a penitenciarului;
(b) Inspecțiile externe efectuate de un organ independent de administrația penitenciarului, din care pot face parte organe competente internaționale sau regionale.
2. În ambele cazuri, obiectivul inspecțiilor este de a asigura ca penitenciarele să fie gestionate în conformitate cu legislația, regulamentele, politicile și procedurile existente, evidențiind obiectivele serviciilor penale și de corecție, precum și de a proteja drepturile deținuților.
Regula 84
1. Inspectorii trebuie să fie împuterniciți să:
(a) Acceseze toată informația despre numărul deținuților, locurilor și dislocarea deținuților, precum și toată informația legată de tratamentul deținuților, inclusiv dosarele lor și condițiile de detenție;
(b) Selecteze liber penitenciarele care urmează a fi vizitate, inclusiv prin efectuarea vizitelor inopinate din propria lor inițiativă, dar și deținuții cu care să discute;
(c) Desfășoare audieri în particular și în strictă confidențialitate cu deținuții și personalul penitenciarului în cadrul vizitelor lor;
(d) Formuleze recomandări pentru administrația penitenciarului și alte autorități competente.
2. Echipele de inspecție externă trebuie să includă inspectori calificați și experimentați desemnați de o autoritate competentă, precum și medici. Reprezentare echilibrată din punct de vedere al genului trebuie să fie luată în considerație.
Regula 85
1. Fiecare inspecție trebuie să fie urmată de un raport scris care se va prezenta autorității competente. Trebuie să fie examinată posibilitatea publicării rapoartelor privind inspecțiile externe, din care vor fi excluse toate datele personale despre deținuți, cu excepția cazurilor când deținuții și-au exprimat acordul explicit în acest sens.
2. Administrația penitenciarului sau, după caz, alte autorități competente trebuie să raporteze, în termen rezonabil, dacă recomandările derivate din inspecția externă vor fi implementate.
- REGULI APLICABILE CATEGORIILOR SPECIALE
А. Deținuții condamnați în baza unei sentințe
Principii directoare
Regula 86
Principiile directoare descrise au drept scop de a demonstra spiritul în care trebuie să fie administrate instituțiile penale și obiectivele spre care acestea trebuie să tindă, în conformitate cu declarația din observația introductivă 1 din prezentele reguli.
Regula 87
Înainte de ispășirea pedepsei este de dorit ca să fie întreprinse măsurile necesare în vederea asigurării reîntoarcerii deținutului la viața socială. Scopul dat poate fi atins, în dependență de caz, prin intermediului unui regim de pregătire pentru eliberare, organizat în același penitenciar sau într-o altă instituție corespunzătoare, sau a eliberării condiționate sub un anumit gen de supraveghere, care nu trebuie să-i fie încredințat poliției, ci urmează a fi combinat cu asistența socială eficientă.
Regula 88
1. Tratamentul deținuților nu trebuie să accentueze excluderea lor din comunitate, ci faptul că ei în continuare fac parte din aceasta. Drept urmare, instituțiile comunitare trebuie să fie implicate, în măsura posibilă, în acordarea asistenței personalului din penitenciar în realizarea sarcinii de reabilitare socială a deținuților.
2. Lucrătorii sociali trebuie să colaboreze cu fiecare deținut; ei trebuie să fie responsabili pentru menținerea și îmbunătățirea tuturor relațiilor dezirabile ale unui deținut cu familia sa și cu instituțiile sociale corespunzătoare. Trebuie să fie întreprinse măsuri pentru a garanta, în măsura maximă compatibilă cu legea și sentința, drepturile legate de interesele civile, drepturile de asigurare socială și alte beneficii sociale ale deținuților.
Regula 89
1. Respectarea acestor principii presupune individualizarea tratamentului și, în acest scop, un sistem flexibil de clasificare a deținuților în grupuri. Drept urmare, este de dorit ca asemenea grupuri să fie repartizate în penitenciare diferite corespunzătoare tratamentului fiecărui grup.
2. Penitenciarele date nu trebuie să asigure același grad de securitate pentru fiecare grup. Este de dorit ca să fie asigurate diferite grade de securitate în conformitate cu necesitățile diferitor grupuri. Penitenciarele de tip deschis, prin însăși faptul că nu prevăd măsuri de securitate fizică împotriva evadării, ci se bazează pe auto-disciplina deținuților, dispun de cele mai favorabile condiții pentru reabilitarea deținuților selectați cu atenție.
3. Este de dorit ca numărul deținuților în penitenciarele de tip închis să nu fie prea mare, astfel încât să fie împiedicată individualizarea tratamentului. În unele țări se consideră că populația unor astfel de penitenciare nu trebuie să depășească 500 persoane. În penitenciarele de tip deschis numărul deținuților trebuie să fie cât mai redus.
4. Pe de altă parte, nu este oportună întreținerea penitenciarelor care sunt atât de mici, încât nu pot fi asigurate condiții corespunzătoare.
Regula 90
Datoria societății nu se încheie cu punerea în libertate a deținutului. Drept urmare, trebuie să existe instituții guvernamentale sau private capabile să-i ofere deținuților eliberați îngrijirea eficientă de după eliberare, care are drept scop diminuarea prejudiciului cauzat deținutului și reabilitarea sa socială.
Tratamentul
Regula 91
Scopul tratamentului persoanelor condamnate la privațiune de libertate sau o măsura similară este, în cazul în care o permite durata detenției, de a le trezi dorința de a duce un mod de viață prin care vor respecta legea și se vor întreține după eliberare și de a le pregăti pentru aceasta. Tratamentul trebuie să încurajeze respectul față de sine și dezvoltarea spiritului de responsabilitate al deținuților.
Regula 92
1. În acest scop, trebuie să fie utilizate toate mijloacele corespunzătoare, inclusiv influența religioasă în țările în care acest lucru este posibil, studiile, direcționarea și instruirea profesională, activitatea socială, consilierea privind angajarea în câmpul muncii, dezvoltarea fizică și consolidarea caracterului moral, în conformitate cu necesitățile individuale ale fiecărui deținut, ținând cont de antecedentele sale sociale și penale, capacitățile și aptitudinile fizice și mentale, temperamentul personal, durata pedepsei și perspectivele de după eliberare.
2. Directorul penitenciarului trebuie să primească, cât de curând posibil după admiterea fiecărui deținut, rapoarte depline privind aspectele specificate în paragraful 1 al prezentelor reguli. Asemenea rapoarte trebuie întotdeauna să includă un raport al medicului sau altor specialiști medicali calificați privind starea sănătății fizice și mentale a deținutului.
3. Rapoartele și alte documente relevante trebuie să fie incluse în dosarul individual al deținutului. Dosarul dat trebuie să fie actualizat și clasificat astfel încât personalul responsabil să-l acceseze oricând apare necesitatea.
Clasificarea și individualizarea
Regula 93
1. Scopul clasificării trebuie să fie:
(a) Separarea de ceilalți a deținuților în cazul cărora există probabilitatea exercitării influenței negative din motivul antecedentelor sale penale sau al caracterului lor;
(b) Divizarea deținuților în categorii pentru a facilita tratamentul lor în scopul reabilitării lor sociale.
2. În măsura posibilă, trebuie să fie utilizate penitenciare separate sau zone separate ale penitenciarului pentru tratamentul diferitor categorii de deținuți.
Regula 94
După intrarea deținutului și după studierea personalității fiecărui deținut având o pedeapsă de o durată acceptabilă, în privința deținutului trebuie să fie elaborat, cât de curând posibil, un program de tratament prin prisma cunoștințelor obținute despre necesitățile sale, capacitățile individuale și caracterul său.
Privilegii
Regula 95
Sistemul de privilegii potrivite pentru diferite categorii de deținuți și diferite metode de tratament trebuie să fie stabilite în fiecare penitenciar pentru a încuraja un comportament bun, dezvolta spiritul responsabilității și asigura interesul și cooperarea deținuților în procesul de tratament.
Munca
Regula 96
1. Deținuții condamnați trebuie să fie asigurați cu posibilitatea de a munci și/sau să participe activ la reabilitare, cu condiția ca un medic sau alți specialiști medicali calificați să stabilească capacitatea lor fizică și mentală pentru muncă.
2. Pentru a asigura implicarea activă a deținuților pe parcursul unei zile obișnuite de muncă, deținuții vor efectua muncă suficientă de natură utilă.
Regula 97
1. Munca în penitenciar nu trebuie să poarte un caracter torturant.
2. Deținuții nu trebuie să fie ținuți în sclavie sau în robie.
3. Nici un angajat al penitenciarului nu trebuie să-i ceară niciunui deținut să efectueze munci pentru beneficiul său personal sau privat.
Regula 98
1. În măsura posibilă, munca efectuată trebuie să fie de natură să mențină sau sporească capacitatea deținuților de a câștiga onest surse pentru viață după eliberare.
2. Instruirea profesională în domeniul meseriilor utile trebuie să fie organizată pentru deținuții capabili să profite de o astfel de instruire, în special, pentru deținuții tineri.
3. În limitele compatibile cu selecția vocațională corespunzătoare și cu cerințele administrării instituționale și disciplină, deținuții trebuie să fie capabili să aleagă tipul muncii pe care doresc să o efectueze.
Regula 99
1. Organizarea și metodele de muncă în cadrul penitenciarelor trebuie să fie similare, în măsura posibilă, celor aplicate în afara penitenciarelor, astfel încât deținuții să fie pregătiți pentru condițiile unei vieți ocupaționale normale.
2. Cu toate acestea, interesele deținuților și instruirea lor profesională nu trebuie să fie subordonate scopului de obținere a profitului financiar dintr-o întreprindere din penitenciar.
Regula 100
1. Preferabil, întreprinderile și gospodăriile instituționale trebuie să fie gestionate direct de administrația penitenciarului și nu de contractori privați.
2. Dacă deținuții efectuează munci care nu sunt controlate de administrația penitenciarului, ei se vor afla întotdeauna sub supravegherea angajaților penitenciarului. Cu excepția cazurilor când munca se prestează pentru alte departamente ale guvernului, persoanele pentru care se efectuează munca vor achita salarii depline administrației penitenciarului, ținându-se cont de productivitatea deținuților.
Regula 101
1. Precauțiile descrise pentru a proteja siguranța și sănătatea angajaților liberi trebuie să fie respectate în același mod în penitenciare.
2. Trebuie să fie întreprinse măsuri pentru a proteja deținuții de vătămări industriale, inclusiv, de boli profesionale, în condiții nu mai puțin favorabile decât acelea prevăzute de lege pentru angajații liberi.
Regula 102
1. Orele de lucru zilnice și săptămânale maximale ale deținuților trebuie să fie stabilite prin lege sau printru-un regulament administrativ, luând în considerație regulile sau cutumele locale privind angajarea salariaților aflați în libertate.
2. Orele stabilite în acest mod trebuie să prevadă o zi liberă pe săptămână și timp suficient pentru studii și alte activități care fac parte din tratamentul și reabilitarea deținuților.
Regula 103
1. Trebuie să existe un sistem echitabil de remunerare pentru munca deținuților.
2. În cadrul sistemului dat, deținuților li se va permite să cheltuie, cel puțin o parte a câștigului său, pentru articole aprobate pentru uzul lor personal, precum și pentru familia lor.
3. Sistemul, de asemenea, trebuie să prevadă ca administrația penitenciarului să rezerve o parte din câștigul deținutului pentru fondul de economii care i se va înmâna deținutului la eliberare.
Studii și recreare
Regula 104
1. Trebuie să fie asigurate condiții pentru studii pentru toți deținuții capabili să profite de ele, inclusiv instruirea religioasă în țările în care o astfel de instruire este posibilă. Studiile deținuților analfabeți și a deținuților tineri trebuie să fie obligatorii, iar administrația penitenciarului trebuie să atragă o atenție deosebită acestora.
2. În măsura practicabilă, studiile deținuților trebuie să fie integrate cu sistemul educațional al țării, astfel încât după eliberare ei să-și poată continua studiile fără dificultate.
Regula 105
În toate penitenciarele trebuie să fie organizate activități recreaționale și culturale pentru beneficiul stării sănătății mentale și fizice a deținuților.
Relații sociale și asistența post-penală
Regula 106
Cu o atenție deosebită trebuie să fie tratată menținerea și îmbunătățirea relațiilor între deținut și familia sa, astfel încât să fie asigurat interesul superior al ambilor.
Regula 107
De la începutul ispășirii pedepsei de către deținut, trebuie să fie examinat viitorul său de după eliberare și el sau ea trebuie să fie încurajat/ă și asistat/ă în vederea menținerii sau stabilirii legăturilor cu persoanele sau instituțiile din afara penitenciarului pentru a promova reabilitarea deținutului și a respecta interesul superior al familiei sale.
Regula 108
1. Serviciile și instituțiile de stat sau de altă natură, care le acordă asistență deținuților eliberați în reafirmarea lor în societate, trebuie să se asigure, în măsura posibilă și necesară, ca deținuților eliberați să li se pună la dispoziție documentele corespunzătoare și de identificare, ca ei să fie asigurați cu casă și loc de muncă, haine potrivite ținând cont de climă și anotimp și mijloace suficiente pentru a ajunge la destinație și a se întreține în perioada imediat următoare eliberării.
2. Reprezentanții aprobați ai unor astfel de instituții trebuie să dispună de accesul necesar la penitenciar și la deținuți și trebuie să fie consultați în privința viitorului deținutului de la începutul ispășirii pedepsei sale.
3. Este de dorit ca activitățile unor astfel de instituții să fie centralizate sau coordonate în măsura posibilă pentru a asigura aplicarea eficientă a eforturilor acestora.
- Deținuții cu dezabilități mentale și/sau alte dereglări ale sănătății
Regula 109
1. Persoanele care nu au fost găsite pasibile de răspundere penală sau care au fost mai târziu diagnosticate cu dezabilități mentale și/sau stare gravă a sănătății, pentru care aflarea în penitenciar ar condiționa agravarea stării, nu trebuie să fie deținute în închisori și trebuie să se ia dispoziții pentru a fi transferate imediat ce este posibil, în instituții pentru bolnavi mental.
2. Dacă este necesar, alți deținuți cu dezabilități mentale și/sau probleme de sănătate trebuie să fie ținuți sub observație și tratați în instituții specializate sub supravegherea specialiștilor medicali calificați.
3. Serviciul medical sau psihiatric trebuie să asigure tratamentul psihiatric al tuturor celorlalți deținuți care au nevoie de un astfel de tratament.
Regula 110
Este de dorit să se ia măsuri, de acord cu organele competente, pentru ca tratamentul psihiatric să fie continuat, dacă este necesar, după punerea în libertate și să fie asigurată asistența socială post-penală cu caracter psihiatric.
- Persoanele arestate sau în detenție preventivă
Regula 111
1. Persoanele arestate sau în detenție preventivă care se găsesc în încăperile poliției fie în custodia penitenciarului (de prevenție), dar care încă nu au fost judecate, sunt denumite
„preveniți” în dispozițiile care urmează.
2. Preveniții se bucură de prezumția de nevinovăție și trebuie să fie tratați în consecință.
3. Fără prejudicierea dispozițiilor legale referitor la protecția libertății individuale sau fixând procedura de urmat față de preveniți, aceștia din urmă vor beneficia de un regim special, descris în regulile menționate mai jos, fiind elucidate doar cerințele esențiale.
Regula 112
1. Preveniții trebuie să fie separați de deținuții condamnați.
2. Tinerii preveniți trebuie să fie separați de adulți. În principiu, ei trebuie să fie deținuți în instituții separate.
Regula 113
Preveniții trebuie să fie cazați în camere individuale, sub rezerva obiceiurilor locale diferite în concordanță cu clima.
Regula 114
În limitele compatibile cu buna orânduială din instituție, preveniții pot, dacă doresc, să se hrănească pe cheltuiala lor, procurându-și hrana din exterior prin intermediul administrației, al familiei lor sau al prietenilor lor. În caz contrar, administrația trebuie să rezolve problema alimentării lor.
Regula 115
Unui prevenit trebuie să i se permită să poarte hainele personale dacă acestea sunt curate și corespunzătoare. Dacă el sau ea poartă uniforma penitenciarului, aceasta trebuie să fie diferită de uniforma condamnaților.
Regula 116
Unui prevenit trebuie să i se dea întotdeauna posibilitatea de a munci, dar nu poate fi obligat la aceasta. Dacă optează să muncească, el sau ea trebuie să fie remunerat/ă.
Regula 117
Oricărui prevenit trebuie să i se permită să procure în contul său sau al unui terț, cărți, ziare, materialul necesar pentru scris și alte mijloace de ocupație, în limitele compatibile cu interesul administrației, cu securitatea și buna orânduială din instituție.
Regula 118
Unui prevenit trebuie să i se permită să primească vizita și îngrijirea propriului său medic sau dentist, dacă cererea sa este bine întemeiată și dacă este în stare să suporte cheltuiala.
Regula 119
1. Fiecare prevenit trebuie să dispună de dreptul de a fi informat imediat despre motivele detenției sale și despre acuzațiile care i se aduc.
2. Dacă un prevenit nu are un apărător ales de el sau ea, el sau ea trebuie să dispună de dreptul la un apărător desemnat din oficiu de autoritatea judiciară sau altă autoritate în toate cazurile în care o cer interesele justiției, cu titlu gratuit, dacă prevenitul nu dispune de suficiente mijloace pentru a plăti. Refuzul de a asigura accesul la un apărător va fi supus unei examinări independente.
Regula 120
1. Drepturile și modalitățile care reglementează accesul unui prevenit la apărătorul său sau la asistența juridică gratuită pentru apărarea sa trebuie să fie guvernate de principiile enumerate în regula 61.
2. La solicitare, un prevenit trebuie să fie asigurat cu materiale pentru scris pentru pregătirea documentelor legate de apărarea sa, inclusiv a instrucțiunilor pentru apărătorul său sau avocatul care asigură asistența juridică garantată.
- Deținuții civili
Regula 121
În țările în care legea sau o ordonanță a instanței de judecată emisă în afara procesului penal permit arestarea pentru datorii, persoanele arestate nu trebuie să fie supuse limitărilor sau măsurilor mai severe decât este necesar pentru a asigura o detenție sigură și ordine. Tratamentul lor nu trebuie să fie mai puțin favorabil decât cel față de preveniți; cu toate acestea, pentru ei poate exista rezerva posibilității de a munci.
- Persoanele arestate sau deținute fără acuzare
Regula 122
Fără prejudicierea prevederilor articolului 9 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, persoanelor arestate sau deținute fără acuzare trebuie să li se ofere aceeași protecție ca și cea acordată în conformitate cu partea I și partea II, secțiunea C ale prezentelor reguli. Prevederile corespunzătoare din partea II, secțiunea A ale acestor reguli se aplică în același mod, dacă aplicarea lor poate fi benefică pentru acest grup special de persoane aflate în detenție, cu condiția că nu se va întreprinde nici o măsură care presupune că reeducarea sau reabilitarea sunt în orice caz oportune pentru persoanele care nu au fost condamnate pentru infracțiune.
CONVENŢIA EUROPEANĂ PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR
OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE
(extras)
Roma, 4.11.1950
(Republica Moldova a ratificat Convenţia Euro¬peană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (CEDO) şi Protocoalele ei adiţionale în 1997, care au intrat în vigoare la 12 septembrie 1997)
Articolul 3. Interzicerea torturii
Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.
CONVENŢIA EUROPEANĂ PENTRU PREVENIREA TORTURII ŞI A PEDEPSELOR SAU TRATAMENTELOR INUMANE SAU DEGRADANTE
Adoptată la Strasbourg in 26 noiembrie 1987
(În vigoare pentru RM – 01.02.1998; Semnat la – 02.05.1996)
Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentei Convenţii,
Avînd în vedere dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
Reamintind că în înţelesul art. 3 al aceleiaşi Convenţii „nimeni nu poate fi supus torturii şi nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante”,
Constatînd că persoanele care se consideră victime ale încălcării prevederilor art. 3 se pot prevala de mecanismul prevăzut de această Convenţie,
Convinse că protecţia persoanelor private de libertate împotriva torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante ar putea fi întărită printr-un mecanism extrajudiciar, cu caracter preventiv, bazat pe vizite,
Au convenit asupra celor ce urmează:
CAPITOLUL I
Articolul 1
Se instituie un Comitet european pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (denumit în continuare Comitetul). Prin intermediul vizitelor, Comitetul examinează tratamentul persoanelor private de libertate în vederea întăririi, dacă este cazul, a protecţiei lor împotriva torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.
Articolul 2
Fiecare parte autorizează vizitarea, conform prezentei Convenţii, a oricărui loc, aflat sub jurisdicţia sa, în care persoanele sunt private de libertate de către o autoritate publică.
Articolul 3
Comitetul şi autoritaţile naţionale competente ale părţii interesate cooperează în vederea aplicării prezentei Convenţii.
CAPITOLUL II
Articolul 4
1. Comitetul se compune dintr-un număr de membri egal cu cel al părţilor.
2. Membrii Comitetului sunt aleşi dintre personalităţile cu o înaltă moralitate, recunoscute pentru competenţa lor în domeniul drepturilor omului sau care au experienţă profesională în domeniile pe care le tratează prezenta Convenţie.
3. Comitetul nu poate cuprinde decît un singur cetăţean din partea aceluiaşi stat.
4. Membrii activează cu titlu individual, sunt independenţi şi imparţiali în exercitarea mandatelor lor şi sunt disponibili pentru îndeplinirea funcţiilor lor de o manieră efectivă.
Articolul 5
1. Membrii Comitetului sunt aleşi de către Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei cu majoritate absolută de voturi de pe o listă de nume întocmită de către Biroul Adunării Consultative a Consiliului Europei; delegaţia naţională a fiecărei părţi în Adunarea Consultativă prezintă trei candidaţi, dintre care cel puţin doi au cetăţenia statului respectiv.
2. Aceeaşi procedură este urmată pentru ocuparea locurilor devenite vacante.
3. Membrii Comitetului sunt aleşi pentru o perioadă de 4 ani. Ei nu pot fi realeşi decît o singură dată. Totuşi, în ceea ce priveşte membrii desemnaţi la prima alegere, funcţiile a trei dintre ei vor lua sfîrşit la încheierea unei perioade de 2 ani. Membrii ale căror funcţii iau sfîrşit la expirarea termenului iniţial de 2 ani sunt desemnaţi prin tragere la sorţi efectuată de Secretarul general al Consiliului Europei, imediat după ce se va fi procedat la prima alegere.
Articolul 6
1. Comitetul îşi desfăşoară lucrările cu uşile închise. Cvorumul este constituit din majoritatea membrilor săi. Deciziile Comitetului sunt luate cu majoritatea membrilor prezenţi, sub rezerva dispoziţiilor art. 10 paragraful 2.
2. Comitetul stabileşte regulamentul său interior.
3. Secretariatul Comitetului este asigurat de Secretarul general al Consiliului Europei.
CAPITOLUL III
Articolul 7
1. Comitetul organizează vizitarea locurilor vizate în art. 2. În afara vizitelor periodice, Comitetul poate organiza orice altă vizită care i se pare a fi cerută de circumstanţe.
2. Vizitele sunt efectuate, ca regulă generală, de către cel puţin doi membri ai Comitetului. Acesta din urmă poate, dacă apreciază ca necesar, să fie asistat de experţi şi interpreţi.
Articolul 8
1. Comitetul notifică guvernului părţii interesate intenţia sa de a efectua o vizită. Ca urmare a unei asemenea notificări, Comitetul are dreptul să viziteze în orice moment locurile vizate la art. 2.
2. Partea trebuie să acorde Comitetului următoarele facilităţi pentru îndeplinirea sarcinilor sale:
a) accesul în teritoriul său şi dreptul de a se deplasa în interiorul acestuia fără restricţii;
b) orice informaţie asupra locurilor în care se găsesc persoane private de libertate;
c) posibilitatea de a se deplasa potrivit voinţei sale spre orice loc în care se găsesc persoane private de libertate, inclusiv dreptul de a se deplasa fără piedici în interiorul acestor locuri;
d) orice altă informaţie de care dispune partea şi care este necesară Comitetului pentru îndeplinirea însărcinării sale. În obţinerea acestei informaţii, Comitetul va ţine seama de regulile de drept şi deontologice aplicabile la nivel naţional.
3. Comitetul se poate întreţine, fără martori cu persoane private de libertate.
4. Comitetul poate intra în contact în mod liber cu orice persoană pe care o apreciază ca fiind capabilă să-i furnizeze informaţii utile.
5. Dacă este cazul, Comitetul comunică pe loc observaţiile sale autorităţilor competente ale părţii interesante.
Articolul 9
1. În circumstanţe excepţionale, autoritătile competente ale părţii interesate pot face cunoscute Comitetului obiecţiile lor faţă de momentul avut în vedere de Comitet pentru efectuarea vizitei sau faţă de locul ales de Comitet cu intenţia de a-1 vizita. Asemenea obiecţii nu pot fi făcute decît din motive de apărare naţională sau de siguranţă publică, sau datorită unor tulburări grave în locurile în care persoanele sunt private de libertate, stării de sănătate a unei persoane sau unui interogatoriu urgent, intro anchetă în curs, în legătură cu o infracţiune penală gravă.
2. Ca urmare a unor asemenea obiecţii, Comitetul şi partea se consultă imediat în scopul de a clarifica situaţia şi pentru a ajunge la un acord asupra măsurilor care să permită Comitetului să-şi exercite funcţiile cît mai repede posibil. Aceste măsuri pot cuprinde transferarea într-un alt loc a oricărei persoane pe care Comitetul intenţionează să o viziteze. Aşteptînd ca vizita să poată avea loc, partea furnizează Comitetului informaţii cu privire la orice persoană vizată.
Articolul 10
1. După fiecare vizită, Comitetul întocmeşte un raport cu privire la faptele constatate cu ocazia acesteia, ţinînd seama de toate observaţiile prezentate eventual de către partea interesată. El transmite părţii raportul său, care conţine recomandările pe care le apreciază ca necesare.
Comitetul se poate consulta cu partea în intenţia de a-i sugera, dacă este cazul, ameliorări în ceea ce priveşte protecţia persoanelor private de libertate.
2. Dacă partea nu cooperează sau refuză să amelioreze situaţia în sensul recomandărilor Comitetului, acesta poate să decidă, cu majoritatea de două treimi din membrii săi, după ce partea va fi avut posibilitatea să se explice, formularea unei declaraţii publice în această privinţă.
Articolul 11
1. Informaţiile culese de Comitet cu ocazia efectuării unei vizite, raportul său şi consultările cu partea interesată sunt confidenţiale.
2. Comitetul publică raportul său, ca şi orice comentariu al părţii interesate, dacă aceasta o solicită.
3. Totuşi, nici o dată cu caracter personal nu poate fi făcută publică fără consimţămîntul expres al persoanei vizate.
Articolul 12
Anual, Comitetul înaintează Comitetului Miniştrilor, ţinînd seama de regulile de confidenţialitate prevăzute la art. 11, un raport general referitor la activităţile sale, care este transmis Adunării Consultative şi facut public.
Articolul 13
Membrii Comitetului, experţii şi celelalte persoane care îl asistă sunt supuşi, pe durata mandatului lor şi după expirarea acestuia, obligaţiei de a păstra secrete faptele sau informaţiile despre care au luat cunoştinţă în îndeplinirea funcţiilor lor.
Articolul 14
1. Numele persoanelor care asistă comitetul sunt indicate în notificarea făcută în temeiul art. 8 paragraful 1.
2. Experţii activează în baza instrucţiunilor şi sub responsabilitatea Comitetului. Ei trebuie să posede o competenţa şi o experienţă proprii în domeniile ce ţin de prezenta Convenţie şi au aceleaşi obligaţii de independenţă, imparţialitate şi disponibilitate ca şi membrii Comitetului.
3. În mod excepţional, o parte poate declara că un expert sau o altă persoană care asistă Comitetul nu poate fi admisă să participe la vizitarea unui loc aflat sub jurisdicţia sa.
CAPITOLUL IV
Articolul 15
Fiecare parte comunică Comitetului numele şi adresa autorităţilor competente să primească notificările adresate guvernului său, ca şi cele ale oricărui agent de legătură pe care ea îl poate desemna.
Articolul 16
Comitetul, membrii săi şi experţii menţionaţi la art. 7 paragraful 2, se bucură de privilegiile şi imunităţile prevăzute în anexă la prezenta Convenţie.
Articolul 17
1. Prezenta Convenţie nu aduce atingere dispoziţiilor de drept intern sau acordurilor internaţionale care asigură o mai mare protecţie persoanelor private de libertate.
2. Nici o dispoziţie a prezentei Convenţii nu poate fi interpretată ca o limitare sau ca o derogare de la competenţele organelor Convenţiei europene a drepturilor omului sau de la obligaţiile asumate de către părţi în virtutea acestei Convenţii.
3. Comitetul nu va vizita locurile pe care reprezentanţii sau delegaţii puterilor protectoare sau ai Comitetului internaţional al Crucii Roşii le vizitează efectiv şi regulat în baza Convenţiilor de la Geneva din 12 august 1949 şi a Protocoalelor lor adiţionale din 8 iunie 1977.
CAPITOLUL V
Articolul 18
Prezenta Convenţie este deschisă semnării statelor membre ale Consiliului Europei. Ea va fi supusă ratificării, acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la Secretarul general al Consiliului Europei.
Articolul 19
1. Prezenta Convenţie va intra în vigoare în prima zi a lunii ce urmează după expirarea unei perioade de 3 luni de la data la care şapte state membre ale Consiliului Europei îşi vor fi exprimat consimţămîntul la Convenţie potrivit dispoziţiilor art. 18.
2. Pentru fiecare stat membru care îşi exprimă ulterior consimţămîntul la Convenţie, aceasta va intra în vigoare în prima zi a lunii ce urmează după expirarea unei perioade de 3 luni de la data depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.
Articolul 20
1. Orice stat poate, în momentul semnării sau în momentul depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare sau de aprobare, să desemneze teritoriul sau teritoriile în care se va aplica prezenta Convenţie.
2. Orice stat poate, în orice moment ulterior, să extindă, printr-o declaraţie adresată Secretarului general al Consiliului Europei, aplicarea prezentei Convenţii la orice alt teritoriu desemnat în declaraţie. Convenţia va intra în vigoare, în ceea ce priveşte acest teritoriu, în prima zi a lunii ce urmează după expirarea unei perioade de 3 luni de la data primirii declaraţiei de către Secretarul gene.
3. Orice declaraţie făcută în baza celor două paragrafe precedente poate fi retrasă, în ceea ce priveşte orice teritoriu desemnat în această declaraţie, printr-o notificare adresată Secretarului general. Retragerea va produce efect în prima zi a lunii ce urmează după expirarea unei perioade de 3 luni de la data primirii notificării de către Secretarul general.
Articolul 21
Nu este admisă nici o rezervă la dispoziţiile prezentei Convenţii.
Articolul 22
1. Orice parte poate, în orice moment, să denunţe prezenta Convenţie adresînd o notificare Secretarului general al Consiliului Europei.
2. Denunţarea va produce efecte în prima zi a lunii ce urmează după expirarea unei perioade de 12 luni de la data primirii notificării de către Secretarul general.
Articolul 23
Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului Europei:
a) orice semnare;
b) depunerea fiecărui instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare;
c) fiecare dată de intrare în vigoare a prezentei Convenţii în conformitate cu art. 10 şi 20;
d) orice alt act, notificare sau comunicare în legătură cu prezenta Convenţie, cu excepţia măsurilor prevăzute la art. 8 şi 10.
În constatarea celor de mai sus, subsemnaţii, avînd depline împuterniciri în acest scop, au semnat prezenta Convenţie.
Încheiată la Strasbourg la 26 noiembrie 1987, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va transmite copie certificată fiecărui stat membru al Consiliului Europei.
ANEXĂ
Privilegii şi imunităţi
(articolul 16)
1. În înţelesul prezentei anexe, referirile la membrii Comitetului includ experţii menţionaţi la art. 7 paragraful 2.
2. Membrii Comitetului beneficiază, în timpul exercitării funcţiilor lor, ca şi în timpul călătoriilor întreprinse în exercitarea funcţiilor lor, de următoarele privilegii şi imunităţi:
a) imunitatea de arestare sau de detenţie şi de reţinere a bagajelor lor personale şi imunitatea de orice jurisdicţie în ceea ce priveşte actele îndeplinite de ei în calitatea lor oficială, inclusiv cuvîntul şi în scrisurile lor;
b) exceptarea de la orice măsuri restrictive referitoare la libertatea lor de mişcare: ieşirea din şi reîntoarcerea în ţara lor de rezidenţă şi intrarea în şi ieşirea din ţara în care îşi exercită funcţiile, ca şi de la orice formalităţi de înregistrare a străinilor în ţările vizitate sau traversate în exercitarea funcţiilor lor.
3. În cursul călătoriilor efectuate în exercitarea funcţiilor lor, membrilor Comitetului le sunt acordate, în materie vamală şi de control al schimburilor valutare:
a) de către guvernul propriu, aceleaşi înlesniri ca acelea recunoscute înalţilor funcţionari care se deplasează înstrăinătate în misiune oficială temporară;
b) de către guvernele celorlalte părţi, aceleaşi înlesniri ca acelea recunoscute reprezentanţilor guvernelor străine în misiune oficială temporară.
4. Documentele şi actele Comitetului sunt inviolabile, în măsura în care privesc activitatea Comitetului.
Corespondenţa oficială şi alte comunicări oficiale ale Comitetului nu pot fi reţinute sau cenzurate.
5. Pentru a asigura membrilor Comitetului o libertate completă a cuvîntului şi o deplină independenţă în îndeplinirea funcţiilor lor, imunitatea de jurisdicţie in ceea ce priveşte cuvîntul sau în scrisurile sau actele emanînd de la ei în îndeplinirea funcţiilor lor va continua să le fie acordată chiar după ce mandatul acestor persoane va lua sfîrşit.
6. Privilegiile şi imunităţile sunt acordate membrilor Comitetului nu în beneficiul lor personal, ci în scopul de a asigura exercitarea funcţiilor lor în deplină independenţă. Comitetul este singurul care are calitatea de a pronunţa ridicarea imunităţilor; el are nu numai dreptul, dar şi îndatorirea de a ridica imunitatea unuia dintre membrii săi, în toate cazurile în care, după părerea sa, imunitatea ar împiedica realizarea justiţiei şi în care imunitatea poate fi ridicată fără a prejudicia scopul pentru care este acordată.
CONSTITUŢIA REPUBLICII MOLDOVA
(extras)
29.07.1994
Articolul 24. Dreptul la viaţă şi la
integritate fizică şi psihică
(1) Statul garantează fiecărui om dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică.
(2) Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante.
(3) Pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea pedeapsă şi nici executat.
Articolul 25. Libertatea individuală şi
siguranţa persoanei
(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sînt inviolabile.
(2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sînt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.
(3) Reţinerea nu poate depăşi 72 de ore.
(4) Arestarea se face în temeiul unui mandat, emis de judecător, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului se poate depune recurs, în condiţiile legii, în instanţa judecătorească ierarhic superioară. Termenul arestării poate fi prelungit numai de către judecător sau de către instanţa judecătorească, în condiţiile legii, cel mult pînă la 12 luni.
(5) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea – în cel mai scurt termen; motivele reţinerii şi învinuirea se aduc la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu.
(6) Eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie dacă motivele reţinerii sau arestării au dispărut.
Articolul 26. Dreptul la apărare
(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.
(3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege.
CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA
(extras)
18.04.2002
Articolul 4. Principiul umanismului
(1) Întreaga reglementare juridică are menirea să apere, în mod prioritar, persoana ca valoare supremă a societăţii, drepturile şi libertăţile acesteia.
(2) Legea penală nu urmăreşte scopul de a cauza suferinţe fizice sau de a leza demnitatea omului. Nimeni nu poate fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.
Articolul 13. Extrădarea
(1) Cetăţenii Republicii Moldova şi persoanele cărora li s-a acordat azil politic în Republica Moldova, în caz de săvîrşire a unei infracţiuni în străinătate, nu pot fi extrădaţi şi sînt supuşi răspunderii penale conform prezentului cod.
(2) Cetăţenii străini şi apatrizii care au săvîrşit infracţiuni în afara teritoriului Republicii Moldova, dar se află pe teritoriul ţării pot fi extrădaţi numai în baza unui tratat internaţional la care Republica Moldova este parte sau în condiţii de reciprocitate în temeiul hotărîrii instanţei de judecată, doar dacă nu există motive serioase de a crede că aceştia riscă să fie supuşi pedepsei cu moartea, torturii sau altor tratamente inumane sau degradante.
Articolul 1351. Infracţiuni împotriva umanităţii
(1) Săvîrşirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic lansat împotriva unei populaţii civile şi în cunoştinţă de acest atac, a uneia dintre următoarele fapte:
a) supunerea sclaviei, traficului de persoane adulte sau traficului de copii;
b) deportarea sau transferarea forţată, cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional, a unor persoane aflate în mod legal pe teritoriul unde a fost lansat atacul;
c) arestarea sau altă formă de privare de libertate fizică cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional;
d) torturarea unei persoane aflate sub paza făptuitorului sau asupra căreia acesta exercită controlul în orice alt mod, cauzîndu-i vătămări grave integrităţii corporale sau sănătăţii, dureri sau suferinţe psihice, ce depăşesc consecinţele sancţiunilor admise de dreptul internaţional;
e) violul, exploatarea sexuală, constrîngerea la prostituţie, detenţia ilegală a unei femei rămase gravidă în mod forțat, în scopul modificării compoziţiei etnice a unei populaţii, sterilizarea forţată sau orice altă formă de violenţă sexuală;
f) persecutarea unui grup sau a unei colectivităţi determinate, prin privare de drepturile fundamentale ale omului sau prin restrîngerea exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, rasial, naţional, etnic, cultural, religios, sexual ori în funcţie de alte criterii recunoscute ca inadmisibile în dreptul internaţional;
g) provocarea dispariţiei forţate a unei persoane, în scopul de a o sustrage de sub protecţia legii, prin răpire, arestare sau deţinere, la ordinul unui stat sau organizaţii politice ori cu autorizarea, sprijinul sau permisiunea acestora, urmate de refuzul de a admite că această persoană este privată de libertate sau de a furniza informaţii reale privind soarta care îi este rezervată ori locul unde se află, de îndată ce aceste informaţii au fost solicitate;
h) aplicarea practicilor de apartheid;
i) alte fapte inumane cu caracter similar ce cauzează cu intenţie suferinţe fizice sau psihice grave ori vătămări grave integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei, se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani.
(2) Săvîrşirea, în condiţiile indicate la alin. (1), a uneia dintre următoarele fapte:
a) omorul uneia sau mai multor persoane;
b) supunerea unei populaţii sau părţi a acesteia, în scopul de a o distruge în tot sau în parte, la condiţii de viaţă menite să determine distrugerea fizică a acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viață.
Articolul 1661. Tortura, tratamentul inuman
sau degradant
(1) Cauzarea intenţionată a unei dureri sau a suferinţei fizice ori psihice, care reprezintă tratament inuman ori degradant, de către o persoană publică sau de către o persoană care, de facto, exercită atribuţiile unei autorităţi publice, sau de către orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau cu consimţămîntul expres ori tacit al unei asemenea personae se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 6 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.
(2) Acţiunile prevăzute la alin. (1):
a) săvîrşite cu bună ştiinţă asupra unui minor sau asupra unei femei gravide ori profitînd de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii, dizabilităţii ori altui factor;
b) săvîrşite asupra a 2 sau a mai multor persoane;
c) săvîrşite de 2 sau de mai multe persoane;
d) săvîrşite prin folosirea armei, instrumentelor speciale sau a altor obiecte adaptate acestui scop;
e) săvîrşite de o persoană cu funcţie de răspundere sau de o persoană cu funcţie de demnitate publică;
f) care din imprudenţă au cauzat o vătămare gravă sau medie integrităţii corporale sau sănătăţii;
g) care din imprudenţă au cauzat decesul persoanei sau sinuciderea acesteia se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 8 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.
(3) Tortura, adică orice faptă intenţionată prin care se provoacă unei persoane o durere sau suferinţe fizice sau psihice puternice cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a exercita presiune asupra ei sau asupra unei terţe persoane, sau din orice alt motiv, bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci cînd o asemenea durere sau suferinţă este provocată de către o persoană publică sau de către o persoană care, de facto, exercită atribuţiile unei autorităţi publice, sau de către orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau cu consimţămîntul expres sau tacit al unei asemenea personae se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 8 la 12 ani.
(4) Acţiunile prevăzute la alin. (3):
a) săvîrşite cu bună ştiinţă asupra unui minor sau asupra unei femei gravide ori profitînd de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii, dizabilităţii ori altui factor;
b) săvîrşite asupra a 2 sau a mai multor persoane;
c) săvîrşite de 2 sau de mai multe persoane;
d) săvîrşite prin folosirea armei, instrumentelor speciale sau a altor obiecte adaptate acestui scop;
e) săvîrşite de o persoană cu funcţie de răspundere sau de o persoană cu funcţie de demnitate publică;
f) care din imprudenţă au cauzat o vătămare gravă sau medie integrităţii corporale sau sănătăţii;
g) care din imprudenţă au cauzat decesul persoanei sau sinuciderea acesteia
se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.
CODUL CONTRAVENŢIONAL AL REPUBLICII MOLDOVA
(extras)
24.10.2008
Articolul 4395. Expulzarea
(1) Expulzarea este o măsură de siguranță care constă în îndepărtarea silită de pe teritoriul Republicii Moldova a cetățenilor străini şi a apatrizilor care au săvîrşit o contravenție prevăzută de prezentul cod. Expulzarea are drept scop înlăturarea unei stări de pericol şi/sau prevenirea săvîrşirii unor fapte socialmente periculoase de către aceste persoane.
(2) Expulzarea se aplică de către instanța de judecată şi doar în prezența cumulativă a următoarelor condiții:
a) contravenientul este cetățean străin sau apatrid, cu excepția persoanei care a fost recunoscută ca refugiat sau căreia i s-a acordat protecție umanitară;
b) cetățeanul străin sau apatridul este sancționat pentru o faptă care constituie contravenție;
c) rămînerea contravenientului pe teritoriul Republicii Moldova este sursa unei stări de pericol pentru ordinea publică sau pentru securitatea națională, înlăturarea acestei stări fiind posibilă doar prin îndepărtarea contravenientului de pe teritoriul Republicii Moldova;
d) contravenientul nu poate fi expulzat în statul în privința căruia există dovezi că în statul respectiv acesta va fi persecutat din motive de apartenență rasială, națională, religioasă, din cauza convingerilor politice sau va fi supus tratamentului inuman şi degradant, torturii ori pedepsei capitale.
(3) În privința cetățenilor străini şi apatrizilor care nu pot fi expulzați imediat, instanța de judecată poate dispune luarea în custodie publică, cu plasarea acestora în Centrul de Plasament Temporar al Străinilor pe un termen de cel mult 6 luni.
(4) În cazul în care expulzarea însoțeşte sancțiunea arestului contravențional, aducerea la îndeplinire a expulzării are loc după executarea sancțiunii.
(5) La aplicarea expulzării persoanelor indicate la alin. (1) se va ține cont de dreptul la respectarea vieții private a acestora.
LEGEA CU PRIVIRE LA AVOCATUL POPORULUI (OMBUDSMANUL)
03.04.2014
Confirmînd adeziunea la Declaraţia universală a drepturilor omului, la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, la alte acte juridice internaţionale cu privire la drepturile omului şi luînd în considerare că, în conformitate cu Statutul ONU, statul stimulează respectarea drepturilor şi libertăţilor omului şi asigură apărarea drepturilor şi libertăţilor tuturor persoanelor fizice pe teritoriul Republicii Moldova, Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Prezenta lege transpune art. 7 din Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau de origine etnică, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene L 180 din 19 iulie 2000.
CAPITOLUL I. DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1. Activitatea Avocatului Poporului (Ombudsmanului)
(1) Avocatul Poporului (Ombudsmanul) (în continuare – Avocatul Poporului) asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor omului de către autorităţile publice, de către organizaţii şi întreprinderi, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, de către organizaţiile necomerciale şi de către persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelurile.
(2) Avocatul Poporului contribuie la apărarea drepturilor şi libertăţilor omului prin prevenirea încălcării acestora, prin monitorizarea şi raportarea modului de respectare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului la nivel naţional, prin perfecţionarea legislaţiei ce ţine de domeniul drepturilor şi libertăţilor omului, prin colaborarea internaţională în acest domeniu, prin promovarea drepturilor şi libertăţilor omului şi a mecanismelor de apărare a acestora, prin aplicarea procedeelor reglementate de prezenta lege.
(3) Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului îşi exercită atribuţiile pentru asigurarea respectării drepturilor şi a libertăţilor copilului şi realizării, la nivel naţional, de către autorităţile publice centrale şi locale, de către persoanele cu funcţie de răspundere de toate nivelurile a prevederilor Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului.
(4) Activitatea Avocatului Poporului şi a funcţionarilor care activează sub autoritatea sa are caracter public.
Articolul 2. Principii de activitate
(1) În activitatea sa, Avocatul Poporului se conduce de Constituţia Republicii Moldova, de prezenta lege, de alte legi ale Republicii Moldova, precum şi de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
(2) În activitatea sa, Avocatul Poporului se ghidează de principiile legalităţii, egalităţii, imparţialităţii, transparenţei, echităţii sociale, democraţiei, umanismului şi se conduce de conştiinţa sa.
Articolul 3. Garanţii de independenţă
(1) Instituţia Avocatul Poporului este autonomă şi independentă faţă de orice autoritate publică, persoană juridică, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, şi faţă de orice persoană cu funcţie de răspundere de toate nivelurile.
(2) Avocatul Poporului nu poate fi supus niciunui mandat imperativ sau reprezentativ. Nimeni nu îl poate obliga pe Avocatul Poporului să se supună instrucţiunilor sau dispoziţiilor sale.
(3) Avocatul Poporului nu poate fi obligat să prezinte explicaţii sau declaraţii asupra cazurilor examinate sau aflate în procedură de examinare, cu excepţia situaţiilor în care acestea sînt în folosul părţii reprezentate ori conţin informaţii de interes public.
(4) Imixtiunea în activitatea Instituţiei Avocatul Poporului, ignorarea intenţionată de către persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelurile a sesizărilor şi a recomandărilor Avocatului Poporului, precum şi împiedicarea sub oricare formă a activităţii acestuia atrag după sine răspunderea în conformitate cu legislaţia.
Articolul 4. Inviolabilitatea Avocatului Poporului
(1) Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu pot fi persecutaţi sau traşi la răspundere juridică pentru opiniile exprimate şi pentru acţiunile pe care le îndeplinesc, cu respectarea legii, pe durata exercitării mandatului.
(2) Pe durata exercitării mandatului, Avocatul Poporului şi adjuncţii săi pot fi urmăriţi penal şi trimişi în judecată pentru alte fapte decît cele prevăzute la alin. (1), dar Avocatul Poporului nu poate fi reţinut, percheziţionat sau arestat fără acordul prealabil al Parlamentului, iar adjuncţii – fără informarea prealabilă a Parlamentului.
(3) Avocatul Poporului şi adjuncţii arestaţi ori trimişi în judecata penală vor fi suspendaţi din funcţie de drept pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti.
(4) Inviolabilitatea Avocatului Poporului şi a adjuncţilor săi se extinde asupra locuinţei şi localului de serviciu ale acestora, asupra mijloacelor de transport şi de telecomunicaţie folosite, asupra corespondenţei, documentelor şi averii personale.
CAPITOLUL II. STATUTUL AVOCATULUI POPORULUI
Articolul 5. Mandatul Avocatului Poporului
(1) Parlamentul numeşte doi Avocaţi ai Poporului autonomi unul faţă de celălalt, dintre care unul este specializat în problemele de protecţie a drepturilor şi libertăţilor copilului.
(2) Avocatul Poporului este numit în funcţie pentru un mandat de 7 ani, care nu poate fi reînnoit. Mandatul începe la data depunerii jurămîntului.
(3) Avocatul Poporului exercită funcţie de demnitate publică.
(4) În cazul încetării înainte de termen a mandatului de Avocat al Poporului, în cel mult 3 luni se numeşte un nou Avocat al Poporului.
(5) Avocatul Poporului se află în exerciţiul funcţiunii pînă la preluarea funcţiei de către succesorul său, cu excepţia cazului de încetare a mandatului înainte de termen sau de revocare din funcţie în temeiurile prevăzute la art. 14.
(6) Declararea stării de urgenţă, de asediu sau de război pe întreg teritoriul ţării sau în unele localităţi nu suspendă activitatea Avocatului Poporului şi nu restrînge atribuţiile lui.
Articolul 6. Condiţiile de eligibilitate
(1) Funcţia de Avocat al Poporului poate fi deţinută de persoana care corespunde următoarelor cerinţe:
a) este cetăţean al Republicii Moldova;
b) nu este supusă unei măsuri de ocrotire judiciare sub forma tutelei;
c) deţine diplomă de licenţă sau echivalentul acesteia;
d) are o vechime în muncă de cel puţin 10 ani şi o activitate notorie în domeniul apărării şi promovării drepturilor omului;
e) se bucură de o reputaţie ireproşabilă;
f) cunoaşte limba de stat;
g) nu are în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională, înscrieri cu privire la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligaţiei prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 325 din 23 decembrie 2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale.
(2) La funcţia de Avocat al Poporului nu poate candida persoana care:
a) are antecedente penale, inclusiv stinse, pentru săvîrşirea cu intenţie a unei infracţiuni sau a fost absolvită de răspundere penală printr-un act de amnistie sau de graţiere;
b) a fost concediată sau eliberată din funcţie din motive imputabile;
c) are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Articolul 7. Selectarea candidaţilor la
funcţia de Avocat al Poporului
(1) Pentru selectarea candidaţilor la funcţia de Avocat al Poporului se instituie o comisie parlamentară specială, alcătuită din membri ai Comisiei drepturile omului şi relaţii interetnice şi ai Comisiei juridice, numiri şi imunităţi. Comisia parlamentară specială organizează concursul public de selectare a candidaţilor la funcţia de Avocat al Poporului conform regulamentului aprobat de aceasta.
(2) Informaţia despre organizarea şi desfăşurarea concursului, despre cerinţele faţă de candidaţi şi despre actele care urmează a fi prezentate se plasează pe pagina web oficială a Parlamentului şi se publică în mijloacele de informare în masă cu cel puţin 20 de zile înainte de data desfăşurării concursului.
(3) Procedura de organizare şi desfăşurare a concursului se bazează pe următoarele principii:
a) competiţia deschisă, prin asigurarea accesului liber la concurs oricărei persoane care întruneşte cerinţele stabilite de lege;
b) transparenţa, prin oferirea de informaţii referitoare la modul de desfăşurare a concursului tuturor celor interesaţi;
c) tratamentul egal, prin aplicarea în mod nediscriminatoriu a criteriilor de selectare şi a condiţiilor de desfăşurare a concursului în raport cu toţi candidaţii.
(4) CV-urile candidaţilor se plasează pe pagina web oficială a Parlamentului pentru consultarea publicului.
(5) Concursul se consideră valabil dacă la el participă cel puţin doi candidaţi pentru fiecare poziţie anunţată în concurs. În cazul în care nu au fost depuse suficiente dosare de participare la concurs sau candidaţii nu întrunesc cerinţele stabilite de prezenta lege, se anunţă un concurs repetat, care se organizează în termen de 30 de zile.
(6) Concursul pentru selectarea candidaţilor la funcţia de Avocat al Poporului se organizează cu cel puţin 3 luni înainte de expirarea mandatului Avocatului Poporului în exerciţiu.
(7) Informaţia privind rezultatele concursului se plasează pe pagina web oficială a Parlamentului şi se publică în mijloacele de informare în masă.
Articolul 8. Procedura de numire în funcţie
(1) Comisia parlamentară specială selectează candidaţii care au acumulat cel mai mare punctaj la evaluare, cîte 2 pentru fiecare poziţie de Avocat al Poporului, şi îi prezintă plenului Parlamentului pentru numire. Pentru fiecare candidat se întocmeşte un aviz argumentat.
(2) Se numeşte în funcţia de Avocat al Poporului candidatul care a obţinut votul majorităţii deputaţilor aleşi. Dacă în primul tur de scrutin niciun candidat nu obţine numărul necesar de voturi, candidatul/candidaţii cu cele mai multe voturi se înaintează pentru următorul tur de scrutin.
(3) În cazul în care nu s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru numirea Avocatului Poporului, comisia parlamentară specială, în termen de 15 zile, anunţă un nou concurs care va fi organizat şi desfăşurat în conformitate cu art. 7.
Articolul 9. Jurămîntul Avocatului Poporului
(1) La intrarea în funcţie, Avocatul Poporului depune în plenul Parlamentului următorul jurămînt: „Jur să respect Constituţia şi legile Republicii Moldova, statutul Avocatului Poporului, să apăr drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului/copilului, să-mi îndeplinesc cu bună-credinţă şi imparţialitate atribuţiile, să apăr demnitatea Instituţiei Avocatul Poporului”.
(2) Refuzul de a depune jurămîntul împiedică intrarea în funcţie a Avocatului Poporului şi deschide procedura de selectare şi numire în funcţie a altei persoane.
Articolul 10. Incompatibilităţi la exercitarea funcţiei
(1) Funcţia Avocatului Poporului şi a adjuncţilor acestuia este incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată, cu excepţia activităţii didactice, ştiinţifice sau de creaţie.
(2) Avocatul Poporului şi adjuncţii nu au dreptul să desfăşoare activitate politică şi nu pot fi membri ai vreunui partid politic.
(3) În termen de 15 zile de la data depunerii jurămîntului, Avocatul Poporului este obligat să înceteze orice activitate incompatibilă cu statutul său.
Articolul 11. Drepturile Avocatului Poporului
În exercitarea mandatului său, Avocatul Poporului are dreptul:
a) să fie primit în audienţă de către Preşedintele Republicii Moldova, de către Preşedintele Parlamentului şi de către Prim-ministru atît în cadrul orelor de audienţă, cît şi în afara lor;
b) să fie primit imediat şi fără nicio formă de obstrucţiune sau întîrziere în audienţă de către conducători şi alte persoane cu funcţii de răspundere de toate nivelurile ale autorităţilor publice, instituţiilor, organizaţiilor şi întreprinderilor, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, ale inspectoratelor de poliţie şi locurilor de detenţie din cadrul acestora, ale instituţiilor penitenciare, izolatoarelor de urmărire penală, unităţilor militare, centrelor de plasament pentru imigranţi sau solicitanţii de azil, ale instituţiilor care acordă asistenţă socială, medicală sau psihiatrică, ale instituţiilor speciale de învăţămînt şi de reeducare sau instituţiilor curative şi de reeducare a minorilor şi ale altor instituţii similare;
c) să asiste şi să ia cuvîntul la şedinţele Parlamentului, ale Guvernului, ale Curţii Constituţionale, ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Consiliului Superior al Procurorilor;
d) să prezinte Parlamentului sau Guvernului recomandări în vederea perfecţionării legislaţiei în domeniul asigurării drepturilor şi libertăţilor omului;
e) să verifice respectarea şi exercitarea conformă de către autorităţile publice, de către organizaţii şi întreprinderi, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, de către organizaţiile necomerciale, de către persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelurile a atribuţiilor acestora privind respectarea drepturilor şi libertăţilor omului;
f) să reprezinte persoanele fizice sau grupurile de persoane fizice în faţa autorităţilor publice şi instanţelor de judecată în cazurile complexe ce ţin de drepturile şi libertăţile omului sau în cazurile de interes public;
g) să acţioneze din oficiu în cazurile stabilite de lege;
h) să aibă acces liber la toate autorităţile publice, să asiste la şedinţele subdiviziunilor lor, inclusiv la şedinţele organelor colegiale ale acestora;
i) să aibă acces liber şi fără întîrziere în instituţii, organizaţii şi întreprinderi, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, în inspectoratele de poliţie şi locurile de detenţie din cadrul acestora, în instituţiile penitenciare, în izolatoarele de urmărire penală, în unităţile militare, în centrele de plasament pentru imigranţi sau pentru solicitanţii de azil, în instituţiile care acordă asistenţă socială, medicală sau psihiatrică, în instituţiile speciale de învăţămînt şi de reeducare sau în instituţiile curative şi de reeducare a minorilor şi în alte instituţii similare;
j) să aibă acces nelimitat şi imediat, în orice moment al zilei, în orice sector al locurilor de detenţie, la orice informaţie privind tratamentul şi condiţiile de detenţie a persoanelor private de libertate;
k) să solicite şi să primească de la autorităţile publice, de la persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelurile informaţiile, documentele şi materialele necesare pentru exercitarea atribuţiilor, inclusiv informaţiile oficiale cu accesibilitate limitată şi informaţiile atribuite la secret de stat în condiţiile legii;
l) să invite pentru audieri şi să primească de la persoanele cu funcţii de răspundere explicaţiile şi informaţiile necesare pentru elucidarea circumstanţelor cazului examinat;
m) să solicite instituţiilor de stat competente efectuarea expertizei judiciare, a constatărilor tehnico-ştiinţifice şi medico-legale şi prezentarea raportului de expertiză sau a procesului-verbal privind imposibilitatea întocmirii unui asemenea raport;
n) să aibă întrevederi nelimitate şi convorbiri confidenţiale, fără martori, iar în caz de necesitate prin intermediul traducătorului, cu persoana aflată în locurile specificate la lit. b), precum şi cu oricare altă persoană care, în opinia sa, ar putea oferi informaţii utile;
o) să solicite concluziile instituţiilor competente referitoare la respectarea drepturilor şi libertăţilor omului în cazul în care există suficiente temeiuri pentru a presupune lezarea drepturilor şi libertăţilor garantate de Constituţia Republicii Moldova şi de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte;
p) să facă publice rezultatele examinării cazurilor privind încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului;
q) să colaboreze cu instituţii şi organizaţii internaţionale şi regionale care activează în domeniul protecţiei drepturilor şi libertăţilor omului.
Articolul 12. Obligaţiile Avocatului Poporului
(1) Avocatul Poporului este obligat:
a) să apere drepturile şi libertăţile omului în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, cu legile şi tratatele internaţionale din domeniul drepturilor şi libertăţilor omului la care Republica Moldova este parte, să-şi exercite atribuţiile funcţiei în conformitate cu legislaţia;
b) să nu divulge secretul de stat şi alte informaţii şi date ocrotite de lege;
c) să nu divulge informaţiile confidenţiale, precum şi datele cu caracter personal care i-au fost comunicate în cadrul activităţii sale, decît cu consimţămîntul persoanei la care acestea se referă;
d) să se abţină de la orice acţiuni neconforme cu statutul pe care îl deţine.
(2) La intrarea în funcţie, şi ulterior în fiecare an, Avocatul Poporului va depune, în condiţiile legii, declaraţia de avere și interese personale.
Articolul 13. Protecţia de stat şi garanţiile sociale
(1) Avocatul Poporului beneficiază de protecţie din partea statului. La cererea întemeiată a Avocatului Poporului, organele de resort asigură securitatea lui.
(2) Avocatul Poporului beneficiază de garanţiile sociale stabilite în Legea nr. 199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică.
(3) Salarizarea Avocatului Poporului se realizează în condiţiile şi în modul stabilite de legislația privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar.
Articolul 14. Încetarea înainte de termen a
mandatului Avocatului Poporului
(1) Mandatul Avocatului Poporului încetează înainte de termen în caz de:
a) demisie;
b) pierdere a cetăţeniei Republicii Moldova;
c) revocare;
d) incompatibilitate, stabilită prin actul de constatare rămas definitiv;
e) imposibilitate de a-şi îndeplini atribuţiile mai mult de 4 luni consecutive din cauza stării de sănătate, confirmată prin certificat medical;
f) pronunţarea unei sentinţe irevocabile de condamnare;
g) deces.
(2) Temeiurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi lit. d)–g) se constată în şedinţa plenară a Parlamentului, în baza raportului Comisiei drepturile omului şi relaţii interetnice, prin adoptarea unei hotărîri în care se ia act de apariţia cauzei ce determină încetarea înainte de termen a mandatului.
(3) Propunerea de revocare din funcţie a Avocatului Poporului poate fi înaintată de cel puţin 20 de deputaţi. Hotărîrea privind revocarea din funcţie se adoptă cu votul a 3/5 din deputaţii aleşi în baza raportului comisiei parlamentare speciale, alcătuită din membri ai Comisiei drepturile omului şi relaţii interetnice şi ai Comisiei juridice, numiri şi imunităţi.
(4) Pot constitui temeiuri pentru revocarea Avocatului Poporului:
a) acţiunile neconforme cu statutul de Avocat al Poporului;
b) emiterea/adoptarea unui act administrativ, încheierea directă sau prin intermediul unei persoane terțe a unui act juridic, luarea sau participarea la luarea unei decizii fără soluționarea conflictului de interese real în conformitate cu prevederile legislației privind reglementarea conflictului de interese, fapt stabilit prin actul de constatare rămas definitiv;
c) divulgarea secretului de stat şi a altor informaţii şi date ocrotite de lege;
d) nedepunerea declarației de avere și interese personale sau refuzul de a o depune, în condițiile art. 27 alin. (8) din Legea nr. 132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate;
e) dispunerea de către instanța de judecată, prin hotărîre irevocabilă, a confiscării averii nejustificate.
CAPITOLUL III. ADJUNCŢII AVOCATULUI POPORULUI
Articolul 15. Adjuncţii Avocatului Poporului
(1) Avocatul Poporului este asistat în activitatea sa de doi adjuncţi, ale căror atribuţii sînt determinate de Avocatul Poporului.
(2) Adjuncţii Avocatului Poporului exercită funcţie de demnitate publică.
(3) Adjuncţii Avocatului Poporului sînt numiţi în funcţie de către Parlament cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, la propunerea Avocatului Poporului, în urma desfăşurării unui concurs.
(4) Concursul este organizat de către Avocatul Poporului. Avocatul Poporului selectează candidaţii care corespund condiţiilor de eligibilitate stabilite de prezenta lege şi îi prezintă plenului Parlamentului.
(5) Activitatea adjuncţilor Avocatului Poporului încetează în condiţiile art. 14. Hotărîrea privind revocarea din funcţie a adjuncţilor se adoptă de Parlament, la iniţiativa Avocatului Poporului, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.
(6) Adjuncţii Avocatului Poporului se numesc în funcţie pe durata mandatului Avocatului Poporului, în cel mult 60 de zile de la numirea Avocatului Poporului.
(7) Adjuncţii Avocatului Poporului beneficiază de protecţie de stat şi de garanţii sociale în conformitate cu prevederile art. 13.
(8) Adjuncţii Avocatului Poporului poartă răspundere personală pentru neexercitarea sau exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor ce le revin.
CAPITOLUL IV. MODUL DE EXERCITARE A ATRIBUŢIILOR
AVOCATULUI POPORULUI
Articolul 16. Atribuţiile Avocatului Poporului
Avocatul Poporului exercită următoarele atribuţii:
a) recepţionează şi examinează cererile cu privire la încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului şi remite, în termenele stabilite, răspunsuri în scris în privinţa cererilor depuse;
b) prezintă autorităţilor şi/sau persoanelor responsabile propuneri şi recomandări privind repunerea în drepturi a persoanelor în privinţa cărora s-a constatat încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului;
c) contribuie la soluţionarea pe cale amiabilă a conflictelor între autorităţile publice şi persoanele fizice;
d) contribuie la perfecţionarea legislaţiei în domeniul drepturilor şi libertăţilor omului;
e) prezintă propuneri şi recomandări de ratificare sau aderare la instrumentele internaţionale în domeniul drepturilor şi libertăţilor omului şi acordă suport metodologic pentru asigurarea implementării lor;
f) sesizează Curtea Constituţională şi înaintează acţiuni în instanţele judecătoreşti, prezintă puncte de vedere la cererea Curţii Constituţionale;
g) angajează salariaţi şi exercită dreptul de autoritate disciplinară în conformitate cu legea;
g1) organizează și implementează sistemul de management financiar și control intern și poartă răspundere managerială pentru administrarea bugetului Oficiului și a patrimoniului public aflat în gestiune;
h) promovează drepturile omului în societate;
i) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege.
Articolul 17. Atribuţiile Avocatului Poporului pentru drepturile copilului
(1) Avocatul Poporului pentru drepturile copilului acordă protecţie şi asistenţă copilului la cererea acestuia, fără a solicita acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali. Copilul este anunţat despre rezultatul examinării cererii în formă corespunzătoare maturităţii sale intelectuale şi mintale.
(2) Pentru asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor copilului, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului este în drept să acţioneze din oficiu pentru a asista copilul aflat în dificultate sau în situaţii de risc, fără a solicita acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali.
(3) Avocatul Poporului pentru drepturile copilului cooperează cu oricare persoană, organizaţie necomercială, instituţie sau autoritate publică cu activitate în domeniu.
(4) Avocatul Poporului pentru drepturile copilului decide asupra cererilor privind încălcarea drepturilor şi libertăţilor copilului.
(5) În scopul apărării drepturilor şi libertăţilor copilului, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului poate sesiza Curtea Constituțională și poate înainta acţiuni în instanţele judecătoreşti.
(6) În activitatea sa, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului este asistat de o subdiviziune specializată din cadrul Oficiului Avocatului Poporului.
Articolul 18. Competenţa de examinare a cererilor
(1) Avocatul Poporului examinează cererile persoanelor fizice, fără deosebire de rasă ori origine etnică, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, de origine națională sau socială, avere, naștere sau orice alte împrejurări, care locuiesc permanent, se află ori s-au aflat temporar pe teritoriul ţării (în continuare – petiţionari), ale căror drepturi şi libertăţi se presupune că au fost încălcate de Republica Moldova.
(2) Avocatul Poporului nu se substituie prin competenţele sale autorităţilor publice, organelor de drept şi instanţelor judecătoreşti.
(3) Avocatul Poporului examinează cererile privind deciziile, acţiunile sau inacţiunile autorităţilor publice, organizaţiilor şi întreprinderilor, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, ale organizaţiilor necomerciale şi persoanelor cu funcţii de răspundere de toate nivelurile care, conform opiniei petiţionarului, i-au încălcat drepturile şi libertăţile.
Articolul 19. Condiţiile sesizării Avocatului Poporului
(1) Cererea adresată Avocatului Poporului se depune pînă la expirarea unui an din ziua încălcării presupuse a drepturilor sau libertăţilor petiţionarului sau din ziua cînd petiţionarul a aflat despre presupusa încălcare.
(2) Cererile sînt depuse personal sau prin poştă, fax, e-mail sau alt mijloc de comunicare. Cererea poate fi depusă şi de către un reprezentant al persoanei lezate în drepturi, de către organizaţii nonguvernamentale, sindicate şi alte organizaţii reprezentative în numele acesteia.
(3) Cererea din partea unei persoane aflate în detenţie, a unei persoane aflate în izolatoarele de urmărire penală, din partea militarilor din unităţile militare nu se supune cenzurii şi se expediază de către administraţia instituţiilor respective Avocatului Poporului în termen de 24 de ore.
(4) Cererile adresate Avocatului Poporului sînt scutite de taxa de stat.
(5) Avocatul Poporului examinează şi cereri orale, parvenite în cadrul audienţelor organizate nu mai rar decît o dată pe lună conform regulamentului aprobat de Avocatul Poporului.
Articolul 20. Conţinutul cererii
(1) În cererea adresată Avocatului Poporului se indică:
a) numele, prenumele şi domiciliul petiţionarului şi, după caz, numele, prenumele persoanei lezate în drepturi;
b) descrierea succintă a circumstanţelor cauzei;
c) denumirea autorităţii sau numele şi prenumele persoanei cu funcţie de răspundere în urma acţiunilor şi/sau inacţiunilor căreia a avut loc încălcarea drepturilor sau libertăţilor, în cazul în care această persoană se cunoaşte;
d) semnătura şi data întocmirii.
(2) În cazul în care faptele invocate în cerere au constituit obiect al examinării de către alte autorităţi, la cerere se anexează şi copiile de pe răspunsurile autorităţilor respective.
(3) Cererea care nu corespunde cerinţelor prevăzute la alin. (1) se restituie fără examinare.
Articolul 21. Primirea spre examinare a cererilor
(1) După recepţionarea cererii, Avocatul Poporului este în drept:
a) să accepte cererea spre examinare;
b) să restituie cererea fără examinare, explicînd petiţionarului procedura pe care acesta este în drept să o folosească pentru a-şi apăra drepturile şi libertăţile;
c) să remită cererea organelor competente pentru a fi examinată în conformitate cu prevederile legislaţiei cu privire la petiţionare.
(2) În termen de 10 zile de la data recepţionării cererii, Avocatul Poporului înştiinţează petiţionarul despre decizia adoptată. În cazul în care cererea este restituită fără examinare, se indică în mod obligatoriu motivele restituirii.
(3) Decizia de restituire a cererii nu poate fi atacată. Cererea repetată poate fi depusă după înlăturarea cauzelor care au servit drept temei pentru restituire.
(4) Cererea repetată în privinţa aceloraşi persoane şi fapte se acceptă spre examinare numai în cazul apariţiei unor circumstanţe noi.
(5) Nu este primită spre examinare cererea:
a) depusă peste un an de la data constatării încălcării drepturilor şi libertăţilor omului, cu excepţia cazurilor cînd Avocatul Poporului poate prelungi acest termen, dar nu mai mult decît cu un an;
b) care este în procedură judiciară pentru examinare în fond, cu excepţia cererilor privind acţiunile şi/sau inacţiunile judecătorului;
c) a cărei examinare ţine de competenţa altor organe (intentarea urmăririi penale, explicarea deciziei judecătoreşti);
d) pe cauză adjudecată, pe care există o sentinţă sau o hotărîre judecătorească în fond;
f) care conţine calomnii şi insulte, discreditează autorităţile statului în general, autorităţile locale, asociaţiile de cetăţeni şi reprezentanţii lor, care instigă la ură naţională, rasială, religioasă şi la alte acţiuni pentru care se prevede răspundere conform legii.
Articolul 22. Sesizarea din oficiu a Avocatului Poporului
(1) În cazul în care dispune de informaţii privind încălcarea în masă sau gravă a drepturilor şi libertăţilor omului, în cazurile de o importanţă socială deosebită sau în cazul în care este necesară apărarea intereselor unor persoane care nu pot folosi de sine stătător mijloacele juridice de apărare, Avocatul Poporului este în drept să acţioneze din oficiu.
(2) În cazul în care se constată încălcări în masă sau grave ale drepturilor şi libertăţilor omului, Avocatul Poporului este în drept să prezinte rapoarte speciale la şedinţele Parlamentului, precum şi să propună instituirea unor comisii speciale care să cerceteze aceste fapte.
Articolul 23. Modul de examinare a cererilor
(1) La examinarea cererilor, în scopul verificării faptelor expuse, Avocatul Poporului este în drept să solicite concursul autorităţilor şi persoanelor cu funcţii de răspundere în vederea organizării controlului circumstanţelor care urmează a fi elucidate. Controlul nu poate fi încredinţat autorităţii sau persoanei cu funcţii de răspundere ale cărei decizii, acţiuni sau inacţiuni sînt contestate.
(2) Persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelurile sînt obligate să prezinte Avocatului Poporului materialele, documentele şi informaţiile solicitate în legătură cu exercitarea atribuţiilor acestuia în cel mult 10 zile de la data solicitării, dacă în solicitare nu se prevede un alt termen.
(3) Avocatul Poporului depune toată diligenţa pentru soluţionarea cererilor prin concilierea părţilor şi căutarea unor soluţii reciproc acceptabile. Concilierea poate avea loc la orice etapă de examinare a cererii şi, la solicitarea părţilor, se poate finaliza prin semnarea unui acord de conciliere. Concilierea părţilor constituie temei pentru încetarea procesului de examinare a cererii.
(4) Dacă, în urma examinării cererii, s-a constatat că drepturile sau libertăţile petiţionarului nu au fost încălcate, Avocatul Poporului emite o decizie argumentată privind încetarea examinării cererii.
(5) Decizia privind încetarea examinării cererii nu poate fi atacată.
Articolul 24. Recomandările Avocatului Poporului
(1) În situaţiile în care se constată încălcări ale drepturilor sau libertăţilor petiţionarului, Avocatul Poporului prezintă autorităţii sau persoanei cu funcţie de răspundere ale cărei decizii, acţiuni sau inacţiuni, după părerea sa, încalcă drepturile şi libertăţile omului un aviz ce va cuprinde recomandări privind măsurile ce urmează a fi întreprinse pentru repunerea imediată în drepturi a petiţionarului.
(2) În activitatea sa de prevenire a torturii, Avocatul Poporului prezintă autorităţii sau persoanei cu funcţie de răspundere recomandările sale în vederea ameliorării comportamentului faţă de persoanele private de libertate, a îmbunătăţirii condiţiilor de detenţie şi a prevenirii torturii.
(3) Autoritatea sau persoana cu funcţie de răspundere care a primit avizul este obligată să-l examineze în termen de 30 de zile şi să comunice în scris Avocatului Poporului despre măsurile luate în vederea remedierii situaţiei.
(4) În cazul în care Avocatul Poporului nu este de acord cu măsurile întreprinse, el este în drept să se adreseze unui organ ierarhic superior pentru luarea măsurilor ce se impun în vederea executării recomandărilor cuprinse în avizul său şi/sau să informeze opinia publică. Organul ierarhic superior este obligat să comunice despre măsurile luate în termen de 45 de zile.
Articolul 25. Acţiunile procesuale ale Avocatului Poporului
(1) În baza rezultatelor examinării sesizării, Avocatul Poporului este în drept:
a) să adreseze în instanţa de judecată o cerere în apărarea intereselor petiţionarului ale cărui drepturi şi libertăţi fundamentale au fost încălcate;
b) să intervină pe lîngă autorităţile competente cu un demers pentru intentarea unei proceduri disciplinare sau penale în privinţa persoanei cu funcţie de răspundere care a comis încălcări ce au generat lezarea drepturilor şi libertăţilor omului;
c) să sesizeze procurorul referitor la săvîrşirea contravenţiei prevăzute la art. 320 din Codul contravenţional al Republicii Moldova;
d) să sesizeze persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelurile asupra cazurilor de neglijenţă în serviciu, de încălcare a eticii de serviciu, de tergiversare şi birocratism.
(2) Avocatul Poporului este în drept să înainteze o acţiune în instanţa de judecată în legătură cu faptele depistate de încălcare în masă sau gravă a drepturilor şi libertăţilor omului. Cererea de chemare în judecată depusă de Avocatul Poporului este scutită de taxa de stat.
(3) Avocatul Poporului poate interveni în proces pentru a pune concluzii în vederea apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor.
Articolul 26. Sesizarea Curţii Constituţionale
Avocatul Poporului este în drept să sesizeze Curtea Constituţională în vederea controlului constituţionalităţii legilor şi hotărîrilor Parlamentului, al decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, al hotărîrilor şi ordonanţelor Guvernului, precum şi al tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Articolul 27. Perfecţionarea legislaţiei în
domeniul drepturilor şi libertăţilor omului
În scopul perfecţionării legislaţiei în domeniul drepturilor şi libertăţilor omului, Avocatul Poporului:
a) prezintă subiecţilor cu drept de iniţiativă legislativă propuneri şi recomandări de perfecţionare a legislaţiei în vederea eliminării cauzelor şi condiţiilor ce creează premise pentru încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului;
b) emite opinii asupra proiectelor de acte normative care vizează drepturile şi libertăţile omului;
c) emite opinii asupra compatibilităţii legislaţiei naţionale cu instrumentele juridice internaţionale în domeniul drepturilor şi libertăţilor omului.
Articolul 28. Promovarea drepturilor şi libertăţilor omului
(1) Avocatul Poporului desfăşoară activităţi de promovare a drepturilor şi libertăţilor omului prin:
a) sensibilizarea societăţii în vederea respectării drepturilor şi libertăţilor omului prin intermediul mass-media şi altor mijloace disponibile;
b) mediatizarea cazurilor de încălcare a drepturilor şi libertăţilor omului;
c) familiarizarea societăţii cu mecanismele de apărare a drepturilor şi libertăţilor omului;
d) contribuirea la consolidarea educaţiei în domeniul drepturilor şi libertăţilor omului şi participarea la elaborarea programelor educaţionale formale şi nonformale;
e) elaborarea şi diseminarea materialelor informative despre drepturile şi libertăţile omului;
f) alte mecanisme şi mijloace permise de lege.
(2) Avocatul Poporului colaborează cu organizaţiile necomerciale naţionale şi internaţionale din domeniul apărării drepturilor şi libertăţilor omului, precum şi cu mass-media.
Articolul 29. Raportarea privind respectarea şi
promovarea drepturilor şi libertăţilor omului
(1) Pînă la data de 15 martie a fiecărui an, Avocatul Poporului prezintă Parlamentului raportul anual privind respectarea drepturilor şi libertăţilor omului în Republica Moldova. Raportul va conţine, obligatoriu, un capitol consacrat situaţiei privind respectarea drepturilor şi libertăţilor copilului şi un capitol privind prevenirea torturii.
(2) Proiectul raportului anual privind respectarea drepturilor şi libertăţilor omului în Republica Moldova este supus dezbaterilor publice cu cel puţin o lună înainte de prezentarea acestuia Parlamentului şi este publicat pe pagina web a Oficiului Avocatului Poporului.
(3) Raportul anual privind respectarea drepturilor şi libertăţilor omului în Republica Moldova este audiat în plen în termen de 60 de zile de la data prezentării. Avocatului Poporului i se pot adresa întrebări referitoare la activitatea sa ori la raportul prezentat. În urma audierii raportului, Parlamentul adoptă o hotărîre.
(4) Comisia parlamentară drepturile omului şi relaţiile interetnice prezintă informaţia despre activitatea Avocatului Poporului anterior audierii raportului anual privind respectarea drepturilor şi libertăţilor omului în Republica Moldova.
(5) Raportul anual este publicat pe pagina web oficială a Parlamentului. Hotărîrea Parlamentului pe marginea raportului este publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
(6) Avocatul Poporului poate prezenta public rapoarte tematice privind respectarea drepturilor şi libertăţilor omului.
(7) Avocatul Poporului participă la întocmirea rapoartelor periodice privind respectarea şi promovarea drepturilor şi libertăţilor omului pe care Republica Moldova le prezintă instituţiilor şi organizaţiilor internaţionale şi regionale din domeniul protecţiei drepturilor şi libertăţilor omului.
CAPITOLUL V. MECANISMUL NAŢIONAL DE PREVENIRE
A TORTURII
Articolul 30. Prevenirea torturii
(1) În scopul protecţiei persoanelor împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, pe lîngă Oficiul Avocatului Poporului se creează Consiliul pentru prevenirea torturii (în continuare – Consiliu) în calitate de mecanism naţional de prevenire a torturii, în conformitate cu Protocolul opţional la Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante.
(2) În scopul asigurării protecţiei persoanelor împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, Avocatul Poporului asigură efectuarea de către membrii Consiliului a vizitelor preventive şi de monitorizare în locurile unde se află sau se pot afla persoane private de libertate, plasate acolo prin dispoziţia unui organ de stat sau la indicaţia acestuia, sau cu acordul ori consimţămîntul tacit al acestuia.
(3) Se interzice ordonarea, aplicarea, admiterea sau tolerarea oricărui tip de sancţiune, precum şi prejudicierea în alt mod a unei persoane sau organizaţii pentru comunicarea oricărei informaţii, veridice sau false, membrilor Consiliului şi altor persoane care îi însoţesc în exercitarea atribuţiei de prevenire a torturii.
(4) În sensul prezentei legi, noţiunea de privare de libertate se defineşte ca orice formă de plasare a persoanei, la ordinul oricărui organ judiciar, administrativ sau al altui organ, într-un loc de detenţie de stat sau privat, pe care aceasta nu îl poate părăsi după voia sa, în calitate de pedeapsă, sancţiune, măsură procesuală de constrîngere, măsură de siguranţă, precum şi ca rezultat al dependenţei faţă de o îngrijire acordată sau în baza oricărui alt motiv.
Articolul 31. Organizarea activităţii de prevenire a torturii
(1) Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului se aprobă de către Avocatul Poporului, cu avizul Comisiei drepturile omului şi relaţii interetnice.
(2) Avocatul Poporului este din oficiu preşedinte al Consiliului.
(3) Consiliul este alcătuit din 7 membri. Avocatul Poporului şi Avocatul Poporului pentru drepturile copilului sînt membri de drept ai Consiliului. Ceilalţi membri sînt propuşi de societatea civilă, sînt selectaţi printr-un concurs organizat de către Oficiul Avocatului Poporului şi sînt numiţi pentru un mandat de 5 ani, care nu poate fi reînnoit.
(4) Membru al Consiliului poate fi persoana care corespunde următoarelor cerinţe:
a) are studii superioare în domeniul dreptului, medicinei, psihologiei, pedagogiei, al asistenţei sociale sau în alt domeniu relevant mandatului;
b) are o vechime de muncă de cel puţin 3 ani şi experienţă în domeniul drepturilor omului;
c) nu are antecedente penale;
d) nu deţine funcţie publică, nu este membru al legislativului sau membru al vreunui partid politic;
e) nu deţine funcţie în cadrul organelor de drept.
(5) Consiliul poate să atragă la efectuarea vizitelor preventive şi de monitorizare specialişti şi experţi independenţi din diferite domenii, inclusiv jurişti, medici, psihologi.
(6) Membrii Consiliului îşi desfăşoară activitatea în baza principiilor independenţei, imparţialităţii, obiectivităţii şi confidenţialităţii.
(7) Membrii Consiliului dispun de legitimaţie de serviciu şi se bucură de garanţiile de independenţă şi inviolabilitate stabilite pentru Avocatul Poporului.
(8) Resursele necesare pentru realizarea atribuţiilor Consiliului, pentru contractarea specialiştilor şi experţilor se includ într-o linie bugetară separată, parte integrantă a bugetului Oficiului Avocatului Poporului. Membrii Consiliului, cu excepţia membrilor de drept, au dreptul la o remuneraţie în mărime de 10% din salariul mediu lunar pe economie pentru fiecare zi în care au efectuat vizite preventive în locurile de detenţie sau au participat la şedinţele Consiliului.
(9) În activitatea sa, Consiliul este asistat de o subdiviziune specializată din cadrul Oficiului Avocatului Poporului.
Articolul 32. Vizitele în locurile unde se află ori se
pot afla persoane private de libertate
(1) Membrii Consiliului aleg în mod independent locurile care urmează să fie vizitate şi persoanele cu care doresc să discute.
(2) Pentru a efectua vizitele preventive şi de monitorizare nu este necesară înştiinţarea prealabilă, nici permisiunea vreunei autorităţi.
(3) În timpul vizitelor preventive şi de monitorizare pot fi utilizate aparate audio sau video, cu consimţămîntul persoanei care urmează a fi înregistrată.
(4) În urma fiecărei vizite se întocmeşte un raport care va include, după caz, propuneri şi recomandări privind ameliorarea situaţiei.
Articolul 33. Încetarea calităţii de membru al Consiliului
(1) Calitatea de membru al Consiliului încetează la expirarea mandatului, în caz de demisie, revocare, deces sau în cazul nerespectării condiţiilor prevăzute la art. 31 alin. (4) lit. d) şi e).
(2) Membrul Consiliului poate fi revocat de către Avocatul Poporului, cu avizul Comisiei drepturile omului şi relaţii interetnice, în cazul neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 31 alin. (4), în cazul imposibilităţii de exercitare a mandatului sau, la cererea Consiliului, în cazul neîndeplinirii ori îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor.
(3) În cazul vacanţei mandatului de membru al Consiliului, Oficiul Avocatului Poporului organizează concursul de selectare a candidaţilor, cu respectarea prevederilor art. 31 alin. (3) şi (4). Membrul ales al Consiliului este numit pentru un nou mandat.
CAPITOLUL VI. OFICIUL AVOCATULUI POPORULUI
Articolul 34. Oficiul Avocatului Poporului
(1) Oficiul Avocatului Poporului (în continuare – Oficiu) este subordonat Avocatului Poporului şi acordă asistenţă organizatorică, juridică, informaţională şi tehnică Avocatului Poporului în vederea exercitării de către acesta a atribuţiilor sale.
(2) Oficiul are statut de persoană juridică, dispune de ştampilă şi formulare cu denumirea acestuia şi cu imaginea Stemei de Stat.
(3) Regulamentul de organizare şi funcţionare al Oficiului se aprobă de către Parlament.
(4) Regulamentul de ordine interioară al Oficiului se aprobă de către Avocatul Poporului.
(5) În scopul acordării asistenţei consultative Avocatului Poporului, în cadrul Oficiului pot fi angajaţi experţi cu experienţă în domeniul protecţiei drepturilor şi libertăţilor omului şi în alte domenii conexe sau pot fi create consilii de experţi. Regulamentul de activitate al consiliilor de experţi se aprobă de către Avocatul Poporului.
(6) Sediul Oficiului se află în municipiul Chişinău.
Articolul 35. Secretarul general
(1) Secretarul general conduce activitatea organizatorică şi administrativă a Oficiului. Atribuţiile Secretarului general sînt reglementate în Regulamentul de organizare şi funcţionare al Oficiului.
(2) În funcţia de Secretar general poate fi numită persoana care are diplomă de licenţă sau echivalentul acesteia în drept, economie, administraţie publică sau management, are o vechime în muncă de cel puţin 5 ani în unul dintre domeniile respective şi nu are antecedente penale, precum şi nu are în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională, înscrieri cu privire la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligaţiei prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 325 din 23 decembrie 2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale.
(3) Secretarul general se numeşte în funcţie de către Avocatul Poporului în urma unui concurs public şi are statut de funcţionar public. Eliberarea Secretarului general din funcţie, aplicarea măsurilor de stimulare şi sancţionare faţă de acesta se realizează de către Avocatul Poporului.
Articolul 36. Personalul Oficiului
(1) Personalul Oficiului este compus din funcţionari publici, personal de deservire tehnică şi alt personal.
(2) Avocatul Poporului poate împuternici funcţionarii Oficiului să acţioneze în numele său.
(3) Funcţionarii Oficiului nu pot fi obligaţi să prezinte explicaţii sau declaraţii asupra cazurilor examinate de Avocatul Poporului sau aflate în procedură de examinare, nu pot fi persecutaţi sau traşi la răspundere pentru acţiunile sau opiniile exprimate în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
(4) Funcţionarii Oficiului au acces liber în locurile de detenţie şi acces nelimitat la orice informaţii privind tratamentul şi condiţiile de detenţie ale persoanelor private de libertate.
(5) Pentru funcţionarii publici care deţin funcţii de control şi desfăşoară activitate în condiţii de risc pentru sănătate şi viaţă, salariul de funcţie se majorează cu două grade pe perioada de exercitare a funcţiei.
(6) În activitatea sa, Avocatul Poporului poate fi asistat de personal încadrat în propriul cabinet, conform prevederilor Legii nr. 80 din 7 mai 2010 cu privire la statutul personalului din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică.
Articolul 37. Finanțarea Oficiului
(1) Oficiul se finanțează de la bugetul de stat în limita alocațiilor bugetare aprobate prin legea bugetară anuală.
(2) Bugetul Oficiului se elaborează, se aprobă și se administrează conform principiilor, regulilor și procedurilor prevăzute de Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014.
Articolul 38. Reprezentanţele Oficiului
(1) În alte municipii şi oraşe pot fi create reprezentanţe ale Oficiului, ca subdiviziuni teritoriale. Reprezentanţele se creează şi se lichidează prin decizia Avocatului Poporului în funcţie de locul, numărul populaţiei, activităţile specifice, gradul de autonomie, alţi factori.
(2) Sarcinile şi atribuţiile reprezentanţelor Oficiului sînt stabilite în regulamentul aprobat de Avocatul Poporului.
CAPITOLUL VII. DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
Articolul 39
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 1349-XIII din 17 octombrie 1997 cu privire la avocaţii parlamentari.
Articolul 40
(1) Avocaţii parlamentari numiţi conform Legii nr. 1349-XIII din 17 octombrie 1997 cu privire la avocaţii parlamentari îşi vor exercita atribuţiile pînă la expirarea mandatului. Avocaţii parlamentari al căror mandat nu a expirat la intrarea în vigoare a prezentei legi şi la numirea Avocatului Poporului îşi vor continua mandatul, avînd competenţele stabilite de prezenta lege pentru adjuncţii Avocatului Poporului, cu păstrarea salariului de funcţie în mărimea stabilită la data intrării în vigoare a prezentei legi. Sarcinile de lucru vor fi stabilite de Avocatul Poporului.
(2) Mandatul membrilor Consiliului consultativ numiţi în funcţie în condiţiile Legii nr. 1349-XIII din 17 octombrie 1997 cu privire la avocaţii parlamentari încetează de drept la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Articolul 41
(1) Oficiul Avocatului Poporului este succesorul de drept al Centrului pentru Drepturile Omului.
(2) În termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va prezenta Parlamentului proiectul Regulamentului de organizare şi funcţionare al Oficiului Avocatului Poporului şi propuneri privind aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prezenta lege.
(3) În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va asigura Oficiul Avocatului Poporului cu sediu.
Preşedintele Parlamentului Igor Corman
Nr. 52. Chişinău, 3 aprilie 2014.
LEGEA CU PRIVIRE LA ACTIVITATEA POLIŢIEI ŞI
STATUTUL POLIŢISTULUI
(extras)
27.12.2012
Articolul 4. Principiile de activitate a Poliţiei
(1) Activitatea Poliţiei se desfăşoară exclusiv în baza şi pentru executarea legii, în interesul persoanei, al comunităţii şi în sprijinul instituţiilor statului, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi demnităţii umane, prevăzute în Declaraţia universală a drepturilor omului, în Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, în Codul european de etică al poliţiei şi în alte acte internaţionale, în conformitate cu principiile legalităţii, respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, imparţialităţii şi nediscriminării, controlului ierarhic permanent, răspunderii personale şi profesionalismului, transparenţei, respectării secretului de stat şi al altor informaţii oficiale cu accesibilitate limitată.
(2) Poliţia nu aplică, nu încurajează și nu tolerează tortura, tratamentul inuman sau degradant.
(3) Aplicarea forței fizice, mijloacelor speciale și a armelor de foc se admite doar în strictă conformitate cu legea și în cazul în care metodele nonviolente nu asigură îndeplinirea atribuțiilor Poliției.
LEGEA PRIVIND AZILUL ÎN REPUBLICA MOLDOVA
(extras)
18.12.2008
Articolul 11. Principiile de activitate a Poliţiei
(1) Nici un solicitant de azil nu va fi expulzat sau returnat de la frontieră ori de pe teritoriul Republicii Moldova.
(2) Nici un beneficiar al unei forme de protecţie nu poate fi returnat sau expulzat într-o ţară ori în teritoriu unde ar putea exista o ameninţare a vieţii sau a libertăţii lui sau în care ar putea fi supus torturii, tratamentelor inumane sau degradante.
(3) Fără a aduce atingere prevederilor alin.(2) şi fără a afecta în mod automat forma de protecţie de care beneficiază, persoana care a fost recunoscută ca refugiat sau căreia i s-a acordat protecţie umanitară poate fi expulzată sau returnată de pe teritoriul Republicii Moldova dacă:
a) există motive temeinice a considera că prezintă un pericol pentru securitatea statului Republicii Moldova;
b) fiind condamnată pentru o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă, prevăzută de Codul penal al Republicii Moldova, pentru care a fost emisă hotărîre judecătorească definitivă, prezintă un pericol pentru ordinea publică din Republica Moldova.
(4) Direcţia refugiaţi va coordona cu autorităţile competente în vederea constatării existenţei sau lipsei motivelor de a considera că o persoană prezintă pericol pentru securitatea naţională sau pentru ordinea publică.
(5) Refugiatului sau beneficiarului de protecţie umanitară în a cărui privinţă a fost emisă hotărîre judecătorească de expulzare, în conformitate cu prevederile Codului penal, i se acordă un termen rezonabil pentru efectuarea formalităţilor de admitere într-o altă ţară.
LEGEA PRIVIND REGIMUL STRĂINILOR ÎN REPUBLICA MOLDOVA
(extras)
16.07.2010
Articolul 422. Prelungirea dreptului de şedere provizorie
pentru victimele violenţei în familie
(1) Dreptul de şedere provizorie poate fi prelungit străinului care este sau care a fost victimă a violenţei în familie dacă:
a) străinul nu prezintă pericol pentru securitatea naţională şi/sau pentru ordinea publică;
b) străinul confirmă statutul de victimă a violenţei în familie;
c) şederea pe teritoriul ţării a străinului este necesară pentru buna desfăşurare a procesului în instanţa de judecată sau în faţa altei autorităţi abilitate;
d) există temeri justificate că viaţa sau integritatea corporală a străinului este pusă în pericol ori că el va fi supus la torturi, tratamente inumane sau degradante în caz de reîntoarcere în ţara de origine.
(2) Prin derogare de la art.32 alin.(2) şi art.33 lit.d), la cererea de prelungire a dreptului de şedere provizorie pentru victimele violenţei în familie, străinul va anexa:
a) ordonanţa organului de urmărire penală de recunoaştere a sa în calitate de parte vătămată sau ordonanţa de protecţie a victimei violenţei în familie eliberată pe numele său;
b) documentul de călătorie sau orice alt document care confirmă identitatea sa;
c) confirmarea privind adresa de domiciliu sau de reşedinţă în Republica Moldova.
(3) Dreptul de şedere provizorie pentru victimele violenţei în familie poate fi acordat, la solicitarea victimei, pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii pe noi perioade de pînă la 6 luni, în condiţiile alin.(1). La expirarea dreptului de şedere provizorie, în privinţa victimelor violenţei în familie se aplică dispoziţiile generale privind regimul străinilor în Republica Moldova.
(4) Dreptul de şedere provizorie pentru victimele violenţei în familie poate fi revocat în următoarele situaţii:
a) victima a încetat să coopereze în cadrul procesului penal;
b) a intervenit una dintre situaţiile specificate la art.275 din Codul de procedură penală.
(5) Dreptul de şedere provizorie pentru victimele violenţei în familie şi permisul de şedere aferent se eliberează gratuit.
Articolul 63. Interzicerea expulzării
(1) Străinul nu poate fi expulzat într-un stat dacă există temeri justificate că acolo viaţa îi va fi pusă în pericol ori că va fi supus la torturi, tratamente inumane sau degradante.
(11) Apatrizii aflaţi legal pe teritoriul Republicii Moldova nu pot fi expulzaţi, cu excepţia cazului în care există motive de securitate naţională sau de ordine publică. Măsura expulzării poate fi dispusă numai de instanţa de judecată.
(2) Măsura expulzării nu se dispune, iar în cazul în care a fost dispusă nu poate fi executată, dacă străinul se află în una din situaţiile menţionate la art.12 alin.(1).
(3) Interdicţia de expulzare durează pînă la dispariţia motivelor pe care a fost întemeiată.
(4) Străinul care se află în una din situaţiile prevăzute în alin.(1) şi (2) poate fi expulzat pentru motive de securitate naţională sau de ordine publică.
(5) Constatarea situaţiilor indicate la alin.(1) şi (2) este de competenţa instanţei de judecată, în urma comunicării efectuate de autoritatea competentă pentru străini.